România a transmis Adunării Parlamentare a NATO priorităţile sale pentru summitul de la Chicago
alte articole
Ministrul român de externe Diaconescu i-a prezentat luni preşedintelui Adunării Parlamentare a NATO priorităţile României pentru summitul Alianţei ce va avea loc în luna mai, la Chicago, printre acestea numărându-se declararea capabilităţii operaţionale interimare a scutului antirachetă.
Discuţia dintre cei doi oficiali s-a realizat în contextul pregătirilor pentru summit-ul NATO de la Chicago (20-21 mai 2012) şi a urmărit trecerea în revistă a temelor de interes în perspectiva reuniunii la nivel înalt. De asemenea, cu acest prilej, a fost abordat şi rolul parlamentelor naţionale din statele aliate în susţinerea obiectivelor Alianţei, se arată într-un comunicat al MAE.
Ministrul afacerilor externe a prezentat priorităţile României la summit, punând accent asupra declarării capabilităţii operaţionale interimare a sistemului de apărare antirachetă al NATO, convenirea strategiei aliate pentru Afganistan, după încheierea perioadei de tranziţie (2014), continuarea dezvoltării parteneriatelor NATO şi a politicii uşilor deschise, în special în ceea ce priveşte vecinătatea Alianţei. A reiterat interesul României pentru conceptul Smart Defense, exprimând speranţa că, la Chicago, aliaţii vor putea conveni asupra mai multor proiecte concrete menite să susţină misiunile şi activitatea NATO.
Demnitarul român s-a referit şi la implicarea Alianţei în stabilizarea Balcanilor de Vest, precum şi la cooperarea privind securitatea în zona Mării Negre.
De asemenea, cei doi demnitari au abordat în discuţii şi evoluţiile legate de primăvara arabă.
Ministrul Cristian Diaconescu a exprimat speranţa că summit-ul NATO va permite adoptarea de decizii importante pentru adaptarea Alianţei la noul context internaţional de securitate şi a făcut trimitere la angajamentul României de a contribui la îndeplinirea sarcinilor Alianţei ca factor esenţial al securităţii europene.
Adunarea Parlamentară NATO (APNATO) este o organizaţie inter-parlamentară consultativă a NATO, reprezentând legătura esenţială între NATO şi parlamentele statelor membre. De la înfiinţarea sa, în 1955, şi până astăzi, APNATO şi-a extins mandatul contribuind la consolidarea relaţiei transatlantice şi dezvoltarea democraţiei parlamentare în spaţiul euro-atlantic prin integrarea parlamentarilor din statele partenere în activitatea sa.
Cea de-a 57-a sesiune a Adunării Parlamentare a NATO a fost găzduită de Parlamentul României, în perioada 7-10 octombrie 2011, iar următoarea sesiune APNATO (a 58-a) va fi organizată la Talinn, în Estonia, imediat după summitul de la Chicago, în intervalul 25-28 mai 2012.