Rogozin umilit să se întoarcă la Moscova pe furiş
alte articole
Sâmbătă, avionul Yak-42 cu care Dmitri Rogozin se întorcea la Moscova, după vizita sa la Tiraspol unde a participat la serbarea zilei de 9 mai, a fost forţat să aterizeze de urgenţă după ce avioane de vânătoare ale Ucrainei au interceptat aparatul care nu avea permis de zbor pe teritoriul Ucrainei.
Aparatul a fost forţat să aterizeze din nou în Moldova.
Dar dacă la venirea sa la Tiraspol, Rogozin a ajuns în Transnistria zburând pe deasupra României, la plecare avionul său nu a mai avut permisiunea să survoleze spaţiul aerian al ţării noastre.
Rogozin, sfidător, a anunţat că va zbura din Moldova în ciuda umilinţelor la care este supus, şi a plecat spre casă cu un zbor regulat.
Rogozin nu este singurul oficial rus care a păţit un asemenea lucru. Autorităţile ucrainene au blocat trecerea spre Chişinău a avionului care-l transporta pe ministrul Culturii al Rusiei, Vladimir Medinski, conform contului de Twitter al acestuia. Medinski a păţit acelaşi lucru, fiind blocat la întoarcerea acasă.
Pe contul său de Twitter, Rogozin nu a uitat să ameninţe că data viitoare va survola România la bordul unui bombardier strategic Tu-160.
Dmitri Rogozin, fost ambasador al Rusiei la NATO, este cunoscut pentru lipsa sa de diplomaţie. Vicepreşedintele Rusiei a ameninţat în trecut că dacă Moldova încearcă să devină membru asociat al UE, riscă ruperea tuturor relaţiilor cu Rusia, iar acest lucru va avea "consecinţe importante" pentru conflictul transnistrean.