“Revoluţie” la RATB: toată lumea urcă pe o singură uşă!

(wikipedia.org)
Bogdan Costea
08.10.2012

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a inclus încă 16 linii de autobuze în sistemul de control şi monitorizare a fluxurilor de călători pe liniile RATB, urmând să se introducă toate liniile în acest proiect. Astfel, toţi călătorii vor fi obligaţi să-şi valideze cardurile, riscul cel mai mare al acestei acţiuni fiind acela că timpul de urcare în mijloacele de transport, în staţie, va creşte considerabil.

Prin noul sistem, accesul călătorilor în vehicule se face doar pe la prima uşă, iar coborârea numai pe la uşile 2 şi 3, sub supravegherea agenţilor de control şi a conducătorilor de vehicule, astfel încât numai persoanele care au un titlu de călătorie valabil să beneficieze de serviciul de transport, informează RATB. Persoanele care nu deţin un astfel de titlu sunt îndrumate către cel mai apropiat punct de comercializare carduri RATB.

După urcarea în mijlocul de transport, călătorii sunt informaţi de către agenţii de control asupra modalităţii de validare a cardurilor de transport deţinute. De asemenea, prin staţia radio de la bord, conducătorii de vehicule transmit mesajul „Vă rugăm validaţi cardurile!", pentru a nu prelungi durata de staţionare a mijloacelor de transport în staţii.

Proiectul a fost introdus inţial pe liniile Expres 780 şi 783, fiind ulterior extins pe liniile de autobuze 254 şi 422.

Treptat, în noul sistem au fost incluse zone cu fluxuri mari de călători, cum ar fi capetele de linii, marile intersecţii, staţiile comune mai multor linii (spre exemplu, zonele Televiziune, Ghencea, Reşiţa, Piaţa Sudului, Big Berceni, Gara de Nord, ASE, CET SUD, Platforma Alexandria).

Începând din 29.09.2012, au fost incluse în sistemul de monitorizare încă 16 linii de autobuze, urmând ca acest proces să continue până la acoperirea integrală a reţelei de transport gestionată de RATB.

Proiectul are drept scop conştientizarea publicului călător asupra importanţei achitării călătoriei şi implicării în dezvoltarea unui serviciu de transport public de calitate. De asemenea, prin validarea cardurilor, Regia colectează informaţii importante, utile pentru adaptarea numărului de vehicule pe linii şi utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane necesare derulării activităţii de transport, informează RATB

Proiectul privind controlul şi monitorizarea fluxurilor de călători pe liniile RATB a fost iniţiat de Regia Autonomă de Transport Bucureşti în luna iulie 2012 şi a vizat implementarea unei modalităţi noi de organizare a activităţii de control titluri de călătorie şi de gestionare a fluxurilor de călători.

RATB nu a precizat dacă, în scopul implementării programului, va fi nevoie de angajarea de personal nou în domeniul de control, nici cum va fi evitată crearea de aglomerări în staţii, prin creşterea timpului necesar urcării călătorilor în mijloacele de transport.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor