Reuters: Victor Ponta, la ananghie. Victoria USL la alegeri, sub semnul întrebării
alte articole
La doar patru luni de guvernare, după ce a încercat fără succes să-l demită pe preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta este atacat atât din interiorul coaliţiei, cât şi din afara graniţelor. Astfel, atât el, cât şi alianţa USL se află într-o situaţie dificilă înainte de alegerile din decembrie, relevă agenţia Reuters într-o analiză a mandatului premierului Victor Ponta.
"Un social democrat de stânga, Ponta părea că are totul când a devenit cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană, iar alianţa USL deţinea o majoritate parlamentară covârşitoare şi un scor de peste 60% în sondaje. Însă cel care ar fi fost responsabil de o schimbare pentru partidul său are în prezent mari probleme. Principala preocupare a actualului premier român a fost aceea de a-l da jos pe preşedintele Traian Băsescu şi nu de a se ocupa de numeroasele probleme a celei de-a doua cele mai sărace ţări din UE", notează autorul analizei.
Turbulenţe economice şi tensiuni în USL
Totodată, Reuters remarcă slabele progrese făcute de România la cinci ani de la aderarea la UE.
"Sperăm ca după alegerile din decembrie tulburările politice să ia sfârşit şi autorităţile să se concentreze mai mult pe îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării", a declarat pentru Reuters Grzegorz Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, un fond de 3,4 miliarde de euro care deţine acţiuni în câteva zeci de companii româneşti.
"Aceste prime patru luni de guvernare USL au fost marcate de austeritate şi de turbulenţe pe scena politică internă, iar Guvernul a emis peste 40 de ordonanţe de urgenţă în primele două luni, trecând peste parlament şi limitând puterile Curţii Constituţionale. De asemenea, turbulenţele au ridicat îndoieli în rândul investitorilor cu privire la angajamentele ţării faţă de reformele necesare sub acordul de sprijin de 5 miliarde de euro cu FMI. Mai mult, Ponta a pierdut credibilitate şi la nivel european", mai relevă autorul analizei.
"Recâştigarea credibilităţii cu partenerii externi nu va fi un lucru uşor şi nici imediat", a precizat un diplomat UE.
De asemenea, Reuters mai arată că există tensiuni inclusiv în interiorul alianţei USL, însă Victor Ponta şi-a avertizat colegii să-şi ţină părerile pentru ei.
"Împreună cu PNL am eşuat, aşa că este privită ca o alianţă ratată – deşi Crin Antonescu este văzut ca principalul vinovat", a declarat un social-democrat.
"The Economist": Războiul politic din România nu s-a încheiat
Un social democrat de stânga, Ponta părea că are totul când a devenit cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană, iar alianţa USL deţinea o majoritate parlamentară covârşitoare şi un scor de peste 60% în sondaje. Însă cel care ar fi fost responsabil de o schimbare pentru partidul său are în prezent în mari probleme.
Pe de altă parte, publicaţia britanică "The Economist" avertiza recent, într-un articol numit “Bătălia pentru sistemul judiciar”, că deşi preşedintele Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, în urma decizie de pe 21 august a Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului de demitere, conflictul politic dintre şeful statului şi premierul Victor Ponta va continua.
Totodată, autorul articolului relevă că în ultimele luni, judecătorii români au fost supuşi presiunilor politice şi au fost nevoiţi să ceară ajutor extern, respectiv de la Comisia din Veneţia, al cărei preşedinte Giani Buquicchio s-a declarat “şocat” de faptul că unii judecători ai Curţii Constituţionale (CC) au primit chiar ameninţări cu moarte, cerând protecţie de la instituţiile europene.
"Este foarte probabil ca războiul politic dintre şeful statului şi premierul ţării să continue. În teorie, domnul Băsescu poate reveni acum la îndatoririle sale prezidenţiale. În practică, majoritatea parlamentară va îngreuna pe cât de mult posibil misiunea preşedintelui", mai relevă publicaţia străină.
"Acum este momentul ca liderii României să demonstreze Occidentului că sunt dornici să transforme ţara într-o democraţie pe deplin funcţională. Evenimentele din ultimele luni însă dau impresia unei ţări care regresează în aproape orice fel", mai notează "The Economist".
Autorul articolului aminteşte şi despre efectele crizei politice asupra cursului valutar, arătând că din această cauză moneda naţională s-a depreciat mult în faţa euro, lucru ce a alarmat Fondul Monetar Internaţional (FMI), care solicită Guvernului Ponta să implementeze o serie de măsuri de austeritate şi de privatizare până la sfârşitul lunii septembrie.
Opinia jurnaliştilor străini este că, deşi Traian Băsescu îşi reia funcţia de şef al statului, tensiunile politice din România vor spori până la alegerile parlamentare din luna decembrie a anului curent.
"Premierul Victor Ponta, un aliat al preşedintelui interimar Crin Antonescu, a promis să continue lupta cu Traian Băsescu până când preşedintele şi regimul său vor fi eliminaţi”, conchide publicaţia străină.