Retrospectiva integrală a filmelor lui Lucian Pintilie la Chicago
Institutul Cultural Român din New York va organiza în intervalul 4 mai-13 mai împreună cu ''Facets Cinématheque'' din Chicago o retrospectivă integrală a filmelor lui Lucian Pintilie, o personalitate citată de numeroşi critici şi realizatori de film drept cel mai mare regizor din România, informează joi Chicago Reader.
Poate că Pintilie este cel mai bine cunoscut în SUA pentru influenţa sa majoră asupra ''Noului val românesc''. Cristi Puiu (Aurora), co-scenarist al filmului lui Pintilie 'Niki Ardelean, colonel in rezervă' (2003), a susţinut că mişcarea actuală nu ar exista fără exemplul lui Pintilie. Totodată, într-un eseu recent, criticul Mihai Chirilov a observat: 'Atunci când a fost întrebat unde ar vrea să ajungă când va creşte, regizorul Corneliu Porumboiu (Poliţist, adjectiv) a răspuns: Lucian Pintilie'.
Aşa cum era de aşteptat, filmele lui Pintilie au fost apreciate pentru umorul lor sumbru şi critica socială. Acest aspect critic al artei lui Pintilie a avut consecinţe de durată pentru regizor. Satira politică ''Reconstituirea'' (1969) a înfuriat atât de tare regimul Ceauşescu încât acesta a interzis filmul şi i-a interzis regizorului să mai facă filme în următorii 20 de ani. A revenit, la cererea statului, în 1979, pentru a face un film bazat pe montarea sa a piesei ''D'ale carnavalului'', dar şi această producţie a fost oprită.
Pentru Pintilie, a face filme reprezintă un act de rezistenţă la o cultură opresivă, iar acest lucru este valabil atât pentru peliculele sale post-comuniste - a regizat şase de la revenirea în România în 1989 - cât şi pentru munca sa din anii '60.
Criticul Michel Chion a scris despre filmul ''Stejarul'' din 1992: ''Pintilie disecă deposedarea unei fiinţe umane de către o alta iar lucrul cel mai crud nu este cel la care te-ai aştepta... La sfârşitul filmului Stejarul, după ce iubiţii se reunesc sub pomul vieţii, bărbatul îi spune femeii: 'Dacă copilul nostru este normal, îl voi ucide cu mâna mea'. Această provocare anarhistă este semnul distinctiv al umorului negru şi este un apel la reflecţie şi la refuzul de idei pasive. Pentru autor, persoana 'normală' este cheia de bolta a întregii utopii, cu alte cuvinte comunismul''.
''Reconstituirea'' face un portret în miniatură al dictaturii Ceauşescu. Structura narativă închegată, care are loc într-o după-amiază, o anticipeaza pe cea din filmul lui Puiu, ''Moartea domnului Lăzărescu'' şi a filmului lui Porumboiu '12: 8 La Est de Bucureşti'. Doi tineri, arestaţi pentru că s-au bătut în stare de ebrietate în afara unui bar, trebuie să reconstituie scena pentru un scurt film educaţional. Funcţionarii de stat care îi coordonează sunt mai mult proşti decât cruzi; filmarea trenează ore întregi din cauza incompetenţei lor. Pintilie îi observă cu răbdare şi amărăciune: este o glumă macabră că se află la putere.
Pentru cel mai mare dintre regizorii ''Noului val românesc'', cinematografia este un instrument pentru a expune adevărurile sociale imposibil de discutat public sub Ceauşescu: ineficienţa statului, coşmarul de a trăi sub totalitarism. Realismul exact al acestor filme face ca aceste experienţe să pară palpabile, imposibil să nu fie discutate. Filmele recente ale lui Pintilie conţin atât piese istorice - acţiunea din ''O vară de neuitat (1994)'' se petrece în 1925 iar din cel mai recent, ''Tertium Non Datur'' (2005), se petrece în al doilea război mondial - cât şi fabule contemporane.
Este interesant de văzut modul în care Pintilie îşi descrie ţara natală după anii de exil. Într-un interviu recent a fost întrebat: ''Când aţi înţeles România mai bine, înainte sau după revoluţia care a răsturnat regimul comunist în 1989?'. Pintilie a răspuns: ''Când am văzut cum dictatorii au fost ciuruiţi de gloanţe. Cum acest lucru a trecut în limbaj de la 'crimă' la 'legendă' iar apoi în argou şi cum a devenit apoi o expresie folosită de şeful statului... Când am observat cât de natural au descoperit românii că asasinarea a fost parte din natura lor. A fost o Românie fără compasiune''.
