Responsabilitatea ONU de a proteja

Convenţia ONU privind Genocidul din 1948 incriminează acţiunile celor 142 de ţări participante destinate "distrugerii în totalitate sau în parte a membrilor unui grup rasial, naţional, religios sau etnic." Din moment ce nu au fost lansate niciun fel de acuzaţii timp de aproape şase decenii, aplicarea legii rămâne o slăbiciune majoră. Curtea Internaţională de Justiţie i-a dat încă o lovitură în 2007, considerând că guvernul Serbiei nu este responsabil pentru genocidul din Bosnia din anii 1990.

Consiliul de Securitate al ONU şi comunitatea internaţională trebuie să găsească o modalitate de a preveni ca anumite concepte depăşite privind suveranitatea naţională să permită ca genociduri şi atrocităţi în masă să aibă loc înainte ca să poată fi efectuate intervenţiile umanitare.

Luaţi în considerare, printre altele, evenimentele din Congo sub regele Leopold (1886-1908), foametea din Ucraina ('32-33), Holocaustul ('39-45), Taiwan sub Chiang Kai-shek ('47 şi ulterior), Tibet sub Mao Zedong ( '50 şi după aceea; şi astăzi sub Hu), Biafra ('67-70), Cambodgia sub Pol Pot ('75-79), populaţia Ndebele din Zimbabwe sub Mugabe ('82-87), Bosnia/Kosovo ('92-99), Darfur (2003 până în prezent) şi Munţii Nuba (în curs de desfăşurare) sub Bashir, Sri Lanka, şi Falun Gong în China ('99 până în prezent).

Ruanda

Unul dintre cei mai veneraţi eroi naţionali din Canada, senatorul Romeo Dallaire, urma sa vorbească astăzi despre cazul Ruandei din 1994. Permiteţi-mi să spun doar atât:

- Genocidul s-a încheiat doar atunci când Paul Kagame şi soldaţii săi au preluat Kigali, au declarat încetarea focului şi au format un nou guvern, fără ajutor internaţional sau ONU. Eficienţa ONU în timpul genocidului a fost de neiertat pentru oamenii din Ruanda; aceasta i-a şocat pe toţi cei care credeau că ONU, conform Cartei sale, trebuia să reprezinte în mod egal toate popoarele. "Sunt unele mai umane decât altele?" a întrebat Dallaire.

A da mâna cu Diavolul, publicată în 2003, ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei care se ocupă de dezastrele în curs de desfăşurare din Darfur şi Munţii Nuba. Darfur a fost pe bună dreptate numit "Ruanda în mişcare lentă."

- Cartea lui Dallaire descrie cum ruandezii şi micul său grup de menţinere a păcii UNAMIR au fost abandonaţi de ONU şi comunitatea internaţională, inclusiv de guvernul canadian. El indică mai multe aspecte importante, dar voi repeta numai unul:

La aproape 50 de ani de când tatăl şi socrul său "au ajutat la eliberarea Europei - când lagărele de exterminare au fost descoperite şi când umanitatea a spus la unison "Niciodată din Nou” - noi am stat încă o dată cu mâinile în sân şi am permis ca această oroare de nedescris să aibă loc. Nu am putut găsi voinţă politică sau resurse pentru a-l opri ... acest recent (genocid) aproape că a fost uitat, iar lecţiile sale s-au scufundat în ignoranţă şi apatie ... (A) fost un eşec al umanităţii, care s-ar putea întâmpla cu uşurinţă din nou."

Au fost unii canadieni care nu au abandonat ruandezii:

Dallaire, colegul său, maiorul Brent Beardsley, Dr. James Orbinski de la MSF, care a salvat "sute, poate chiar mii, de oameni" lucrând la spitalul Regele Faisal din Kigali în timpul genocidului, un grup curajos şi dedicat de ruandezi de la misiunea canadiană din Kigali, şi alţii, cum ar fi un preot canadian care a salvat viaţa unei călugăriţe ruandeze, convingând mulţimea să nu o omoare.

Cei mai mulţi dintre noi, canadienii, avem prea puţine lucruri cu care să ne mândrim în legătură cu rolul nostru în genocidul din Ruanda.

Darfur

Aspectele menţionate de Norman Epstein de la Canadienii împotriva sclaviei şi torturii din Sudan, în urmă cu trei ani, par doar puţin aplicabile în prezent:

- Statisticile includ moartea, nu numai prin violenţă (400.000 ), ci şi prin foamete şi boală ... Aproximativ 2,5 milioane de persoane au fost strămutate forţat din casele lor.

- Comunitatea internaţională nu a găsit voinţa politică pentru a rezolva criza. Ea a continuat să negocieze cu Bashir şi cohortele lui ca şi cum ei ar fi făcut parte din soluţie, în timp ce ei au continuat să acţioneze cu impunitate şi erau de fapt sursa problemei.

- Genocid de uzură continuă.

Ce trebuie făcut? Ce poate face Canada? Epstein susţine că ar putea îndemna partenerii săi internaţionali să oprească negocierea cu Khartoum. În cuvintele lui Elie Wiesel: "Noi trebuie întotdeauna să fim de partea cuiva. Neutralitatea ajută asupritorul, dar niciodată victima. Tăcerea îl încurajează pe chinuitor, dar nu pe chinuit."

Munţii Nuba /Blue Nile

De când independenţa Sudanului de Sud a fost sărbătorită în luna iulie 2011, Bashir a purtat un război împotriva locuitorilor din statele Munţii Nuba (Kordofanul de Sud) şi Blue Nile. Campania de bombardare pare concepută pentru a-i teroriza pe locuitorii din Nuba, care însumează aproximativ un milion de persoane, şi a-i face să fugă în Sudanul de Sud. Aceasta este a doua oară când un astfel de tratament a fost aplicat de Khartoum locuitorilor din Nuba, ambele instanţe fiind tratate cu aceeaşi lipsă de reacţie din partea comunităţii internaţionale, acest fapt acordându-i lui Bashir încrederea că poate continua în voie, fără consecinţe sau intervenţie. Aceasta este campania pentru terminarea genocidului din 90, ca "soluţia finală" pentru "problema Nuba!"

Hassan Sharif din Kitchener, preşedintele Asociaţiei Internaţionale din Canada pentru Munţii Nuba, observă:

Bombardamentele aeriene efectuate de guvernul Sudanului de Nord ... sunt motivate de rasă. Aceşti civili sunt văzuţi ca africani [negri] de regimul lui Bashir, care îi respectă doar pe cei pe care îi consideră arabi. Locuitorii din Munţii Nuba – fie că sunt musulmani, creştini sau animişti ca religie - trăiesc în mod normal în armonie. Ajutorul umanitar nu ajunge la ... locuitori din cauza bombardamentelor şi violenţei continue. O interdicţie imediată de zbor şi forţe ONU de menţinere a păcii, cu un mandat puternic (capitolul 7), sunt necesare urgent. Dacă comunitatea internaţională nu acţionează rapid, Munţii Nuba ar putea deveni următorul Darfur.

Canada ar trebui să încurajeze un sentiment mai mare de urgenţă în cadrul organismelor internaţionale, inclusiv ONU, cu privire la catastrofa care afectează mai multe zeci de mii de oameni nevinovaţi din regiune.

Republica Democratică Congo

În 2009, Grupul parlamentar canadian al tuturor partidelor pentru prevenirea genocidului şi-a lansat raportul privind criza umanitară din Republica Democratică Congo şi a solicitat acţiuni din partea Canadei. "Milioane de vieţi s-au pierdut, comunităţi au fost distruse şi civili, în special femeile, au purtat greutatea conflictului armat în curs de desfăşurare în RDC."

Permiteţi-mi să-l citez pe Jean-Bertin, un congolez care vrea să pună capăt "tăcerii absolute" care înconjoară crimele comise în ţara sa, unde exploatarea materiilor prime strategice, cum ar fi colţanul, continuă: "E posibil ca doi copii să fi murit ca dumneavoastră să puteţi avea acel telefon mobil."

China

Începând cu anul 2001, partidul comunist din China a jefuit pe scară largă organe vitale de la membrii comunităţii spirituale Falun Gong, care sunt torturaţi, ucişi şi ale căror organe sunt vândute pe sume mari pentru transplanturi unor cetăţeni bogaţi şi "turişti de organe" străini. În acest comerţ inuman este implicată o reţea formată din numeroase lagăre de muncă forţată, unde practicanţi Falun Gong şi alţi prizonieri produc o gamă de produse de larg consum pentru export. Mai multe informaţii despre acestea sunt disponibile la http://organharvestinvestigation.net/

Iran

În scrisorile recente către Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, şi secretarul de stat Hillary Clinton, MP Irwin Cotler, co-preşedinte al Grupului Interparlamentar pentru Drepturile Omului din Iran, a declarat: "Faptul că preşedintelui Ahmadinejad i s-a permis să se adreseze Adunării Generale a ONU este o parodie crudă a dreptului şi justiţiei ... O persoană care urmăreşte să producă cea mai distructivă armă, încălcând rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, care incită la genocid, care este complice la crime împotriva umanităţii, care este angajată într-o represiune masivă a drepturilor propriilor cetăţeni, care atacă principiile de bază ale Cartei ONU - o astfel de persoană ar trebui să fie mai degrabă obiectul unui rechizitoriu al acestui organism internaţional, decât să stea pe acest podium respectat." El a adăugat că există ... precedente în dreptul internaţional şi în comportamentul SUA care ar exclude criminali de război, cum ar fi Ahmadinejad, de la intrarea în Statele Unite ale Americii, să nu mai vorbim de a se adresa Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Concluzie
Doctrina Responsabilitatea de a Proteja (R2P) a apărut în cadrul Comisiei internaţionale cu privire la suveranitatea şi intervenţia statală, finanţată de Canada. Am câştigat alegerile pentru Consiliul de Securitate în 1998, parţial pe o platformă de protecţie pentru civili, convinşi de comentariile lui Dallaire despre Ruanda. Atunci când Slobodan Milosevic din Serbia a atacat populaţia albaneză din provincia Kosovo, opinia publică mondială a înclinat în favoarea unui mecanism eficient de a proteja civilii de atacurile propriile lor guverne.

În 2005, doctrina R2P a fost aprobată de un summit ONU; anul trecut, aceasta a fost pusă în practică, atunci când Consiliul de Securitate a decis să creeze o zonă de interdicţie aeriană în Libia, după ce Gaddafi a ameninţat cu un atac masiv asupra oraşului controlat de opoziţie - Benghazi. Iniţiativa a fost propulsată de limbajul lui Gaddafi - care plănuia să "cureţe Libia din casă în casă" - cuvinte similare cu cele utilizate de către persoanele care au efectuat genocidele din Ruanda. Dacă un regim îşi exprimă intenţiile clare de genocid sau de atrocităţi sistematice, R2P permite altor guverne să-l împiedice de la uciderea propriului său popor. Tragic, aceasta nu se aplică încă în ţări cum ar fi Siria, ţări protejate de dreptul de veto al unor guverne permanente în Consiliul de Securitate.

Canadienii ar trebui să promoveze în mod activ doctrina R2P:

- Aceasta oferă cea mai bună speranţă pentru atingerea angajamentelor "Niciodată din nou", care au urmat genocidului din Ruanda, permiţând comunităţii internaţionale şi ONU să se focuseze de la guvernele care intervin în scopuri umanitare la civili care au nevoie de protecţie.

- În trecut, intervenţia a ajuns de obicei prea târziu pentru a salva vieţi. R2P permite guvernelor să acţioneze înainte ca un tiran să înceapă să-şi omoare cetăţenii.

- Contrar ideii că R2P face parte dintr-o agendă susţinută de Nord, alte ţări care o susţin sunt Argentina, Armenia, Bosnia, Chile, Croaţia, Timorul de Est, El Salvador, Nepal, Peru, Ruanda, Sierra Leone şi Uruguay.

Pe scurt, ceea ce facem cu toţii astăzi aici este util şi important, dar noi toţi trebuie să avansăm şi să facem tot ce putem pentru a promova R2P pe plan internaţional, pentru binele familiei noastre unice: umanitatea.

Articolul de mai sus este o adaptare a unei note prezentate în cadrul unei discuţii de consiliu cu fostul ambasador Paul Heinbecker, prof. Mendes Errol, şi moderatorul Evan Solomon, de la Universitatea din Ottawa, pe 24 septembrie 2012.

David Kilgour este director al Consiliului pentru Comunitatea Democraţiilor (CCD), cu sediul la Washington. El a fost membru al parlamentului canadian între 1979 - 2006 şi a avut funcţia de secretar de stat (Asia-Pacific) în cursul anului 2002 şi 2003. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi www.david-kilgour.com.