Remus Cernea câştigă procesul cu ANI. "Nu sunt şi nu am fost în stare de incompatibilitate"
alte articole
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, că deputatul independent Remus Cernea nu a fost în stare de incompatibilitate, respingând astfel ca nefondat recursul Agenţia Naţională de Integritate.
"Am câştigat procesul cu ANI. Nu sunt şi nu am fost în stare de incompatibilitate. Primul meu mesaj cu acest prilej este către toţi cei care îmi susţin ideile de schimbare şi reformă pe care le propun societăţii româneşti: vă invit să mă sprijiniţi prin implicare şi vot de conştiinţă în alegerile de anul viitor pentru a putea duce mai departe şi a extinde ceea ce am început în Parlamentul României!
Am înlăturat, aşadar, în instanţă, o suspiciune injustă la adresa mea, chiar dacă acest lucru a durat doi ani. Voi continua să fac politică într-un mod curat, numai şi numai pentru a promova valorile democratice ale societăţii deschise, drepturile omului, drepturile animalelor şi statul de drept, fără să mă implic în vreun fel în acte de corupţie şi menţinând un standard ridicat de civilitate, integritate şi moralitate publică", a declarat marţi, în cadrul unui comunicat de presă, Remus Cernea.
Istoria conflictului juridic cu ANI, prezentat de Remus Cernea
"Voi prezenta mai jos, pe scurt, istoria acestui litigiu în instanţă cu ANI, nu înainte de a-mi reafirma respectul şi susţinerea pentru această instituţie importantă şi necesară pentru asanarea mediului politic românesc. ANI trebuie să fie puternică, credibilă şi eficientă în activitatea sa. Tocmai de aceea, precizez că prezentarea lucrurilor aşa cum au stat ele conţine observaţii cu caracter constructiv. Nu îmi propun să ştirbesc din imaginea ANI, ci să identific probleme pe baza experienţei personale şi să sugerez modalităţi de îmbunătăţire a activităţii şi procedurilor acesteia în beneficiul societăţii, democraţiei şi statului de drept.
În urmă cu aproape doi ani, în octombrie 2013, am fost contactat de către ANI şi invitat la sediul acesteia pentru a da explicaţii cu privire la o presupusă stare de incompatibilitate în care m-aş fi găsit. Am avut conştiinţa perfect senină întrucât demisionasem din funcţia de administrator al unei firme, la începutul mandatului de deputat.
Prezentasem, în ianuarie 2013, toate actele la Camera Deputaţilor care a informat, la rândul ei, ANI cu privire la demisia mea din funcţia de administrator, iar ANI a răspuns oficial acestei informări fără să menţioneze că ar exista vreo problemă. Acea firmă nu avusese niciun fel de activitate iar părţile sociale pe care le deţinusem şi pe care le-am cedat, în ianuarie 2013, erau în valoare de doar 100 RON.
M-am prezentat la sediul instituţiei şi am oferit toate documentele care atestau faptul că demisionasem din firmă, explicând pe baza probelor clare că nu eram în stare de incompatibilitate. Presupunerea că aş fi incompatibil se baza pe o confuzie între validitatea unui act şi opozabilitatea sa (pe care ulterior atât Curtea de Apel cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au identificat-o ca atare) pe care speram că juriştii de la ANI o vor înţelege uşor şi că nu o vor legitima şi întreţine. Demisia mea ca administrator al unei firme era clară şi avea o dată certă, fiind cunoscută de autorităţile statului, inclusiv de către ANI, încă din ianuarie 2013. Aşadar, validitatea actului demisiei era de netăgăduit şi anula orice fel de posibilă stare de incompatibilitate.
Am întrebat, în timpul discuţiilor de la sediul ANI, cam în cât timp se va finaliza Raportul cu privire la cazul meu pentru că intenţionam să scriu un articol în care să prezint opiniei publice situaţia astfel încât punctul meu de vedere să fie cunoscut şi înţeles. Răspunsul primit a fost unul ambiguu, dar mi s-a sugerat că e posibil ca raportul să fie finalizat probabil în următoarele două săptămâni după ce vor fi analizate toate documentele, decizia urmând a fi luată în acest sens de către şefii instituţiei.
Documentele mele au fost prezentate într-o zi de miercuri şi am presupus că vor fi, într-adevăr analizate. Joi dimineaţă însă, la prima oră, înainte să fiu în măsură să prezint opiniei publice o explicaţie cu privire la posibila suspiciune privind incompatibilitatea, ANI a transmis presei un comunicat în care se afirma să aş fi în stare de incompatibilitate.
Au urmat nenumărate articole pe mai toate site-urile care aveau în titlu ideea că "Remus Cernea este incompatibil". După cum se ştie, consecinţa unei astfel de incompatibilităţi este pierderea mandatului de deputat şi interdicţia de a mai candida timp de trei ani la o demnitate publică. Practic ar fi însemnat scoaterea mea din politică. Replica mea la susţinerile ANI a fost rar preluată şi timid auzite în spaţiul public la acel moment. Iată că au trebuit să treacă doi ani pentru ca adevărul nevinovăţiei mele să fie certificat printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest timp am resimţit acel sentiment de a fi bănuit şi acuzat pe nedrept iar ultima şedinţă de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost precedată de trei nopţi albe în care n-a fost chip să dorm gândindu-mă la procesul ce urma.
În politică, percepţia asupra unui, în acest caz, deputat, contează poate mai mult decât realitatea. Imaginea şi credibilitatea unui politician reprezintă lucruri de care depind ascensiunea sau prăbuşirea lui. Valul de dezvăluiri şi de anchete la adresa unor importanţi lideri politici poate contribui foarte mult la asanarea vieţii politice româneşti. Dar ar fi o mare greşeală să nu se mai facă o distincţie între politicieni corupţi pe de o parte şi politicieni curaţi pe de alta.
Rolul instituţiilor este tocmai acela de a analiza cu echilibru şi seriozitate o stare a lucrurilor astfel încât să se poată discerne între adevăr şi fals, între corupt şi necorupt, între incompatibil şi onest. Este necesar pentru sănătatea democraţiei ca astfel de distincţii să fie făcute, cu celeritate şi prin proceduri juste. Pe lângă pericolul major al corupţiei în politică, mai pândeşte şi cel al dificultăţii de a mai discerne între acei politicieni care au încălcat grav legea şi cei care sunt curaţi. A-i suspiciona printr-o generalizare nedreaptă pe toţi este o eroare care subminează democraţia.
În privinţa procedurilor ANI, poate că o idee ar fi ca acele comunicări publice din partea instituţiei cu privire la presupusa stare de incompatibilitate a unui politician să fie însoţite şi de o prezentare, pe scurt, a punctului de vedere al celui în cauză, astfel încât opinia publică să fie corect informată atât cu privire la punctul de vedere al ANI, cât şi la cel al persoanei acuzate. Altfel, acuzatul deşi poate este nevinovat, riscă să fie perceput de către mulţi şi pentru o perioadă semnificativă de timp, drept incompatibil întrucât replica sa se va face mult mai greu auzită, ceea ce este nedrept. Cel puţin aceasta a fost experienţa mea şi nu îi doresc nimănui să o repete."
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.