Regina reginelor - Elizabeta a II-a
alte articole
Elisabeta a II-a este şefa de stat a 16 ţări, cap al Bisercii anglicane şi conducător al forţelor armate britanice, titluri nominale pentru o putere simbolică ce reuneşte la Windsor suveranii regali. Palatul este vineri scenariul celei mai mari întâlniri a capetelor încoronate din acest deceniu.Toate familiile regale care sunt şefi de stat - cu excepţia reginei Sofia a Spaniei care şi-a anulat vizita - participă la acest dineu oferit de regina Angliei pentru a sărbători 60 de ani de la urcarea sa pe tron, notează vineri ziarul ABC.
Ultima reuniune datează din 2002 la aniversarea a 50 de ani de la urcarea pe tron a reginei Elizabaeta a II-a. Deşi Casa regală britanică nu publică anticipat lista participanţilor, se aşteaptă să fie prezente toate rudele reginei la o ceremonie la care vor asista nouă din cele zece monarhii care domnesc în Europa. În ordinea urcării pe tron participă regii Angliei, Danemarcei, Suediei, Olandei, Norvegiei, Belgiei, Luxemburgului, Monaco şi Lichtenstein. Dona Sofia, care trebuia să-l reprezinte pe regele Juan Carlos, îşi avea locul rezervat între regele Gustav al Suediei şi regina Beatrix a Olandei.
În 2002, capetele încoronate au fost convocate de două ori la Londra, cu prilejul nunţii de aur a reginei şi a funeraliilor Reginei mamă. Vineri seară alaiul regal va participa la o cină oferită la Buckingham Palace de prinţul Charles, în timp ce britanicii vor trebui să aştepte până în primul week-end al lunii iunie pentru a asista la festivităţile prilejuite de nunta de diamant a reginei. În centrul ceremoniei se află prin urmare, Elizabeta a II-a, cea care îl numeşte pe primul ministru şi se întâlneşte cu el o dată pe săptămână. Regina este parte integrantă a puterii legislative, alături de Camera Comunelor şi cea a Lorzilor. Diplomaţii acţionează în numele său şi tot ea numeşte episcopii la recomandarea primului ministru.
Walter Bagehot scria în 1867 în cartea sa, The English Constitution, că monarhia reprezintă 'partea demnă' a statului, nu 'partea eficientă'. Aproximativ 79% din britanici cred că monarhia joacă un rol religios 'important'. Puterea sa este simbolică, nu politică. Dar prezenţa sa este atât de centrală în ritualul constituţional britanic încât pare să întruchipeze statul mai mult ca oricare altă monarhie. Într-o ţară fără constituţie scrisă, nu există o lege care să-i stabilească funcţiile, delimitate de un amestec de convenţii şi norme ce datează de la Act of Settlement, din 1701, care reglementează succesiunea la tron.
Experţii sunt de acord că, din punct de vedere material, capacitatea sa de intervenţie politică este mai mică decât cea a regelui Spaniei, care 'arbitrează şi moderează funcţionarea regulamentare a instituţiilor', potrivit articolul 56 al Constituţiei spaniole din 1978. La fel ca în Spania, legile parlamentului britanic necesită 'consimţământul regal', o formalitate exprimată în scris datând din 1707. O altă exprimare a centralismului monarhic: discursul Reginei din deschiderea sesiunii parlamentare, în care suverana se limitează să citească - cu toată pompa de rigoare - programul legislativ stabilit de guvern, şi numai de guvern.
La ultima şedinţă din 9 mai, executivul a anunţat un proiect de lege pentru a reforma succesiunea la tron eliminând două vestigii ale istoriei: moştenitorul la tron să fie primul băiat al monarhului şi interdicţia accesului la tron a celui care se căsătoreşte cu un catolic. Proiectul, impulsionat de David Cameron, urmează să fie aprobat în octombrie de liderii celor 16 state din Commonwealth (într-un summit ce va avea loc la Perth, Australia) şi care vor trebui să-şi modifice constituţiile pentru această reformă a casei regale considerată de mulţi, ultima monarhie universală.
