Regina Marii Britanii a promis în Parlament că se va dedica şi în anii viitori poporului britanic

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a marcat 60 de ani de la urcarea pe tron printr-un discurs rostit marţi în Parlament, în cursul căruia a evocat experienţa care vine cu vârsta şi a promis că se va dedica poporului britanic "în prezent şi în anii viitori".
Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 85 de ani, îmbrăcată într-un costum galben deschis, cu pălărie asortată, s-a adresat camerelor reunite ale legislativului, într-o ceremonie marcată atât de splendoare, cât şi de tonul relaxat pe care l-a adoptat pentru a trece în revistă cele şase decenii petrecute pe tron, Londra, 20 martie 2012. (Ben Gurr - WPA Pool / Getty Images)
Epoch Times România
20.03.2012

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a marcat 60 de ani de la urcarea pe tron printr-un discurs rostit marţi în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, în cursul căruia a evocat experienţa care vine cu vârsta şi a promis că se va dedica poporului britanic "în prezent şi în anii viitori".

Elisabeta a II-a, în vârstă de 85 de ani, îmbrăcată într-un costum galben deschis, cu pălărie asortată, s-a adresat camerelor reunite ale legislativului, într-o ceremonie marcată atât de splendoare, cât şi de tonul relaxat pe care l-a adoptat pentru a trece în revistă cele şase decenii petrecute pe tron, comentează DPA.

"Într-o perioadă atât de lungă, se poate observa că experienţa unei vârste venerabile poate fi un ghid important, dar nu o condiţie esenţială pentru succesul într-o funcţie publică", a spus ea.

"Deci, într-o epocă în care un ritm de viaţă obişnuit, demn, primeşte mai puţină atenţie decât a face ceva extraordinar, sunt mulţumită că sunt cel de al doilea suveran care sărbătoreşte Jubileul de Diamant", a adăugat ea. Primul monarh care a sărbătorit 60 de ani pe tron a fost regina Victoria, stră-străbunica sa.

Monarhul a amintit că a "avut plăcerea" de a lucra cu 12 premieri de când a urcat pe tron, în 1952, şi că a promulgat 3.500 de legi.

Elisabeta a II-a a insistat asupra susţinerii pe care a primit-o din partea familiei sale, în special a soţului ei, prinţul Philip, în vârstă de 90 de ani, pe care l-a descris drept un sprijin şi un ghid constant.

Regina a adăugat că apropierea sa de cele 54 de naţiuni din Commonwealth a învăţat-o că "cel mai important contact între naţiuni este, în general, contactul dintre popoarele lor". Commonwealth-ul a "îmflorit şi crescut" prin promovarea cu succes şi apărarea acestui contact", a precizat ea.

La discurs au asistat liderii partidelor politice, premierul, parlamentarii, miniştrii şi alţi foşti şi actuali înalţi oficiali. Ea a dezvelit un vitraliu comandat special de parlamentari pentru Jubileul de Diamant.

Fereastra, din 1.500 de bucăţi de sticlă colorată, a fost plătită personal de membrii celor două camere şi a fost proiectată de artistul britanic John Reyntiens.

Evenimentele care marchează 60 de domnie a reginei Elisabeta a II-a au început în februarie. Iar monarhul a început în martie un turneu cu această ocazie la Leicester.

Regina s-a mai adresat Parlamentului în 1977 şi în 2002, când a marcat Jubileele de Argint, respectiv de Aur.

De asemenea, ea deschide în fiecare an lucrările legislativului, în care prezintă agenda guvernului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor