Regimul chinez înăbuşă o demonstraţie muncitorească în provincia Guangdong

Muncitori ai Nanhua Metal Gem Craft Co., Ltd. din Nanhai, provincia Guangdong, China, adunaţi la poarta fabricii demonstrând împotriva tăierilor salariale, 18 şi 19 martie 2021 (prin bunăvoinţă)
Alex Wu
21.03.2021

Mii de muncitori din provincia chineză Guangdong s-au adunat în faţa locului de muncă pentru a protesta împotriva reducerilor salariale, a orelor suplimentare neplătite şi a cotizaţiilor la sistemul de asigurări sociale neplătite de angajatori.

Protestele au izbucnit în faţa Nanhua Metal Gem Craft Co. Ltd. din Nanhai, oraşul Foshan, în seara zilei de 18 martie, la ora 18.00, şi s-au extins până în 19 martie.

Autorităţile locale au trimis un număr mare de poliţişti pentru a observa şi, în cele din urmă, a reprima protestul. Peste 40 de muncitori au fost arestaţi.

Mulţimea de peste o sută de angajaţi adunaţi la poarta fabricii a crescut până la trei mii până seara târziu.

Lin, angajat al companiei şi participant la protest, a declarat pentru Epoch Times că aproximativ 70 de vehicule de poliţie au fost trimise la protest în jurul orei 2 dimineaţa, pe 19 martie. Nu s-au făcut arestări noaptea iar „situaţia era relativ normală, toată lumea era raţională”.

Dar a doua zi dimineaţă, pe 19 martie, poliţia a început să aresteze muncitori.

„În jurul orei 10 dimineaţa, 400 sau 500 de poliţişti şi trupe de poliţie specială s-au prezentat brusc şi au început să aresteze lucrătorii. Poliţia specială avea în dotare scuturi, iar poliţia avea arme. Au arestat pe oricine au văzut la faţa locului”, a spus Lin, adăugând că au fost arestaţi în jur de 40-50 de persoane, inclusiv femei.

Epoch Times a obţinut un videoclip care arăta poliţia la locul protestului.

Unii muncitori au declarat pentru Epoch Times că firma are în prezent 4.000 până la 5.000 de angajaţi, cei mai mulţi dintre ei lucrând acolo de peste zece ani.

De la începutul pandemiei, peste care s-a suprapus impactul războiului comercial dintre China şi SUA, compania a întâmpinat dificultăţi de operare şi întârzieri la comenzi, reducând programul muncitorilor la trei zile pe săptămână.

După Anul Nou chinezesc, în momentul în care a fost reluată munca cu program normal, angajaţii au descoperit că firma a operat tăieri salariale fără notificare. Angajaţii au fost obligaţi, de asemenea, să semneze noi contracte cu compania, potrivit lui Li, un alt angajat al companiei.

Li a menţionat că, după schimbare, salariile lunare ale angajaţilor au scăzut de la 4.000 - 5.000 de yuani (770 USD), la 2.000 - 3.000 de yuani (460 USD).

Numărul protestelor generate de revendicări salariale a crescut odată cu apariţia pandemiei virusului Wuhan.

Mii de şoferi din Shenzhen au fost în grevă luna trecută protestând faţă de reducerea salariului. Liderul sindicatului şoferilor a fost arestat pentru că a mobilizat şoferii din întreaga ţară să ia măsuri de protejare a drepturilor lor. La începutul acestui an, în mai multe locuri din China au izbucnit proteste ale muncitorilor migranţi, cu precădere înainte de Anul Nou chinezesc, când multe companii nu şi-au plătit personalul migrant.

Potrivit ONG-ului China Labor Bulletin, cu sediul în Hong Kong, în cele şase luni de până la 20 martie, au existat 502 greve şi 277 de cereri de ajutor din partea muncitorilor generate de probleme ale muncii în toată China continentală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor