Referendumul maidanezilor, un eşec anunţat?

Astăzi, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, adunat în şedinţă, va decide asupra textului întrebării de la referendum şi a datei de organizare avansate de primar.
Câini comunitari (Epoch Times România)
Epoch Times România
06.09.2013

"Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător, capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti, neadoptaţi în termenul prevăzut de lege? Da, sau nu?". Aceasta este întrebarea la care vor trebui să răspundă bucureştenii când se vor prezenta la Referendumul privind problema eutanasierii câinilor vagabonzi pe care primarul Oprescu vrea să-l organizeze pe 6 Octombrie anul curent.

Astăzi, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, adunat în şedinţă, va decide asupra textului întrebării de la referendum şi a datei de organizare avansate de primar.

6 octombrie pare însă un termen prea îndepărtat pentru mulţi iar referendumul un demers inutil. Astăzi, 6 septembrie, cu o lună înainte de consultările populare anunţate de Oprescu, sute de bucureşteni, mobilizaţi de comunitatea online a părinţilor români desprecopii.com vor ieşi să protesteze în Piaţa Romană, nemulţumiţi de faptul că Oprescu pasează responsabilitatea eutanasierii câinilor la cetăţeni, în loc să ia măsuri urgente. Iar în timp ce se organizează referendumuri, câinii sunt încă pe străzi...

Şi europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că referendumul anunţat de primarul general al Capitalei pe tema câinilor comunitari este inutil. În asentiment cu părinţii care ies astăzi în stradă, Preda îl critică pe Oprescu pentru faptul că nu înţelege că se impune o acţiune promptă acum şi că vrea să "îşi acopere decizia" cu un vot popular.

"Cerând organizarea unui referendum despre câinii vagabonzi, primarul Oprescu dovedeşte că nu înţelege că e nevoie de o acţiune promptă. Ce e straniu e faptul că primăriile din alte oraşe au folosit deja o lege, nr. 227 din 2002, pentru a pune în aplicare soluţia pe care Oprescu ar vrea s-o acopere cu un vot popular. Decizia de a organiza o asemenea consultare e lipsită de sens. N-ar fi însă prima dată când se trece totuşi la acţiune", scrie Preda vineri într-o postare pe blogul său.

Va putea oare Oprescu, care a evitat riscul asumării unor măsuri urgente, să îşi asume o demisie, în cazul în care referendumul se soldează cu un eşec? se mai întreabă în continuare deputatul PDL?

PSD despre eutanasiere: "eutanasierea câinilor fără stăpân contravine demnităţii umane, întrucât este o măsură violentă, traumatizantă, care împiedică libera dezvoltare a personalităţii umane". "Proprietarii câinilor fără stăpân sunt discriminaţi în raport cu proprietarii altor animale fără stăpân întrucât aceste din urmă animale nu pot fi eutanasiate"

"E gata, într-o asemenea ipoteză, Oprescu să-şi asume un eşec şi să demisioneze? Întrucât referendumul e, de fapt, inutil, eşecul validării lui ar obliga la demisie", consideră Cristian Preda.

În continuare, Preda critică "amnezia" PSD-ului care cere ca moartea lui Ionuţ, băieţelul de patru ani omorât de câini, să nu fie politizată, în condiţiile în care PSD-ul a fost formaţiunea care a blocat legea care premitea eutanasierea câinilor vagabonzi. Europarlamentarul Preda se mai întreabă dacă premierul Ponta, aflat printre cei ce au susţinut atunci că eutanasierea câinilor ar împiedica libera dezvoltare a personalităţii umane, se va dezice de "inepţia" declarată atunci:

"Am remarcat că pesediştii încearcă zilele astea să plaseze în public ideea că discuţia despre câinii vagabonzi nu ar trebui să fie politizată. Vor să facă uitat, în acest fel, blocajul pe care l-au produs chiar ei acum un an, când au reclamat o lege cu acest subiect la Curtea Constituţională. Cine are curiozitatea să citească textul întâmpinării va descoperi că, între altele, PSD susţinea atunci că “eutanasierea câinilor fără stăpân contravine demnităţii umane, întrucât eutanasierea e o măsură violentă, traumatizantă, care împiedică liberă dezvoltare a personalităţii umane” sau că “eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân va periclita însăşi existenţa rasei comune şi va produce echilibre previzibile, ceea ce încalcă dreptul populaţiei la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic” sau că “proprietarii câinilor fără stăpân sunt discriminaţi în raport cu proprietarii altor animale fără stăpân întrucât aceste din urmă animale nu pot fi eutanasiate”.

Între semnatari, Victor-Viorel Ponta. Se va dezice oare de aceste fraze inepte?"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor