Recidivă / Tony Blair justifică războiul din Irak
alte articole
După şapte ani de desfăşurare a unei anchete conduse de Sir John Chilcot, a fost publicat miercuri dimineaţă la Londra un raport de 2,6 milioane de cuvinte. Raportul a concluzionat că Marea Britanie a invadat Irakul înainte să se fi epuizat toate opţiunile paşnice pentru dezarmarea dictatorului Saddam Hussein.
Fostul premier britanic Tony Blair a declarat miercuri că lumea este un loc mai sigur datorită acţiunii militare. El a precizat însă: “Pentru toate acestea vă cer scuze şi îmi pare rău mai mult decât aţi putea şti sau crede vreodată”.
În 2002, Blair i-a declarat fostului preşedinte american George W. Bush că îl va susţine în desfăşurarea invaziei. Într-o notă trimisă de Blair lui Bush şi scrisă în 28 iulie 2002, în vara de dinaintea invadării Irakului, fostul premier britanic a scris: “Voi fi alături de dumneavoastră, indiferent cum. Dar acesta este momentul de a evalua dificultăţile într-o manieră directă. Planificarea acestei mişcări şi strategia sunt cele mai dificile [probleme] de până acum.”
Blair a declarat în nota sa trimisă lui Bush în 2002 că înlăturarea lui Saddam a fost “lucrul corect ce trebuie făcut”, adăugând: “El este o potenţială ameninţare. El ar putea fi restricţionat. Dar restricţionarea... este întotdeauna riscantă. Înlăturarea lui va elibera regiunea. Şi regimul său este... brutal şi inuman”.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri la Londra, Blair a recunoscut că a fost “cea mai chinuitoare decizie” pe care a luat-o ca premier al Marii Britanii, dar a negat că invazia Irakului a declanşat terorismul de astăzi.
El a insistat că fostul dictator irakian Saddam Hussein era la acea vreme o ameninţare pentru pacea mondială şi acţiona împotriva propriului său popor.
“A trebuit să decid. M-am gândit la Saddam, la faptele sale şi la caracterul regimului său... şi am luat decizia cu mare greutate”, a susţinut Blair, adăugând că, cel puţin, Irakul are în prezent un guvern ales şi legitim, care luptă împotriva terorismului cu sprijinul comunităţii internaţionale.
“Nu a fost nicio cale de mijloc. Decizia trebuia luată... şi eu a trebuit să o iau”, a precizat acesta, adăugând că sentimentul public din Occident după tragedia din 11 septembrie 2001 din SUA a fost unul împotriva teroriştilor.
În plus, fostul premier britanic laburist a căzut de acord, personal, să trimită în Irak trei brigăzi de luptă cu două luni înaintea invaziei din 2003, fără să se consulte cu miniştrii de resort.
Chilcot a declarat că decizia lui Blair de a participa la prima invazie şi ocupare a unei ţări suverane de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost “o ultimă soluţie” ce putea fi adoptată şi s-a sfârşit într-un eşec din cauza evoluţieii “total necorespunzătoare” a Irakului de după Saddam.