Rebelii din Mali anunţă încetarea focului şi sfârşitul ofensivei

Principalul grup rebel condus de tuaregi, care a lansat atacuri în nordul statului Mali, a anunţat joi un armistiţiu cu forţele guvernamentale, la doar o zi după ce Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut apel pentru încetarea focului.
Liderul juntei militare din Mali, Amadou Sanogo, vorbeşte suporterilor de pe aeroportul din Bamako, pe 29 martie (Issouf Sanogo / AFP / Getty Images)
Alex Johnston
06.04.2012

Principalul grup rebel condus de tuaregi, care a lansat atacuri în nordul statului Mali, a anunţat joi un armistiţiu cu forţele guvernamentale, la doar o zi după ce Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut apel pentru încetarea focului.

Un purtător de cuvânt al Mişcării Naţionale pentru Eliberare a grupului rebel AZAWAD (MNLA), care doreşte să controleze patria sa strămoşească, a declarat că şi-a atins obiectivul după ce a capturat o serie de oraşe, inclusiv Timbuktu.

"De alaltăieri, când unităţile noastre au ajuns în Douentza, pe care îl considerăm frontiera [regiunii AZAWAD], ofensiva militară s-a terminat", a declarat purtătorul de cuvânt Moussa Ag Assarid din Paris potrivit Al Jazeera.

Nu este clar dacă grupul islamist Ansar Dine, care se pare că a luptat alături de rebelii tuaregi, va opri şi el lupta. Ansar Dine are legături ci o ramură a Al-Qaeda din Africa de Nord şi a impus legea sharia în unele oraşe.

Cu două săptămâni în urmă, o lovitură de stat condusă de un ofiţer de rang mediu, căpitanul Amadou Sanogo, a răsturnat guvernul din Mali, invocând ceea ce el a descris ca incompetenţa guvernului de a rezolva problema tuaregilor. Sanogo a cerut puterilor regionale şi internaţionale să ajute Mali să se ocupe de revoltă, dar nu a primit niciun ajutor.

În schimb, lovitura de stat i-a încurajat pe rebeli să lanseze mai multe atacuri în multe oraşe şi să controleze acum o arie geografică mai mare decât Franţa. Al Jazeera a raportat că armata tuaregă are doar 1.000 de luptători, dintre care unii membri au luptat în războiul civil libian de anul trecut.

Într-un interviu cu ziarul francez Liberation, Sanogo a declarat că "uşile dialogului" cu rebelii sunt deschise, "dar nu vom negocia integritatea teritoriului Mali."

El a adăugat că insurecţia din partea de nord a Mali "nu mai este o simplă rebeliune", ci cuprinde "grupurile islamiste care s-au stabilit în nord." Dacă militanţii sunt lăsaţi să facă ce vor, atunci Africa şi lumea întreagă va suferi consecinţele", a susţinut Sanogo.

Comunitatea Economică regională a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) a impus un embargo comercial asupra Mali la începutul acestei săptămâni, cerând liderilor săi să restaureze democraţia şi să susţină Constituţia.

Alain Juppe, ministrul de externe al Franţei, unul dintre susţinătorii monetari principali ai Mali înainte de lovitura de stat, a declarat joi că Franţa "îndeamnă rebelii şi liderii loviturii de stat să pună capăt crizei", potrivit unei declaraţii. El a respins ideea că Franţa ar trebui să intervină militar pentru a pune capăt rebeliunii.

"Noi sprijinim toate eforturile ECOWAS, inclusiv pregătirile pentru o acţiune militară", a spus el, referindu-se la rapoartele conform cărora ţările din bloc îşi vor pregăti armatele pentru a termina insurecţia tuaregă, dacă e nevoie.

Pe fondul luptelor interne, Consiliul de Securitate al ONU şi-a exprimat miercuri îngrijorarea faţă de deteriorarea situaţiei umanitare din Mali.

Într-o declaraţie, ambasadorul Jeffrey DeLaurentis, un oficial al Consiliului de Securitate, a invitat toate părţile implicate "să permită accesul ajutoarelor umanitare în timp util, în condiţii de siguranţă şi fără obstacole, la civilii care au nevoie."

Luptele din nord au strămutat mai mult de 200.000 de oameni din ianuarie, aproximativ 93.000 fiind strămutaţi intern.

Consiliul a adăugat că este nevoie de "o mobilizare mai mare a comunităţii internaţionale pentru a sprijini eforturile umanitare" şi a fost alarmat de rapoartele conform cărora Al-Qaeda operează în tandem cu rebelii tuaregi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor