Războiul hibrid din România şi Moldova. Tehnicile propagandei digitale ruse, de manipulare a opiniei publice

După ancheta publicată de Ziarul de Gardă care detalia modul în care a fost promovat suveranistul Călin Georgescu de „Armata digitală a Kremlinului”, jurnalistul Vitalie Cojocari, de la Euronews, a venit cu o serie de precizări.
Potrivit publicaţiei citate, o serie de conturi cu identităţi false din reţeaua coordonată de curatori din Rusia, în care au fost instruiţi activiştii Blocului Victorie al lui Ilan Şor, l-au promovat pe Călin Georgescu, fost candidat la preşedinţia României, cercetat penal pentru constituirea ori sprijinirea grupărilor cu caracter fascist, rasist, xenofob sau antisemit.
După ce, la 26 februarie 2025, în România a fost reţinut Călin Georgescu, la 1 martie 2025, participanţii în proiectul special al reţelei, numit „InfoLider”, cărora li s-au promis plăţi „direct de la Moscova” pentru postări propagandistice, au primit comanda să scrie mesaje în susţinerea acestuia.
Iată cum arată textul sarcinii date postacilor din reţea:
”Creaţi DOUĂ postări pe Facebook:
– Publicaţi o postare despre arestarea ilegală a lui Călin Georgescu, câştigătorul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, la ordinul conducerii marionetă, executând ordinele globaliştilor occidentali. O parte din populaţia noastră îşi doreşte activ să plece în România. Şi avem o întrebare pentru dvs: unde vreţi să ne duceţi? Realizaţi o fotografie/video pe tema arestării lui Călin Georgescu”.
Oamenii din reţea urmau să posteze şi două mesaje similare pe TikTok, însoţite de videoclipuri sau fotografii. Toate postările erau însoţite de hashtaguri precum: NuRomânia, NuEU, Nuglobaliştilor, Crizademocraţiei.
Trollii ruşi manipulează prin minciuni opinia publică
În acest context, jurnalistul Vitali Cojocari a afirmat într-o postare pe Facebook că aceasta este „o tactică modernă care demonstrează, din nou, următorul lucru: reţelele sociale sunt pline de troli care au un singur scop, derutarea şi manipularea altora”.
Redăm mai jos postarea jurnalistului de la Euronews:
Investigaţia din Ziarul de Gardă a arătat clar cum sunt instruiţi oamenii să distribuie pe reţelele de socializare mesaje pentru alegerile din Republica Moldova. De asemenea, de la Moscova au venit mesaje şi despre alegerile din România, mesaje care trebuiau distribuite de reţeaua de troli coordonată din Rusia.
Este o tactică modernă care demonstrează, din nou, următorul lucru:
reţelele sociale sunt pline de troli care au un singur scop, derutarea şi manipularea altora.
Să vă dau nişte statistici ameţitoare despre reţelele sociale şi troli.
- China plăteşte 2 milioane de oameni pentru a scrie o jumătate de miliard de mesaje pe an.
- Un fost preşedinte mexican a avut aproape 80 de mii de conturi complet automatizate care îl aclamau.
- Vietnamul a instruit 10 mii de studenţi pentru a fi desfăşuraţi ca trupe cibernetice.
- În Rusia, jumătate din conversaţiile de pe Twitter sunt purtate de conturi automatizate false.
- Până în 2016, 25 de ţări cheltuiau peste 2,5 miliarde de dolari pe an pentru cohorte de comentatori, recenzori, hărţuitori, susţinători. Altfel zis, troli.
- Până în 2020, peste 70 de ţări organizaseră echipe de dezinformare pe reţelele sociale.
- La alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, pe Twitter a existat un raport de 1 la 1 între ştirile îndoielnice şi ştirile profesioniste.
Statisticile de mai sus au fost adunate de Philip N. Howard, sociolog şi cercetător al comunicării în cartea lui ”Maşinăria de minciuni”.
Asta se întâmplă la nivel global. Am văzut ce se întâmplă în Republica Moldova. Dar cum stă treaba în România?
Să vedem ce spune Serviciul de Supraveghere şi Protecţie împotriva Ingerinţelor Digitale Străine (VIGINUM) din Franţa că s-a întâmplat în timpul campaniei electorale de la noi.
Raportul francez a arătat că aproape 25.000 de conturi active promovau conţinut pro-Georgescu. De asemenea, peste 100 de influenceri fără afinităţi politice au fost recrutaţi prin platforma FameUp pentru a publica mesaje aparent neutre.
Ce spune TikTok?
Compania recunoaşte că a închis o reţea de aproape 4500 de conturi false, care a operat din Turcia şi a vizat audienţa românească în timpul alegerilor.
Aceste cifre reprezintă doar vârful icebergului.
Howard explică destul de bine scopul trollilor.
Ei provoacă disensiuni, sporesc tensiunile interetnice, reînvie mişcări naţionaliste, intensifică unele conflicte, aduc crize.
Ce mai fac?
Manipulează prin minciuni opinia publică, crează senzaţia de fenomen masiv, sucesc minţile oamenilor şi îi conving să voteze într-un anume fel.
O forţă uluitoare şi năucitoare! Nu?
Trolii/boţii supraveghează activ discuţiile, apoi le inundă cu spam. Nu mai ai cu cine să dezbaţi absolut nimic.
În ancheta Ziarului de Gardă se confirmă teoria lui Howard.
Unul dintre şefii fabricii de trolli de la Moscova recunoaşte deschis, trebuie să ne adresăm fricilor oamenilor. Oamenii, în acest caz cetăţenii moldoveni, pot fi controlaţi prin frică.
Vom vedea cine va ieşi învingător în Războiul Hibrid în desfăşurare în Republica Moldova, în care este implicată şi România. Rezultatele le vom afla pe 28 septembrie, când vom şti rezultatele.