"Alba-neagra" cu creşterea TVA. Analist economic, intrigat de declaraţiile lui Nicusor Dan

Adrian Negrescu (Foto: Captura Ecran Euronews)
Liliana Alexe
05.09.2025

Adrian Negrescu, antreprenor şi consultantul economic, a afirmat, vineri, pe pagina sa de Facebook, că preşedintele Nicuşor Dan are datoria să explice public cum s-ar fi putut evita creşterea TVA după ce a declarat că ar fi fost alte soluţii.

„Declaraţia preşedintelui Dan cum că am fi putut evita creşterea TVA are nevoie de precizări, de explicaţii. Pare că şeful statului ar fi avut alte soluţii şi cred că este de datoria sa să le explice public. Am comentat astazi la Euronews această declaraţie insistând şi pe alternativa la creşterea TVA – o tăiere drastică a cheltuielilor publice”, a declarat Adrian Negrescu

Analistul economic susţine că varianta creşterii TVA e lesne de înţeles, „mai puţin pentru preşedintele ţării” care, în „opinia” sa, „pare să se înscrie tot mai mult într-un curent de opinie 'independent' ca să nu zic suveranist”.

În intervenţia sa de la Euronews, Adrian Negrescu a afirmat că declaraţia preşedintelui, în care nu precizează concret cum ar fi fost salvată situaţia fără creşterea TVA, pare a fi doar un atac la adresa prermierului Bolojan care ar fi vrut cu tot dinadinsul să crească taxele românilor.

„Nici pe departe acest lucru! Într-adevăr, alternativa la creşterea TVA era o tăiere semnificativă a cheltuielilor publice, ceea ce acest lucru nu s-a întâmplat. Cel puţin în domeniul administraţiei publice, al companiilor de stat, nu s-au operat reduceri de cheltuieli semnificative. Cea mai bună dovadă o reprezintă execuţia bugetară după primele şapte luni care arată că cheltuielile statului cresc cu 11% faţă ce aceeaşi perioadă din anul trecut şi, în nici un caz, nu scad şi, mai mult, şi deficitul bugetar creşte cu cinci miliarde.

Dacă într-adevăr tăiam în carne vie în cheltuielile cu bunuri şi servicii, cheltuielile cu investiţii, în tot felul de cheltuieli aberante pe care le face statul, atunci, da, poate evitam creşterea TVA, altfel nu aveam nicio şansă. Sunt calcule matematice pe care speram că preşedintele Nicuşor Dan le cunoaşte şi le susţine, ar trebui să le susţină în spaţiul public. Ar trebui să susţină politica guvernamentală”, a precizat consultantul economic.

Întrebat dacă este posibil ca, pe viitor, să se evită creşterea TVA, deoarce sunt discuţii pe această temă, Adrian Negrescu a declarat următoarele:

„La cum arătau datele economice, vorbeam la o emisune a dumneavoastră cu ceva timp în urmă că mi-e teamă că ne vom îndrepta către o creştere a TVA la 24% începând undeva cu luna octombire. Vestea bună este că acum nu suntem în acest scenariu. Toate aceste creşteri de taxe care, da, sunt nocive pentru populaţie, sunt nocive pentru economie, aduc într-adevăr bani la buget. Veniturile au crescut cu 11,8% şi probabil vor creşte şi în august şi septembrie când vom vedea datele financiare. Din acest motiv s-ar putea, combinat cu măsurile de restructurare a aparatului public anunţate de premier, să nu fim nevoiţi să creştem TVA.”

Analistul economic a precizat că reducerea cu 10% a posturilor ocupate ar reprezenta o reducere nesemnificativă a cheltuielilor în comparaţie cu ce ar reprezenta o reducere a investiţiilor la programele Anghel Saligny PNDL.

„Reducerea cu 10% a posturilor ocupate, aşa cum a spus preşedintele Dan, ar însemna reducerea cu 1 miliard de lei a cheltuielilor cu salariile bugetarilor, dar suma este foarte mică. În primele şapte luni, noi am plătit cu salariile bugetarilor în jur de 99,7 miliarde de lei iar, până la finele anului, cheltuielile se duc spre 170 de miliarde. Deci ce înseamnă 1 miliard de lei reducere la 170 de miliarde de lei cât avem de plătit pentru salariile bugetarilor?

Nu de acolo vine reducerea semnificativă de cheltuieli ci probabil de la programele „Anghel Saligny” şi PNDL, de la alte capitole bugetare de unde, într-adevăr, în ultimele luni din acest an probabil va trebui să tăiem puternic din cheltuieli sau să le ascundem sub preş mutându-le în anul 2026. Altfel nu avem nici o şansă să rămânem într-un deficit bugetar de 8%. Eu sper să nu se ajungă la creşterera TVA pe care FMI în raportul vizitei de la Bucureşti o va susţine în următoarele zile şi cred că, în cel mai rău caz, ar putea deveni realitate începând cu 1 ianuarie 2026”, a declarat Negrescu.

Consultantul economic a apreciat că am avea şanse să ne încadrăm la un deficit bugetar de 8% aşa cum s-a convenit cu Executivul de la Bruxelles dar numai în anumite condiţii.

„Şanse există dacă nu mai sărim calul cu cheltuielile mai ales în zona asta a investiţiilor. Gândiţi-vă că la 7 luni avem un deficit bugetar de 4,04%. Deci ar fi loc să ne încadrăm în ţinta de 8%, dar cu nişte artificii fiscale, economice, mutarea unor cheltuieli în 2026 şi, probabil, tăierea unor cheltuieli pe ultimele luni din an, mai ales cu investiţiile.

Eu sper să le iasă acest calcul pentru că de situaţia deficitului bugetar depinde stabilitatea economică a României şi inclusiv volumul de investiţii şi, mai laes, de împrumuturi pe care le face statul. România trebuie să se împrumute până la sfărşitul anului cu aproape 20 de miliarde de euro ca să aibă cu ce să plătească pensiile, salariile şi tot ce mai ţine de funcţionarea statului, în condiţiile în care, pe ansamblu, pe anul 2025 suntem nevoiţi să împrumutăm undeva la 50 de miliarde euro, similar cu ce am împrumutat anul trecut.

Deci cheltuielile sunt foarte mari, există multe provocări din această perspectivă şi, dacă nu strângem cureaua în aceste ultime luni, va fi extrem de dificil să explicăm celor care împrumută România că ne ţinem de reforme. Iar pericolul junk rămâne deasupra României”, a declarat Adrian Negrescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor