Războiul apei, dintre Egipt şi Etiopia

Banala ceremonie de inaugurare a unui şantier de construcţii din Etiopia, în prezenţa vicepremierul de la Addis Abeba şi a câtorva ingineri cu cască galbenă de plastic pe cap a devenit cea mai vizionată ştire a serii la egipteni. O ştire despre reizbucnirea nesfârşitului război pentru apă, o ştire despre eterna luptă pentru exploatarea Nilului, problemă care pe egipteni îi doare mai tare decât instabilitatea politică, o problemă chiar mai dureroasă decât tensiunile din Sinai, relatează miercuri ziarul Corriere della Sera.

Valoarea construcţiei care a inflamat spiritele este estimată la aproximativ 5 miliarde de dolari şi este cel mai mare proiect hidroelectric din Africa: o reţea de baraje care ar trebui să dea Etiopiei o fabrică de 6.000 de megawaţi, facând din Etiopia cea mai mare putere energetică dinzonă.

"Dacă vom realiza acest baraj - spune vicepremierul Mekonnin Demeke - vom avea energia a şase centrale nucleare puse împreună".

Însă Egiptul se teme că factura pentru acest baraj va fi plătită de cei 90 de milioane de egipteni care trăiesc datorită Nilului şi care, de acum în zece ani, aşa cum atestă şi un raport ONU, ar putea intra într-o criză de apă fără precedent în istoria milenară a celui mai lung fluviu din lume.

Barajul este construit cu finanţare chineză. China are bani. Interese expansioniste şi multi bani de investit, iar setea de expansiune a Chinei nu se stinge nici cu toate apele din Nil.

În ultimii ani, ţările occidentale au criticat guvernul comunist de la Beijing pentru relaţiile sale cu Africa. Ei cred că regimul chinez urmăreşte acapararea vastelor resurse minerale ale Africii şi larga sa piaţă de desfacere, fiind cel mai mare partener comercial al Africii.

Constructorii etiopieni au primit bani şi de la Banca Centrală Europeană. Decontarea este pe egipteni, care, de la Nilul Albastru (unul din cei doi mari afluenţi ai Nilului, izvorăşte în Etiopia şi o străbate preţ de 1400 km; cel de al doilea, Nilul Alb traversează Sudanul), primesc nămol pentru agricultura lor.

Noul baraj va fi numit „Marele Dig al Renaşterii” şi pune sub semnul întrebării acordul din 1959 semnat cu englezii, care atribuia Egiptului 55% şi Sudanului 22% din exploatarea apei, lăsând doar picături altor ţări, de la Burundi la Ruanda, de la Tanzania la Uganda, de la Congo la Kenya.

De ani de zile, Addis Abeba neagă în mod deschis acel Tratat, precum şi pe cel de la începutul secolului XX, prin care se solicita împăraţilor etiopieni să fie de acord cu orice cerere de îndiguire sau deviere a albiei Nilului venită de la colonizatori. Din vechiul acord a rămas o scrisoare moartă şi acordul din Entebbe, din 2010, care propunea celor zece ţări interesate să restructureze exploatarea în funcţie de populaţia, condiţiile climatice şi nevoile economice ale fiecărei ţări.

Ultima întâlnire între etiopieni, egipteni şi sudanezi s-a încheiat în insulte, deoarece Etiopia susţine că 84% din apă curge pe teritoriul său iar ei exploatează cu puţin mai mult de un procent din ea. "Dezvoltarea noastră este blocată pentru că nu am fost niciodată capabili să utilizăm cea mai mare bogăţie a noastră - a declarat Mohammed Bahaa El-Din, ministrul pentru resursele de apă ale unei ţări care trăieşte secetă perenă, eterne războaie interne în Ogaden şi tensiuni fără sfârşit cu Somalia şi Eritreea .

"Avem deja 12 miliarde pentru investiţii, şi de acum într-un deceniu vrem să aducem beneficii pentru toate statele din această zonă. Şi Egiptul nu trebuie să aibă teamă nimic", spune Mohammed Bahaa El-Din.

Nici Fraţia Musulmană egiptenă şi nici islamiştii sudanezi nu par însă foarte convinşi de asigurările prim-ministrului etiopian.

Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, a declarat la televizor - pentru a mai dezamorsa conflictul, că speră într-o întâlnire cu Etiopia şi Sudan, în următoarele săptămâni, care să rezolve această situaţie.

De fapt, acuză Addis Abeba, Cairo conlucrează cu serviciile secrete pentru a destabiliza Etiopia prin finanţarea miliţiilor islamice ale Somaliei.

Adevărul este că egiptenii trăiesc acest război al Nilului ca pe o provocare la adresa securităţii naţionale. Ziarele şi televiziunea, blogurile, amintesc în continuu că fără Nilul Albastru nu ar avea apă nici măcar pentru băut iar agricultura ar suferi daune ireparabile.

Unui egiptean din Cairo ii revine o raţie de apă de doar jumatate din media la nivel mondial, iar creşterea populaţiei va mări nevoia de apă a egiptenilor cu cel puţin o cincime. Construirea „Marelui Dig al Renaşterii” vine într-un moment în care Egiptul se confruntă cu dificultăti economice majore iar guvernul gestionează criza precar.

Herodot, citat frecvent de presa egipteană, spunea că Egiptul este un dar dat de Nil.

"Nu uitaţi niciodată că a fost chiar propria noastră regină, Isis, cea care v-a fondat" - nu Nilul, răspunde propaganda etiopiană.

Curg râuri de retorică şi de la egipteni, şi de la etiopieni. Iar Nilul Albastru s-ar putea să curgă deviat şi sugrumat de baraje, într-un viitor nu prea îndepărtat.