Etiopia îşi intensifică eforturile de căutare a apei

GOGTI, Etiopia – Sezonul uscat se află la apogeul său în regiunea somaleză a Etiopiei şi datorită ploilor mai rare, înfloreşte o nouă urgenţă alimentară şi pentru apă. Cu foametea din 2011 încă în memorie, guvernul etiopian, poporul şi organizaţiile umanitare caută apă peste tot unde o pot găsi. Vor fi aceste eforturi suficiente pentru a lupta împotriva nesiguranţei tot mai mari cauzată de schimbarea climatului?

Un bărbat stă pe panta unui crater larg de 4 metri în mijlocul unei albii de râu uscate şi nisipoase. El aruncă un butoiaş de 5 litri cu apă noroioasă prietenului său de la suprafaţă, cu un gest ce aduce aminte de jucătorii de baschet.

Dar acesta nu este un joc ci o parte din procesul zilnic de căutare şi salvare a apei în Cornul Africii.

Guri de apă mai mici şi mai mari precum aceasta sunt o privelişte răspândită în regiunea somaleză din estul Etiopiei. Regiunea a fost clasificată din nou ca fiind într-o “criză de lipsuri alimentare” în ianuarie 2012 şi în ultimele rapoarte zona expusă riscului s-a extins şi mai mult.

Vasta regiune, jumătate cât mărimea Franţei, este strecurată între Somaliland şi Djibouti în nord, Somalia la est şi Kenya în sud. Este locuită de peste 4 milioane de oameni, 84% dintre ei ducând o viaţă rurală bazată pe agricultură de subzistenţă.

Dacă “micile ploi” din aprilie nu vor cădea din nou, ar putea fi declarată o nouă stare de urgenţă.

Cu aproape doi ani în urmă, foametea şi eforturile ulterioare de căutare de alimente au cauzat strămutări masive. Datorită instabilităţii şi lipsei de securitate din vecina Somalia, au apărut mai mult Lagăre de Refugiaţi Interni (LRI) şi tabere de refugiaţi în Etiopia, multe dintre ele încă existând. Din cele 51 de districte care au declarat o stare de urgenţă în 2011, 44 se aflau în regiunea somaleză.

Un bărbat ce aşteaptă la suprafaţa craterului prinde preţiosul container fara a vărsa o picătură de apă. El goleşte conţinutul într-un bazin mai mare şi caprele însetate vin să îşi ia porţia de lichid noroios. Bărbaţii şi femeile aşteaptă cu răbdare lângă bazin – doar când au terminat animalele ei vor colecta apa pentru propria utilizare zilnică.

Un al treilea bărbat sapă pe fundul gropii la aproximativ 7,5 m sub suprafaţa albiei râului secat.

Cei trei bărbaţi repetă ciclul de extracţie a apei de mai multe ori, până când gaura a rămas fara apă, şi apoi aşteaptă ca apa să pătrundă încet prin nisip înainte ca gaura să se umple din nou cu apă.

Există puţine semne în alte regiuni africane privind efecte ale schimbării climaterice care să se manifeste atât de puternic precum în activităţile zilnice de colectare a apei în regiunea somaleză.

O familie are nevoie de cel puţin 40 de litri de apă pe zi pentru nevoile de bază şi toată lumea spune “Este mai rău ca înainte” sau “Soarele a devenit mai crud”. În ultimii 30 de ani, foametea a fost raportată de 8 ori în Etiopia datorită ploilor insuficiente, 4 dintre cazuri având loc în ultimul deceniu.

Acest teren semiarid poartă urmele multor wadis (albii secate care acumulează apă doar în sezonul ploios) ce îl brăzdează în timpul ploilor de vară, dar apa se pierde rapid sub pământ.

In micul sat Darwanaji, în districtul Awbarre în apropiere de graniţa cu Somaliland, puţul oferă apă doar 4 ore pe zi. Un comitet local pentru apă controlează accesul la apă şi distribuţia acesteia.

Şeful local, Abib Abdi Moumim, înalt şi carismatic, este îngrijorat. “Ploile au fost mai sărace în ultimii 3 ani. Avem nevoie de un puţ nou şi adânc, deoarece acesta se va seca înaintea noilor ploi din următorul sezonul văratic.”

La câţiva metri distanţă, o femeie din sat acoperită cu un voal stă în faţa casei ei. Lângă ea există 3 containere pe care le foloseşte pentru a aduna apă. Aceste containere galbene de 20 de litri fiecare sunt văzute peste tot în regiunea somaleză a Etiopiei – simboluri ale căutării după o resursă foarte necesară.

Dar căutarea devine în fiecare an tot mai dură.

“Schimbarea climatului înseamnă creşterea temperaturilor şi ploi tot mai neregulate”, confirmă Alebachew Adem, un cercetător etiopian în domeniul geografiei la Universitatea Addis Ababa, ce s-a alăturat recent organizaţiei CARE Internaţional ca şi consilier domeniul în schimbării climatului.

“Deoarece majoritatea păşunilor sunt folosite pentru creşterea animalelor, populaţia este supusă total schimbărilor naturii”, spune Adem. Cercetarea sa arată că numărul de animale pe gospodărie este acum de 25% din ceea ce era în anii 1980, datorită efectului schimbării mediului înconjurător.

Nu contează cât de multă ploaie cade la un moment dat ci cât de mult timp va ploua şi care este probabilitatea ploilor, spune el.

“Marile ploi din luna iunie tind să înceapă mai târziu ca înainte şi, deşi înainte ele durau până în septembrie, acum ploile se opresc înainte de sfârşitul lunii august, afectând recoltele”, spune Adem. Micile ploi din luna aprilie aproape au dispărut în anii recenţi.

Conform Agenţiei Naţionale Etiopiene pentru Meteorologie şi confirmat de un studiu din 2008 al Programului ONU pentru Dezvoltare, se estimează că temperaturile vor creşte cu 2 grade Celsius până în anul 2050, afectând şi mai mult rezervele de apă, vegetaţia şi animalele. Ploile sunt aşteptate să fie mai scurte şi mai grele, cauzând o eroziune suplimentară a solului.

Colaborare problematică

Organizaţiile nonguvernamentale (ONG-uri) sunt puternic controlate în Etiopia şi multe dintre ele au fost forţate să părăsească ţara în anii recenţi după ce nu au respectat cerinţele guvernului. Totuşi, guvernul a venit cu unele iniţiative, atât independente cât şi în colaborare cu diverse organizaţii.

În căutarea după apă, guvernul, organizaţiile umanitare şi comunităţile deseori nu sunt de acord asupra celei mai bune abordări privind administrarea durabilă apei.

Unele organizaţii preferă puţurile adânci, săpând la 150-180 metri pentru a ajunge la acviferii freatici.

Lorenzo Vecchi, coordonator local în regiunea somaleză pentru organizaţia italiană VIS, spune că la adâncime este mai bine decât la suprafaţă. “Ţinând cont de schimbarea climatului, puţurile mai puţin adânci sunt inutile pe termen lung; ele sunt de 15 ori mai ieftine dar seacă şi trebuie să începem din nou săparea. Un puţ adânc, când este săpat în locul potrivit, ar putea dura chiar 40 sau 50 de ani.”

Costul unui puţ adânc poate ajunge la 230.000 dolari.

Oxfam optează pentru sistemele de colectare a apei şi reabilitarea puţurilor mai puţin adânci ce nu au fost întreţinute sau care s-au prăbuşit.

Filippo Ortolani, coordonator de urgenţă în centrul şi estul Africii pentru Oxfam Spain, spune că apa de adâncime poate avea prea multă fluorină sau sare în ea.

Sistemele de colectare au unele probleme, totuşi, în termeni de igienă.

Urmărind să ofere sfaturi combinate, UNICEF a publicat instrucţiunile pentru beneficiul organizaţiilor locale, dar încă mai rămân unele neînţelegeri.

Consultarea comunităţilor

Adem spune că, indiferent de abordare, “mijloacele de trai trebuie împuternicite prin găsirea unei soluţii potrivite [pentru membrii comunităţii].”

În unele cazuri, puţurile mici au fost construite fara consimţământul comunităţilor. Locaţia puţurilor a afectat rutele de deplasare tradiţionale sau a atras prea multe animale de fermă într-un singur loc. Rezultatul a fost păscutul excesiv şi conflicte între clanuri.

“Guvernul şi ONG-urile susţin că ele implică comunităţile locale în decizii dar acest lucru este doar pe hârtie”, spune Adem. “De exemplu, ei construiesc structuri de apă în zone aflate la depărtare de rutele tradiţionale ale păstorilor. Aşadar, oamenii nu sunt convinşi că acest program este pentru ei.”

O altă sursă de nemulţumire stă în concesiile făcute de guvernul etiopian în favoarea companiilor străine, care cumpără mari bucăţi de pământ fertil, conform unui raport publicat de Institutul Oakland.

“Indienii şi chinezii produc în principal combustibili bio [pe pământul etiopian], în timp ce companiile din Orientul Mijlociu produc orez pentru export, şi nu pentru pieţele locale. Pământul nostru este exploatat pentru beneficiul altora”, spune Adem.

Împrejmuirea unor mari bucăţi de terenuri comunale restricţionează deplasarea animalelor de păscut şi reduce accesul la resursele primare de apă. Astfel, rezultă nesiguranţa alimentară şi strămutarea de pe terenurile agricole.

Până acum, 10% din pământul regiunii a fost cumpărat de companii străine. Cu siguranţă, investitorii preferă aceste zone care deţin anumite surse de apă.

În mijlocul intereselor contrastante şi a politicilor schimbătoare, cei mai săraci oameni au nevoie imediată de măsuri durabile pentru a evita o stare de urgenţă iminentă.