Război economic: China şi Rusia se aliază împotriva dolarului
alte articole
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au ajuns, marţi, la o înţelegere privind mai multe acorduri în domeniul bancar şi al comerţului, în cadrul căruia se vor folosi numai rubla şi yuanul, excluzând dolarul, a notat Zero Hedge.
În prima zi a vizitei preşedintelui rus la Beijing, Rusia şi China au convenit să depăşească moneda de rezervă internaţională şi să-şi dezvolte cooperarea în mai multe domenii, precum „cooperarea privind rubla, domeniul de investiţii bancare, creditul inter-bancar, finanţe şi tranzacţiile de pe piaţa de capital”, conform unui comunicat VTB.
Acordul din domeniul bancar a fost încheiat între banca rusă VTB, una din cele mai mari bănci din Rusia, şi Banca Chinei.
„Împreună va fi posibil să discutăm investiţiile în diverse proiecte într-un mod mult mai eficient şi mai clar”, în timp ce reorientarea Rusiei către Asia continuă să ia amploare, a notat Kiril Dmitriev, şeful Fondului Direct de Investiţii al Rusiei.
Înţelegerea subliniază interesul în creştere al grupului VTB faţă de pieţele asiatice, ce va ajuta dezvoltarea comerţului dintre Rusia şi China, doi parteneri deja apropiaţi, a declarat oficialul VTB, Vasily Titov.
Putin a arătat că cele două ţări vor creşte volumul relaţiilor comerciale bilaterale pentru a atinge un nou prag.
„Dacă menţinem acest ritm, comerţul bilateral dintre Rusia şi China va atinge nivelul de 100 de miliarde de dolari până în 2015, iar noi vom putea continua relaţiile cu încredere”, a declarat Putin.
Mărirea cooperării în domeniul investiţiilor este crucială, a adăugat Putin.
Conform presei ruse, marţi sau miercuri, Moscova şi Beijingul ar putea ajunge la un acord în domeniul energetic, în cadrul căruia Gazprom va furniza Chinei gaze naturale în valoare de 400 de miliarde de dolari pe parcursul a 30 de ani.
Excluderea dolarului din cadrul operaţiunilor bancare din Rusia şi China aduce o lovitură directă economiei Statelor Unite, a cărei monedă de rezervă ar putea fi treptat neglijată în favoarea yuanului, provocând pierderi economice catastrofale pentru SUA.