Rasmussen - Popularitatea lui Trump rămâne neschimbată după incidentele de la Capitoliu

Donald Trump (Getty Images)
Ivan Pentchoukov
12.01.2021

Ratingul de aprobare al preşedintelui Donald Trump a rămas ridicat, în ciuda freneziei mediatice generate de incidentele de pe 6 ianuarie, când protestatari au pătruns ilegal în clădirea Capitoliului, generând violenţe în timpul cărora au murit patru persoane, iar a cincea a decedat din cauza rănilor.

După incidentele de miercuri, Partidul Democrat şi presa mainstream americană au făcut eforturi susţinute de a-l acuza pe Trump de incitare la răzvrătire.

Un nou sondaj Rasmussen arată că 48 la sută dintre votanţi aprobă realizările lui Trump şi 51 la sută le dezaprobă. Potrivit sondajului, ratingul de aprobare al preşedintelui Barack Obama în acelaşi moment al preşedinţiei sale a fost cu 4% mai mare.

Gradul de aprobare al lui Trump a fost mai scăzut în aprilie, iunie şi iulie anul acesta, pe fondul pandemiei virusului Wuhan. În afara acestor scăderi, ratingul a rămas în mare parte la aproximativ 45%, cu vârfuri de până la 53% de aprobare pe 9 aprilie şi 24 septembrie.

Rasmussen este singura organizaţie de sondare care urmăreşte zilnic ratingul de aprobare prezidenţială. Sondajele Rasmussen au fost cele mai apropiate sondaje majore care au măsurat popularitatea lui Trump, şi unul dintre puţinele care au prezis victoria acestuia în 2016.

Evaluarea aprobării preşedintelui a rămas constantă din 6 ianuarie, în ciuda campaniei conduse de analiştii şi influencerii de stânga, a presei liberale şi a democraţilor din Washington, care l-au acuzat că i-a incitat pe cei care au pătruns prin forţă în clădirea Capitoliului SUA.

Democraţii au introdus un articol de acuzare împotriva lui Trump în 11 ianuarie. Rezoluţia a citat o frază din discursul său: „Dacă nu luptaţi ca naiba, nu veţi mai avea o ţară”. Rezoluţia a omis fraza precedentă în care Trump a indicat că echipa sa luptă „like hell” - "ca naiba".

„Luptăm ca naiba. Şi dacă nu luptaţi ca naiba, nu veţi mai avea o ţară”, a spus preşedintele. „Aventurile noastre incitante şi cele mai îndrăzneţe demersuri nu au început încă. Colegii mei americani, pentru mişcarea noastră, pentru copiii noştri şi pentru ţara noastră iubită - şi spun asta, în ciuda a tot ce s-a întâmplat -, lucrurile cele mai bune sunt în faţa noastră".

În ciuda sondajului Rasmussen, o medie a sondajelor existente, publicată de Real Clear Politics, sugera o scădere clară a ratingului de aprobare al lui Trump după 6 ianuarie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor