Răscumpărarea etnicilor germani şi negocierile României comuniste cu Germania federală

„De partea germană a fost vorba despre o acţiune umanitară. Noi n-am făcut comerţ cu oameni, ci le-am cumpărat libertatea. Am făcut asta din convingere şi cred că este una dintre cele mai mari acţiuni umanitare din istoria umanităţii”, a spus Heinz-Günther Hüsch, omul care a negociat ca însărcinat al Republicii Federale Germania cu ofiţeri ai Securităţii române înlesnirea plecării din ţară a peste 200.000 etnici germani în timpul regimului comunist, în cadrul conferinţei “Acordurile secrete – Istoria emigrării asistate a etnicilor germani din România”, organizată la Bucureşti de Fundaţia Konrad Adenauer şi Forumul Democrat al Germanilor din România.

În deschiderea evenimentului, ambasadorul german la Bucureşti Hans Werner Lauk a salutat abordarea temei controversate a răscumpărării etnicilor germani din România. El a arătat cu ce s-au confruntat saşii şi şvabii odată cu instaurarea comunismului: deportări şi pierderea pământurilor şi a mijloacelor de trai. Ambasadorul a subliniat că singura opţiune pe care o avea la dispoziţie RFG pentru a-i ajuta a fost să cumpere cu bani dreptul lor de a emigra în Germania.

La rândul său, Heinz-Günther Hüsch, omul care timp de 22 de ani a dus negocieri pe această temă cu autorităţile române, a schiţat un tablou cuprinzător al discuţiilor cu partea română, arătând că s-a cerut ca acestea să rămână secrete, plata să fie făcută în bani lichizi, fără chitanţe, tarifele variind între 1.800 de Deutsche Mark pentru oameni obişnuiţi, 5.000 pentru studenţi şi 12.000 de mărci pentru cercetători, profesori şi oameni de ştiinţă. „S-a optat pentru negocierea unui anumit număr de emigranţi şi s-a plătit doar pentru cei care au plecat în RFG pentru a se stabili acolo”, a explicat Hüsch. Reprezentantul RFG a mai arătat că la un moment dat Ceauşescu a dat un decret pentru a încerca să obţină mai mulţi bani - până la 120.000 de dolari pentru un intelectual sau un artist. Dacă la început plăţile se făceau exclusiv în cash, mai târziu Germania „a plătit jumătate cash, jumătate cu chitanţă iar în final doar prin transfer bancar”. Până în noiembrie 1989, reprezentantul RFG s-a întâlnit cu ofiţeri de Securitate cu nume de cod Marcu, Andronic, Gudina, Doicaru, Drăgan şi chiar cu Ceauşescu.

”În primul an, am negociat pentru 1000 de persoane. La negociarea de la Viena, banii au fost daţi cash. După 1968, partea română a fost intersată de încheierea unui contract. În 1968 s-a încheiat la Stockholm primul contract pentru 3.000 de persoane cu 1.800 de mărci pentru persoanele obişnuite. În 1978, diplomaţia germană a avut ideea genială de a aduce negocierile la nivelul dreptului internaţional. S-a crezut că este posibil un tratat. Helmut Schmidt a vizitat România, dar Ceauşescu a refuzat orice negociere. Mai târziu el a dat decretul prin care bunurile emigranţilor erau confiscate şi trebuiau să plătească studiile. Acest lucru însemna o încălcare a acordurilor. În mod practic, se permitea plecarea saşilor, dar nu se puteau perfecta plecările pentru că cetăţenii români nu puteau să deţină valută”, a povestit Hüsch. Avocatul a mai afirmat că în anul 1969 preţurile crescuseră la 11.000 de mărci pentru persoanele cu studii superioare şi 2.900 de mărci pentru muncitorii necalificaţi.

La rândul ei, Germina Nagâţ, director al Departamentului Investigaţii din cadrul CNSAS, a arătat că „tocmeala pe cap de om a început la un loc cu cele pe cap de vită”, iar scoaterea etnicilor germani din ţară a devenit o afacere bănoasă pentru Securitate. În octombrie 1961 a început „exportul” sistematic de etnici germani pe varianta intermediară reprezentată de negocierile şi combinaţiile private.

„Diferenţierea preţului în funcţie de educaţie şi studii era un cinism pentru că Securitatea a umplut mai întâi închisorile cu tineri, deci nu s-a urmărit recuperarea aşa-ziselor investiţii în educaţie. A fost vorba despre extorcări şi un joc murdar. Etnicii germani care voiau să plece au fost hărţuiţi şi intimidaţi. Unora le-au fost furate casele, fiind păcăliţi de ofiţeri de securitate sub acoperire cu acte false de vânzare-cumpărare”, a mai explicat Nagâţ.

80% dintre români consideră că reîntoarcerea saşilor şi şvabilor ar fi un lucru bun.

Sociologul Vasile Dâncu a prezentat un studiu de percepţie făcut de institutul său de sondare a opiniei publice referitor la cum îi văd românii pe şaşii şi şvabii din România. El a observat o cvasiunanimitate de percepţie pozitivă a populaţiei României faţă de etnicii germani, „un filogermanism şi o iubire pentru saşii plecaţi, iubirea unei absenţe”. Aceasta se datorează, în opinia sa, în primul rând lipsei conflictelor şi respectului reciproc dintre cele două comunităţi, care au trăit însă separate, nu în coexistenţă.

Potrivit sondajului realizat pe un eşantion naţional reprezentativ de 1.300 de subiecţi, aproape 80% dintre români au o părere bună despre saşi şi şvabi. Cea mai mare pondere de percepţie foarte bună se înregistrează în Transilvania şi în Banat. La fel în privinţa relaţiei politice bilaterale dintre cele două state, România şi Germania, 80% dintre români cred că aceasta este bună. Pe de altă parte, 51% dintre români nu au cunoscut niciodată un etnic german, iar ponderea celor care declară că vorbesc limba germană este de 11%. În plus, 23% spun că plecarea saşilor din România a fost un lucru bun, în timp ce 60% consideră că a fost un lucru rău. Iar 63% consideră că Ceauşescu şi dictatura sunt de vină pentru plecarea saşilor. Cât despre o eventuală reîntoarcere a etnicilor germani în România, 80% dintre români consideră că aceasta ar fi un lucru bun.

Dâncu explică această simpatie şi prin faptul că românii percep Germania ca un model economic de succes. „Astăzi este vorba şi despre un fel de exaltare. Atunci când au un conflict la graniţă, ţările mici îşi caută un frate mai mare ca să le protejeze”, a mai spus sociologul.