Raport CJI: Amestecul faptelor cu opiniile, cea mai frecventă tehnică de manipulare admisă de instituţiile media monitorizate
alte articole
Centrul pentru Jurnalism Independent a lansat un nou raport trimestrial cu tema „Elemente de propagandă, manipulare informaţională şi încălcarea normelor deontologiei jurnalistice în spaţiul mediatic autohton” pe perioada 1 iulie – 29 septembrie 2019. Potrivit experţilor media, amestecul faptelor cu opiniile rămâne principala încălcare admisă de instituţiile media.
„Raportul include cinci studii de caz care arată felul în care instituţiile media monitorizate au reflectat subiecte de actualitate, cum ar fi majorarea taxelor pentru sectorul horeca, reforma justiţiei, vizitele preşedintelui Igor Dodon la Moscova şi Bruxelles, ridicarea imunităţii parlamentare şi reţinerea deputatelor Tauber şi Apostolova, 100 de zile de activitate a Guvernului Sandu”, notează mediacritica.
În raport se mai menţionează că, printre cele mai utilizate tehnici de manipulare admise de instituţiile media monitorizate, au fost cea a duşmanului intern, precum şi cea a informaţiei selective. Cazurile de generalizări s-au intensificat, de asemenea, iar titlurile tendenţioase şi ironice au rămas în lista de „preferinţe” pentru mai multe instituţii media.
Deşi au mai dispărut etichetările şi transferul de imagine negativă, au revenit cazurile de falsuri şi, din ce în ce mai frecvent, cele de trimitere la surse imposibil de verificat, se mai arată în raportul CJI.
În acest context, CJI recomandă Consiliului Audiovizualului (CA) să se autosesizeze şi să monitorizeze posturile TV, care difuzează informaţii manipulatoare pentru a constata derogările de la legislaţie şi a aplica sancţiunile de rigoare.
Mai mult decât atât, CJI a anunţat că va adresa o scrisoare preşedintelui CA, însoţită de Raportul de monitorizare. De asemenea, CJI îi îndeamnă pe editorii posturilor TV să supravegheze conţinutul editorial pentru ca acesta să corespundă misiunii presei de a informa corect publicul, difuzând informaţie neutră, echidistantă şi veridică, inclusiv cu respectarea echilibrului surselor.
Potrivit raportului, în perioada 1 iulie – 29 septembrie 2019, au fost monitorizate 12 instituţii media din ţară: trei portaluri online (Sputnik.md, Kp.md, Unimedia.info) şi nouă posturi TV (TV Moldova 1, Prime TV, Canal 3, Accent TV, NTV Moldova, Televiziunea Centrală (Orhei), Jurnal TV, TV8, PRO TV Chişinău). Acestea au fost selectate în baza criteriilor de audienţă, limbă şi arie de acoperire naţională.