Rafinor chinez suspendă achiziţiile de petrol american. Ţinteşte petrolul iranian
alte articole
În timp ce SUA şi China preconizează următoarele mişcări în contextul aşa-numitului război comercial, o situaţie paralelă se manifestă în lumea energiei, unde rafinăriile petroliere asiatice se grăbesc să-şi asigure rezerve de ţiţei anticipând un război comercial tot mai intens între Washington şi Beijing. Acest lucru se întâmplă în pofida faptului că preşedintele american Donald Trump a cerut tuturor aliaţilor SUA să nu mai cumpere petrol exportat de Iran începând cu 4 noiembrie, când vor intra în vigoare cele mai recente sancţiuni aplicate de Washington împotriva Teheranului, care urmăresc să blocheze accesul ţării la pieţele de petrol.
Îngrijoraţi că situaţia se va deteriora înainte de a avea un curs favorabil, rafinorii asiatici iau măsuri pentru a-şi asigura rezerve de petrol, iar Coreea de Sud deţine frâiele în acest sens. Sub presiunea Washingtonului, Seul a oprit deja toate comenzile de petrol iranian, potrivit unor surse, chiar dacă se pregăteşte pentru consecinţele războiului comercial dintre SUA şi China, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.
“În condiţiile în care economia sud-coreeană se bazează în mare măsură pe comerţ, nu va fi favorabil pentru Coreea de Sud dacă încetinirşte creşterea economică globală din cauza disputei comerciale dintre SUA şi China”, a afirmat Lee Dal-seok, cercetător de top la Institutul pentru Economie şi Energie Coreean (KEEI).
Între timp, mass media de stat chineză a dezlănţuit o propagandă totală criticând administraţia Trump şi descriind-o drept o “bandă de huligani”, unii oficiali chinezi promiţând că vor răspunde, iar preşedintele Sinochem Group a devenit primul lider oficial chinez al "rezistenţei anti-Trump". Sunt vizate exporturile de ţiţei american spre China, care au crescut de la aproape zero înainte de 2017 la 400.000 de barili pe zi în luna iulie.
Reprezentând doar 5% din importurile totale de ţiţei ale Chinei, aceste exporturi americane valorează un miliard de dolari pe lună la preţurile actuale – o cifră care probabil va scădea dacă vor fi implementate tarife. Deşi acum ţiţeiul american nu se află pe lista celor 545 de produse pe care guvernul chinez a afirmat că le va taxa ca răspuns la tarifele americane, totuşi Beijingul a ameninţat cu aplicarea unei taxe de 25% la importurile de ţiţei american, care este trecut pe o listă de produse ce vor fi taxate la o dată ulterioară nespecificată.
Şi, pe fondul amplificării războiului comercial dintre Donald Trump şi Xi Jinping, în cadrul căruia niciunul dintre lideri nu dă semne că ar ceda, participanţii la industria petrolieră se aşteaptă să fie percepute tarife, măsură care ar face ca achiziţiile viitoare de petrol american să fie costisitoare pentru importatorii chinezi.
“Chinezii probabil că vor răspunde”, a afirmat John Driscoll, director de consultanţă la JTD Energy, adăugând că suspendarea importurilor de ţiţei american este un mijloc de “a răspunde Statelor Unite într-o manieră foarte substanţială”.
Într-un semn alarmant pentru Washington, şi o evoluţie acceptată de Iran, unii rafinori chinezi au decis să nu mai aştepte să vadă cum vor vor evolua lucrurile.
Potrivit Japan Times, director al Dongming Petrochemical Group, un rafinor independent din provincia chineză Shandong, a declarat că rafinăria sa a anulat deja comenzile pentru ţiţei american.
“Ne aşteptăm ca guvernul chinez să impună tarife asupra ţiţeiului (american)”, a declarat directorul, care a dorit să nu-şi facă cunoscut numele. “Ne vom îndrepta atenţia spre resursele din Orientul Mijlociu sau Africa de Vest”, adăugat el.
Driscoll a afirmat că China ar putea chiar înlocui ţiţeiul american cu ţiţei din Iran. “Ei (importatorii chinezi) nu se vor lăsa intimidaţi sau influenţaţi de sancţiunile SUA”.
Firma de consultanţă în domeniul petrolului FGE a precizat că este improbabil ca Beijingul să ţină cont de avertizarea preşedintelui Trump de a nu mai cumpăra petrol din Iran. În timp ce aproximativ 2,3 milioane de barili pe zi de ţiţei iranian sunt expuse riscului din cauza sancţiunilor SUA, Casa Albă încă nu a primit un semnal din partea Chinei, în timp ce India şi Turcia au indicat deja că îl vor sfida pe Trump şi vor continua să importe petrol iranian. Împreună, cele trei naţiuni acoperă aproximativ 60% din exporturile Iranului.