R. Moldova comemorează cea de-a 30-a aniversare de la războiul de pe Nistru şi face apel la pace în regiune
focus
alte articole

Preşedintele Maia Sandu, spicherul Igor Grosu şi premierul Natalia Gavriliţa, precum şi alţi demnitari de la Chişinău au comemorat marţi, 2 martie, participanţii la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, care şi-au pierdut viaţa în războiul de pe Nistru.
Noile generaţii trebuie să păstreze vie memoria sacrificiilor veteranilor războiului din 1992, iar statul să nu uite, aşa cum s-a întâmplat timp de mai mulţi ani, de participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu în cadrul mitingului de comemorare.
Peste treizeci de ani de la războiul de pe Nistru, tunurile răsună din nou în apropierea R. Moldova, a notat şefa statului, menţionând că a chemat la pace, întrucât doar în pace se va putea construi o ţară paşnică, prosperă şi europeană.
Şefa statului a transmis un mesaj şi locuitorilor din stânga Nistrului, subliniind că Republica Moldova e ţara tuturor, iar împreună se va putea construi o societate în care oameni cu opinii diferite pot convieţui paşnic, fără conflicte, pot trăi liber şi cu respect unii faţă pe alţii.
„Peste 30 de ani, războiul este din nou la pragul caselor noastre. Toate gândurile noastre sunt îndreptate spre vecinii din Ucraina, unde din nou mor oameni, plâng copii şi ard case. Ca să scape de ororile războiului, zeci de mii de ucraineni, în majoritate femei, bătrâni şi copii şi-au găsit adăpostul în Republica Moldova”, a subliniat preşedintele Parlamentului Igor Grosu, precizând că datoria sacră de vecini „ne obligă să-i găzduim cu cinste, să le creăm condiţii cât mai bune de şedere, până-şi vor putea vedea din nou vatra”.
Premierul Natalia Gavriliţa a menţionat că pentru curajul de a spune NU Imperiului Sovietic, pentru determinarea de pe câmpul de luptă şi pentru puterea de a reveni la o viaţă paşnică cu demnitate şi hărnicie „ne închinăm azi în faţa veteranilor războiului pentru apărarea integrităţii şi independenţei R. Moldova. Şi vă doresc vouă, dar în primul rând doresc asta copiilor noştri, să fiţi ultimii veterani de război pe care îi va avea vreodată ţara noastră.”
Oficialii au depus coroane de flori la Monumentul ”Maica îndurerată” de la Complexul memorial ”Eternitate” din capitală. De asemenea, au fost depuse flori la plăcile comemorative ale eroilor căzuţi pentru apărarea patriei.
În R. Moldova sunt 20.705 veterani ai războiului pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a R. Moldova. În Parlament, a fost înregistrat un proiect de lege care prevede mai multe măsuri de susţinere materială pentru veterani.
Miercuri, Maia Sandu a semnat decretul prin care tuturor participanţilor la luptele de pe Nistru le va fi conferită Medalia comemorativă dedicată celei de-a 30-a aniversări de la război.