Puterea transformatoare a suferinţei

Toţi oamenii şi-ar dori o viaţă lipsită de suferinţă, atât pentru ei cât şi pentru cei apropiaţi, dar acest lucru nu este posibil. Suferinţa face parte din însăşi condiţia fiinţei umane; nimic nu e imuabil, totul e în continuă transformare, totul oscilează între viaţă şi moarte, tristeţea se împleteşte cu bucuria.

Suferinţa poate fi fizică sau sufletească; suferim când ne îmbolnăvim, când ne despărţim de cei dragi, când e vorba de ruperea unei relaţii sau de pierderi în plan material, profesional... Nimănui nu-i place să sufere şi în loc să înfruntăm durerea, s-o aceptăm, încercăm să o negăm, să o anesteziem cu medicamente sau în alte moduri. Ne întrebăm deseori:"de ce mi se întâmplă mie?''şi ne revoltăm, ne lamentăm, căutăm vinovaţi, acumulăm furie, ură şi resentimente ...emoţii toxice care sunt ca o otravă pentru suflet dar şi pentru mediul înconjurător.

Să ne gândim că afecţiunile fizice pot fi moduri prin care corpul nostru încearcă să comunice cu noi, să ne transmită anumite semnale; poate e vorba de gândurile, de ataşamentele sau de nevoile noastre neînţelese sau nesatisfăcute. Acest moment poate fi o bună ocazie de a-l asculta, de a încerca să descifrăm mesajul, o ocazie de a ne pune întrebări şi de a găsi răspunsuri.

Într-o relaţie oamenii se schimbă, când unul alege să plece - dacă îl iubim cu adevărat, îi vrem binele - îl lăsăm să aleagă ceea ce crede că este mai bine pentru el (sau ea), păstrând doar ceea ce a fost frumos. Dar iubirea necondiţionată e foarte greu de întâlnit...şi astfel ne simţim răniţi şi abandonaţi...de fapt nu noi, ci doar egoul nostru (mândria, orgoliul) care nu suportă sa fie diminuat.

De obicei credem că putem controla totul, dar în astfel de situaţii ne dăm seama că nu e adevărat şi devenim conştienţi de vulnerabilitatea, de fragilitatea noastră ca fiinţe umane; atunci învăţăm smerenia si căpătăm o cu totul altă viziune asupra vieţii, decât să-i permitem, "să ne taie aripile''.

Învăţăm să iertăm cu adevărat, să trezim în noi "salvatorul latent'' care ne ajută să înlocuim indiferenţă si nepăsarea cu sensibilitatea şi compasiunea, învăţăm să ascultăm cu empatie şi înţelegere, să manifestăm bunăvoinţă în relaţiile cu ceilalţi, tratându-i cum am vrea noi să fim trataţi. Sunt lucruri simple dar care pot avea efecte cu adevărat miraculoase şi merită să ni le reamintim.

Şi mai ales să nu uităm să avem încredere, pentru că niciodată "nu i se dă omului mai mult decât poate duce''. Importantă este deci atitudinea, cum reacţionăm în fata încercărilor ivite pe parcursul călătoriei ...

Să ne amintim de parabola creionului care indură suferinţă atunci când e ascuţit pentru a putea să scrie mai bine; şi noi prin intermediul dificultăţilor întâlnite, putem descoperi forţe ascunse, devenim mai puternici şi mai buni, ne descoperim frumuseţea interioară şi ... putem înflori...

Acceptând suferinţa, dându-i un sens, o putem folosi pentru a ne îmbogăţi sufleteşte, pentru creşterea noastră spirituală; pentru a ne cunoaşte mai bine pe noi dar şi pe alţii, pentru că "prietenul la nevoie se cunoaşte''. Aşa cum alchimistul folosea această ştiinţă plină de mister pentru a transforma metalele în aur şi noi putem folosi momentele de criză pentru a ne "şlefui'', pentru a transforma omul- materie în omul - spirit, aflat în deplină armonie cu universul.