Providenţa în acţiune? Informator rus care denunţa criticii războiului din Ucraina, acuzat de discreditarea armatei
Timur Bulatov, un activist rus care s-a lăudat că i-a denunţat pe criticii Kremlinului autorităţilor, a fost el însuşi acuzat de discreditarea forţelor armate ruse, transmite The Telegraph.
Un anunţ postat pe site-ul tribunalului din Moscova arată că Bulatov, un susţinător declarat al „operaţiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina, a fost acuzat în temeiul unei legi a cenzurii care a fost folosită pentru a-i pedepsi pe criticii războiului.
El a declarat pentru canalul de Telegram Ostorojno Novosti că nu a înţeles originea acuzaţiei, care ar putea atrage o amendă de până la 50.000 de ruble (500 de euro) pentru o primă abatere. Recidiviştii riscă pedepse cu închisoarea.
„Unde este decredibilizarea. Sunt o persoană ale cărei petiţii [au dus la] încarcerarea a aproximativ opt persoane în Sankt Petersburg şi, în întreaga Rusie, a peste 20”, a întrebat el.
Potrivit înştiinţării oficiale, cazul lui Bulatov a fost înregistrat marţi.
"Luptătorul gay"
Bulatov a discutat deschis despre activitatea sa de informator în serie, ale cărui denunţuri au dus la o serie de procese civile şi penale împotriva unor persoane.
Supranumit „luptătorul gay” de către unii din mass-media din Rusia, Bulatov şi-a concentrat de mult timp denunţurile asupra persoanelor LGBT. După propriile sale declaraţii, cel puţin 60 de profesori de şcoală LGBT şi-au pierdut locurile de muncă după ce acesta le-a găsit profilurile de socializare şi i-a raportat autorităţilor.
Homosexualitatea nu este incriminată în Rusia, dar timp de peste un deceniu, autorităţile au folosit legile împotriva „propagandei gay” pentru a urmări cazuri civile şi penale împotriva persoanelor LGBT.
Campaniile lui Bulatov s-au extins dincolo de persoanele LGBT.
Cazuri separate au fost deschise împotriva a două persoane care au postat online fotografii în care apar în picioare, parţial dezbrăcate, în faţa bisericilor ortodoxe ruseşti, după ce Bulatov le-a raportat autorităţilor, potrivit Ostorozjno Novosti.
Mai recent, presa independentă rusă l-a asociat pe Bulatov cu denunţarea celor consideraţi a se opune războiului din Ucraina.
Şefa filialei din Sankt Petersburg a asociaţiei de scriitori PEN International a fost amendată în conformitate cu legea „discreditării” după ce Bulatov a scris online că a „răspândit minciuni” despre armata rusă.