Protestele de la Chişinău continuă. "Nu le vom da guvernanţilor niciun moment de respiro"
alte articole
UPDATE ora 18:30. Liderii protestatarilor au anunţat că duminică va fi organizat un nou miting de amploare în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
* * *
UPDATE ora 17:35. Manifestanţii au ajuns în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cei trei lideri ai protestelor - Năstase, Dodon şi Usatîi - s-au urcat pe scena improvizată şi le-au mulţumit oamenilor pentru susţinerea acordată.
"Cei de la guvernare trebuie să ştie că ei sunt 57 dar noi suntem mulţi, câteva milioane care le cerem să plece de la guvernare. Noi nu vom sfârşi protestele până nu îi vom da jos pe toţi şi vom avea o guvernare inteligentă", i-a declarat unul dintre protestatari reporterului Epoch Times.
* * *
UPDATE ora 17:15. Cordonul de protestatari se îndreaptă acum spre Piaţa Marii Adunări Naţionale. În momentul în care au trecut pe lângă Parlament, oamenii au început să strige "Ruşine, ruşine".
"Acum câteva minute, Curtea Constituţională ne-a anunţat că a respins sesizarea noastră", i-a anunţat Dodon pe manifestanţi.
* * *
UDPATE ora 17:05. Manifestanţii au ajuns la Ministerul Justiţiei. Se scandează "Criminalii".
* * *
UPDATE ora 16:40. "Se împlineşte un an de când Platforma Demnitate şi Adevăr organizează proteste. Unul din scopurile propuse era consolidarea societăţii civile indiferent de opţiunile politice şi geopolitice şi de altă natură. Astăzi am reuşit să consolidăm întreaga societate, ca urmare a forumului organizat acum două zile la care a participat întreaga elită moldovenească, şi iată că astăzi toată ţara este în stradă, oamenii sunt uniţi împotriva marelui rău din R. Moldova care înseamnă corupţie, numele lui fiind Plahotniuc, criminalul care a acaparat toate instituţiile de drept din Moldova", a declarat Andrei Năstase, pentru Epoch Times.
* * *
UPDATE ora 16:30. Protestatarii se îndreaptă acum spre Piaţa Marii Adunări Naţionale.
"Pe lângă faptul că sunt primarul oraşului Bălţi, mai sunt şi preşedintele unui partid politic. Am declarat de mai multe ori că mai întâi ne clarificăm cu Filat şi apoi cu Plahotniuc, deoarece sunt doi oameni în RM, dintre care unul (Vlad Filat -n.r.) controla Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, iar altul (Plahotniuc - n.r.) celelalte insttuţii de drept. Astăzi este imposibil pentru un om să meargă în judecată", a declarat liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, pentru Epoch Times.
"La noi în ţară nu e dictatură, e un fel de anarhie, acoperită cu valori europene şi democratice. Pentru noi e o mare victorie, odată ce în ultimii 20 de ani de independenţă, pentru prima oară s-au unit toate forţele, pro-europene, pro-române, pro-ruse... împotriva actualei guvernări", a adăugat Usatîi.
* * *
UPDATE ora 16:20. Mulţimea de protestatari a ajuns la Penitenciarul 13. "După Filat şi Plahotniuc arestat", scandează oamenii.
* * *
UPDATE ora 16:10. În faţa coloanei de protestatari a apărut acum şi Andrei Năstase, liderul Platformei DA.
* * *
UPDATE ora 16:05. "Noi protestăm toţi. Şi cei care sunt pro-est şi cei care sunt pentru unirea cu România şi cei care sunt pentru vectorul euro-asiatic. Protestăm toţii împreună împotriva regimului oligarhic. Cum obţinem alegeri anticipate fiecare revine la platforma sa electorală, la ideologia sa politică. Trebuie să eliberăm statul captiv Republica Moldova şi acest lucru este posibil numai prin alegeri parlamentare anticipate", a declarat liderul PSRM, Igor Dodon, pentru Epoch Times.
* * *
UDPATE ora 15:40. În fruntea coloanei de protestatari se află Dodon, Usatîi si Bodişteanu. Niciun lider al Platformei DA nu stă în faţă.
"Jos Mafia", "Noi suntem poporul", "Jos Plahotniuc", "Nu staţi în casă", strigă mulţimea.
* * *
UDPATE ora 15:30. Muncitorii de pe un şantier de construcţii salută protestatarii care se îndreaptă spre Penitenciarul 13.
* * *
UPDATE ora 15:20. Protestatarii au plecat în marş spre Penitenciarul 13, unde este "cazat" Vlad Filat şi grupul Petrenco. Aceştia din urmă fac parte din organizaţia Antifa şi au fost arestaţi pentru că au instalat corturi în faţa casei lui Plahotniuc şi au protestat.
* * *
UPDATE ora 15:15. "Ministrului Apărării, Anatol Şalaru, trebuie să îşi dea demisia pentru că a vrut să scoată armata şi tancurile împotriva poporului," a declarat unul dintre membrii Consiliului Marii Adunări Naţionale.
* * *
UPDATE ora 15:10. "Ministru militar, nu veterinar", scandează mulţimea ajunsă la Ministerul Apărării.
* * *
UDPATE ora 14:55. "Acum, în direct, am chemat poporul să vină la proteste. Acum mergem împreună la Ministerul Apărării şi de acolo la Penitenciarul nr.13, apoi în PMAN. După ce ajungem în PMAN va fi contactat Candu pentru a se decide referitor la o nouă întâlnire în care să fie anunţată decizia majorităţii parlamentare referitor la anularea votului de învestire a Guvernului şi declararea anticipatelor", a declarat Dodon în faţa mulţimii din faţa sediului televiziunii.
* * *
UPDATE ora 14:35. Directorul televiziunii a decis să le dea undă verde celor trei lideri ai protestatarilor - Vasile Năstase, Igor Dodon si Renato Usatîi. Aceştia participă acum la o ediţie specială la Moldova 1, transmisă în direct.
"Astăzi mesajul nostru este să nu vă temeţi să ieşiţi la protest. Vreau să spun că protestele s-au activizat atunci când majoritatea parlamentară a votat Guvernul în jumătate de oră. Noi considerăm că guvernarea este ilegală; fără a discuta programul, a fost votat. Aceasta a dat imboldul protestelor", a declarat Igor Dodon, citat de Jurnal.md.
* * *
UPDATE ora 14:30. "Directorul televiziunii a afirmat că nu vrea să stea de vorbă cu poporul, ci cu politicienii", a declarat unul dintre membrii Consiliului Marii Adunări Naţionale.
"Nu vă pot da 15 minute de emisie, trebuie să mă consult", le-ar fi zis directorul reprezentanţilor protestatarilor.
"Demisia, demisia", a fost replica mulţimii când au auzit vestea de la Bodişteanu.
* * *
UPDATE ora 14:25. "Demisia", "Jos trădătorii", "Noi suntem poporul", "Victorie" şi "Plahotniuc, nu uita puşcăria-i casa ta", strigă protestatarii din faţa televiziunii.
* * *
UPDATE ora 14:20. "La televiziunea publică nu s-a vorbit niciodată despre organizarea unui referendum în întreaga ţară cu privire la alegerea preşedintelui de către popor. În timpul protestelor din centrul Chişinăului la televiziunea naţională sunt prezentate desene" animate", a declarat Inga Grigoriu, membru al Platformei DA.
* * *
UDPATE ora 14:10. Directorul televiziunii, Mircea Surdu, este de părere că protestatarii prezintă interesele cuiva, astfel că a refuzat să le acorde timp de antenă acestora.
UPDATE ora 14:00. La discuţii au intrat Vasile Năstase, Liviu Vovc, Renato Usatîi şi Igor Dodon.
* * *
UPDATE ora 13:55. "Nu mai vrem hoţie, vrem democraţie", "Nu minţiţi poporul cu televizorul", "Jos mafia", "Moldova s-a trezit", "Noi suntem poporul", "Noi nu cedam" şi "Libertatea presei", strigă mulţimea, care a ajuns acum la televiziunea naţională.
O delegaţie va merge să discute cu Conducerea televiziunii cerând ca timp de o oră să fie transmis zilnic ce se întâmplă la protestele din centrul Chişnăului, a anunţat Valentin Dolganiuc, membru al Platformei DA.
* * *
În Piaţa Marii Adunări Naţionale, manifestanţii s-au unit pentru a protesta împotriva oligarhiei instaurate forţat la guvernare. Este deja a treia zi în care protestatarii Platformei Demnitate şi Adevăr s-au unit cu cei ai lui Igor Dodon şi Renato Usatîi, cerând anularea votului acordat Guvernului Filip şi declararea alegerilor anticipate.
La Chişinău se consideră că odată cu investirea Guvernului Filip, a fost instaurat, de fapt, indirect Plahotniuc la conducerea ţării, acaparând-o practic în totalitate.
Precizăm că astăzi, majoritatea parlamentară urmează să anunţe decizia luată referitor la legalitatea investirii Guvernului Filip.
„După întâlnirea de ieri am înţeles că suntem consideraţi nişte nulităţi, iar noi vom demonstra că noi suntem poporul. Va veni ziua când ne vom bucura de victorie. Rezistenţă şi să protestăm. Ei nu sunt în stare să fure cât suntem noi în stare să protestăm. Nu le vom da niciun moment de respiro. Vom merge în marş la Preşedinţie, la Curtea Constituţională şi la Moldova 1, acolo unde au profanat idealul nostru, acolo unde nu ne-a întrebat ce vrem. Noi ne dorim alegeri anticipate”, a declarat Valentin Dolganiuc, citat de Jurnal.md.
În acest moment, protestatarii se îndreaptă spre televiziunea naţională pentru a cere să fie transmise live protestele din PMAN şi din faţa Parlamentului.