Protest de solidaritate cu Andrei Pleşu: „Deschideţi cărţile, închideţi Antenele!”
alte articole
Aproape 1.000 de persoane au confirmat pe Facebook participarea la evenimentul intitulat "Deschideţi cărţile, închideţi Antenele!", care va avea loc duminică seara în Piaţa Universităţii. Protestul este o reacţie a societăţii civile după linşajul mediatic la adresa lui Andrei Pleşu, orchestrat de postul Antena 3, prin reprezentanţii săi Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică.
„Asasinatul moral al valorilor culturale şi atacul repetat la adresa civilizaţiei trebuie să înceteze! Vă invităm la un "protest apolitic" în favoarea "cărţii" şi împotriva Antenei 3. Aduceţi şi o carte!“, este scris pe pagina de Facebook a evenimentului.
„Cinste vouă dragi români! Manifestăm pentru decenţă, adevăr, cultură şi civilizaţie. Vă aşteptăm cu o carte în mână. Vom fi politicoşi, nu politici. Ne vedem azi la Statui”, a declarat preşedintele Noii Republici Mihai Neamţu.
Omul de cultură Andrei Pleşu a fost linşat mediatic după ce a îndrăznit să publice recent un editorial în care critica activitatea Antenei 3 şi a „atleţilor” postului care deformează realitatea şi dau dovadă că „n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cât de cât constrîngătoare” aceştia fiind singurii cetăţeni români care pot bălăcări pe oricine, dar care nu suportă să-i atingi nici cu o floare. Atîta-ţi trebuie! Vei fi „vedeta” de o seară a unui „obiectiv” linşaj.
În replică, directorul Antena 3 Mihai Gâdea, i-a dedicat marţi seară aproape o emisiune întreagă lui Pleşu, acuzându-l că a fost o "slugă" a tuturor regimurilor de după 1989, indiferent dacă au fost de dreapta sau de stânga, în timp ce Mugur Ciuvică nu s-a ferit să folosească atacuri imunde: „Nu e vorba că îşi bate joc, minte ca un porc. E şi prost omul”.
Adrian Papahagi, declara sâmbătă că i-ar face plăcere să participe la protestul în semn de solidaritate cu Andrei Pleşu şi „toţi cei terfeliţi de Antena 3, indiferent că sunt intelectuali, jurnalişti, politicieni sau simpli „băsişti”. Deşi nu a putut rămâne în Capitală, acesta a transmis că este „alături de cei care vor ieşi în stradă pentru a apăra demnitatea lui Andrei Pleşu şi pentru a denunţa ticăloşia principalei oficine de propagandă şi dezinformare din ţară”.
„Marii oameni vor avea mereu detractorii lor, tot felul de rataţi sau scursori plătite. E important ca societatea să îşi recunoască valorile intelectuale şi reperele morale. La fel de important e să denunţe nemernicia, lichelismul, ticăloşia. E vorba, până la urmă, de igiena sau pedagogia naţională: nu poţi lăsa abjecţia să invadeze spaţiul public şi să se substituie celor bune, frumoase şi drepte în ordine morală şi spirituală”. a subliniat Papahagi.
Recent, Mihai Neamţu îşi declara indignarea faţă de linşajul lui Andrei Pleşu.
„Trustul Intact (finanţat de-un puşcăriabil) a produs un asasinat moral. Poate n-a curs sânge, dar sminteala şi demonismul s-au revărsat sulfuros pe micile ecrane, ca într-o bolgie dantescă. S-au scurs lături în capul unui profesor iubit şi respectat deopotrivă la dreapta şi la stânga politicii româneşti. S-au proferat calomnii la adresa unui cărturar bucureştean, stimat la University of California, Berkeley sau omagiat la Wissenschaftskolleg zu Berlin. De unde acest sadism? Din ce colţ de beznă a minţii a pornit această răzbunare? Lovind în Andrei Pleşu, Trustul lui Dan Voiculescu (deja condamnat la cinci ani de închisoare) atacă un model al unei întregi generaţii de studenţi şi cercetători. În faţa calomniei şi a mistificărilor, cel mai elocvent răspuns îl dau faptele”, a declarat Mihai Neamţu, adresându-se „publicului dezgustat de plăsmuirile sacerdoţilor din Biserica neagră a trustului Intact”.
Şi preşedintele Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu a intervenit în chestiune: „Ruşine, Antena 3. Ruşine pentru atacul la adresa lui Andrei Pleşu, una dintre personalităţile marcante ale vieţii noastre intelectuale. Demonstraţi încă o dată că jurnalismul comandat politic ridică ipocrizia şi calomnia la dimensiuni nemaivăzute. Am semnat această petiţie nu doar pentru a apăra un prieten vechi şi drag, dar şi pentru a protesta împotriva unui linşaj mediatic la adresa integrităţii şi a valorii intelectuale”.