Proiect legislativ. Liber cu jeep-ul şi ATV-ul în ariile naturale protejate
alte articole
Un grup de senatori PSD şi UNPR au iniţiat un proiect de lege în baza căruia să se permită accesul în ariile naturale protejate a autovehiculelor, motocicletelor, ATV-urilor sau mopedelor pentru recreere, sport sau turism, cu acordul structurii de administrare sau a custodelui ariei, relatează Mediafax.
"Accesul public pe suprafaţa ariilor naturale protejate este interzis, cu excepţia circulaţiei cu orice mijloc de transport în situaţii de urgenţă generate de calamităţi, accidente de orice natură, precum şi cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede, în vederea organizării de activităţi sportive sub egida federaţiilor de resort, de recreere şi turism, cu acordul structurii de administrarea a ariei naturale protejate sau a custodelui, după caz", prevede iniţiativa legislativă semnată de senatorul PSD Viorel Arcaş aflată în dezbatere publică la Senat.
Forma actuală a articolului pe care parlamentarii vor să îl modifice prevede că ''pe suprafaţa ariilor naturale protejate este interzis accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili în scopul practicării de sporturi, cu excepţia drumurilor permise accesului public'', mai arată Mediafax.
Proiectul de lege a fost semnat şi asumat de 27 de senatori PSD şi unul UNPR.
Ne facem de râs, devenim penibili!
Contactat de Epoch Times pe tema acestei iniţiative legislative, vice-preşedintele Eco-Civica, una dintre cele mai respectate ONG-uri ce activează în domeniul protecţiei mediului, a declarat că aleşii ţării nu au dreptul să vină cu supra-reglementări peste Planurile de Management ale ariilor protejate, care reglementează cum şi în ce condiţii se poate circula în zonele respective.
"Parlamentarii nu pot veni cu o supra-reglementare peste Planul de management al ariei protejate respective. Planul de Management, trebuie să înţeleagă şi dumnealor (parlamentarii n.r.), că este Biblia acelei suprafeţe. În Planul de Management se precizează foarte clar unde sunt zonele de dezvoltare durabilă, unde sunt zonele tampon, unde sunt zonele cu grad maxim de conservare. Sunt foarte bine structurate aceste planuri de management. Chiar legea spune că toate autorităţile se supun acestui Plan de Management şi Planul de Management este adoptat inclusiv de către documentaţiile urbanistice de pe raza localităţilor respective", a declarat Dan Trifu.
"Dumnealor (parlamentarii n.r), ar vrea să meargă pe unde vor şi cum vor fără să ţină seama de nicio reglementare ştiinţifică. Ori noi (organizaţiile de mediu) tocmai asta vrem să facem. Reglementări ştiinţifice care trebui să le dea de gândit şi parlamentarilor noştri care doresc să se joace cu ATV-urile şi să facă tot felul de distrugeri şi perturbări ale habitatelor din zonele unde au proprietăţi", a adăugat Trifu.
Vicepreşedintele Eco-Civica a mai precizat că va avea o discuţie cu parlamentarii din comisiile de resort pe această temă şi le va reaminti acestora că există inclusiv o directivă europeană care nu permite supra-reglementarea în legislaţie.
"Tot ce înseamnă reglementări în ariile protejate în România se raportează UE şi să intervii asupra unui Plan de Management şi asupra unui studiu ştiinţific trebuie raportat UE şi vă daţi seama că ne facem de râs, devenim penibili. Până la urmă aceşti oameni trebuie să înţeleagă că aceste studii ştiinţifice primează aşa cum spune şi legea. Iar restul autorităţilor trebuie să li se supună Planurilor de Management. Desigur, dumnealor or să supună că sunt autoritate legislativă supremă în România şi pot face şi drege. Nu! Studiile ştiinţifice sunt autoritatea supremă în România, şi asta trebuie să înţeleagă, în final, dumnealor şi să lase problema ariilor protejate pe mâna experţilor!", a concluzionat Dan Trifu.