Bucureştiul, eterna Cenuşăreasă. Proiect de agrement pe două lacuri ale Capitalei, în impas
alte articole
Fundaţia Eco-Civica cere refacerea proiectului de agrement Lacul Floreasca - Lacul Tei iniţiat de Primăria Capitalei şi ajuns, la fel ca multe alte proiecte gestionate de administraţiile locale, în impas.
Iniţiat de PMB şi având ca beneficiar Administraţia Lacuri Parcuri (ALPAB) şi, finalmente, locuitorii Capitalei, proiectul, estimat la cca. 88 de milioane de lei, din care peste 23 milioane finanţare europeană, este în întârziere, ceea ce va duce la pierderea a mare parte din banii europeni. În plus, modul în care proiectul a fost conceput şi pus în operă ridică probleme, semnalează Eco-Civica.
"În noiembrie a.c., ne-am trezit că lucrările, care ar trebui finalizate în decembrie, sunt executate în proporţie foarte mică, de 45% şi cu o serie de probleme foarte spinoase. În primul rând, acest agrement se desfăşoară numai pe anumite segmente din proiect, urmând ca distanţe foarte mari să nu permită agrementul şi circulaţia bicicletelor, ceea ce este inadmisibil. Ce or să facă bicicliştii? Or să îşi ia bicicletele în spate pe porţiunile unde pistele sunt întrerupte? " semnalează vicepreşedintele Eco-Civica, Dan Trifu.
O altă problemă este a unuia din cele două amfiteatre/ teatre de vară prinse în proiect, prevăzut a fi construit vis-a-vis de locuinţa prezidenţială, lucru considerat inacceptabil de SPP, care, potrivit lui Dan Trifu, a avertizat că nu-şi va da acordul pentru o construcţie acolo, căci ridică pericole din punct de vedere al securităţii.
Mai mult, proiectul prevedea decolmatarea cuvei lacurilor Floreasca şi Tei până la o anumită cotă prevăzută în avizul de la Apele Române, ca să asigure pescajul necesar şi un volum de apă care să asigure întreţinerea sanitară a lacului fără probleme, obligaţii pe care constructorul nu le-a respectat, acuză Eco-Civica.
"Acum mai mult de 30 de zile Apele Române au constatat că decolmatarea nu prea se făcuse iar în aviz se preciza foarte clar că nămolul scos va fi folosit pentru amenajarea câtorva insule artificiale ce deveneau insule de agrement cu ştrand, cu debarcader şi în felul acesta scăpăm şi de nămolul din lac. Constructorul a realizat însă insulele cu steril, adus din afară. Apele Române au sesizat aceasta şi faptul că nu s-a decolmatat, aşa că au dispus sistarea lucrărilor. Pentru că nu s-a decolmatat şi lucrările sunt oprite, stuful a invadat deja cuvele lacului creând mari neajunsuri", semnalează Dan Trifu, precizând că Eco-Civica a sesizat Primăria Capitalei - primar, viceprimar, arhitect şef şi le-a cerut un punct de vedere.
"Dânşii au rămas un pic surprinşi de modul în care arată proiectul, au spus că vom pierde, cu certitudine o parte din fondurile europene, urmând ca proiectul să se prelungească cu cel puţin o jumătate de an, până vara viitoare, normal necesitând şi alte costuri.", a declarat vicepresedintele Eco-Civica.
Având în vedere că proiectul oricum nu mai are şanse să fie realizat la timp şi are şi numeroase hibe, Eco-Civica a cerut municipalităţii reproiectarea circuitului turistic astfel încât să se facă "un agrement aşa cum scrie la carte şi cum trebuie de fapt". Punctul de vedere al PMB a fost ca proiectul actual să se finalizeze aşa cum este după care să avem un alt proiect care să completeze partea lipsa din actualul agrement.
"Partea lipsă este însă o parte importantă", avertizează Dan Trifu, reamintind că remedierea problemelor va avea, cu siguranţă, un cost.
"Am ajuns ca un simplu proiect de agrement să genereze astfel de probleme şi probabil şi costurile se vor dubla!", susţine Dan Trifu.
În viziunea Eco-Civica, pentru ca banii - atât cei ai contribuabililor cât şi cei europeni - să nu fie aruncaţi pe geam, ar trebui ca la nivel de primărie să se ceară corectarea proiectului, astfel încât să rezulte un plan final bine făcut, în beneficiul cetăţeanului. Un proiect bine gândit şi executat ar fi, de altfel, şi în avantajul municipalităţii care ar încasa taxe la buget pe activităţile comerciale prestate în cadrul acestui proiect precum bilete la vaporaşe, bilete la ştrand sau alte activităţi conexe.
Ce prevede proiectul
Proiectul gestionat de PMB prevede amenajarea unui circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei, decolmatarea şi curăţarea celor două lacuri, reabilitarea malurilor şi conectarea lor.
"Proiectul îşi propune realizarea unui traseu turistic, structurat în jurul celor 3 modalităţi de parcurgere: cu bicicleta, pietonal şi nautic. Traseul porneşte din Lacul Herăstrău, trece prin ecluză în Lacul Floreasca şi ajunge, printr-o nouă ecluză, în Lacul Tei.
De-a lungul circuitului turistic vor fi amenajate 2 amfiteatre pentru activităţi culturale şi de agrement (1 pe Lacul Floreasca şi 1 pe Lacul Tei), o sală poli-funcţională cu o suprafaţă de 260 mp şi o capacitate de 360 de persoane (Lacul Floreasca), 5 platforme pentru activităţi culturale şi de agrement (4 pe Lacul Floreasca şi 1 pe Lacul Tei), care oferă posibilităţi de filmare, fotografiere a peisajului albastru şi verde, relaxare), 3 piscine destinate agrementului (2 în Floreasca şi 1 în Tei), 6 porturi turistice (4 în Floreasca şi 2 în Tei), 12 debarcadere (8 pe Floreasca şi 4 pe Tei) pentru ambarcaţiuni mici de agrement şi ambarcaţiuni turistice (vaporaşe, bărcuţe, echipamente pentru wind-surf şi kite-surf, canoe şi hidrobiciclete), un loc de joacă pentru copii cu o suprafaţă de 832 de mp (Lacul Floreasca) şi piste de biciclete cu o lungime de 4.410 metri liniari", anunţa, în august, primăria.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul major de intervenţie 5.2 "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice".
Valoarea totală a proiectului este de 88.355.487,98 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă: 23.519.736,61 lei.
Lucrările au fost încredinţate la finele lui decembrie 2014, în urma unei licitaţii, asocierii SC CONSTRUCTII ERBASU SA & SC GARDEN CENTER GRUP SRL & SC ECO HORTICULTURA SRL & VEGA 93 SRL & SC AEDILLIA CONSTRUCT 90 SRL şi au demarat la începutul lui 2015, urmând să fie finalizate până pe 31 decembrie 2015. În acest moment, se estimează o întârziere de peste jumătate de an.