Programul de Guvernare. Avertismentul unui economist: Pe termen lung se va răzbuna / De ce riscăm să avem soarta Greciei

Abordarea actuală a politicilor fiscale şi bugetare din România, bazată pe creşteri de taxe şi tăieri de cheltuieli fără o viziune de ansamblu, este fundamental greşită şi riscă să producă efecte negative pe termen lung, opinează economistul Bogdan Glăvan, într-un interviu acordat Epoch Times pe tema Programului de Guvenare.

Potrivit profesorului universitar de economie, astfel de măsuri luate strict pentru reducerea deficitului fără să ţină cont de necesităţile economiei în ansamblu sau nu rezolvă problemele structurale, ci doar le maschează temporar, iar adevărata reformă ar trebui să vizeze stimularea dezvoltării economice, eficientizarea sectorului public şi privatizarea companiilor de stat, nu austeritatea mecanică sau subiecte false precum salariile managerilor din companiile de stat. Problema nu este că managerii companiilor de stat iau salarii mari, este firesc să fie aşa căci altfel nimeni n-ar pleca din privat să vină la stat, problema este că managerii companiilor de stat sunt numiţi politic, nu livrează performanţă şi nu îşi merită banii pe care îi iau, punctează economistul.

Redăm interviul acordat de Bogdan Glăvan

Reporter: Care sunt principalele probleme ale programului de guvenare?

Bogdan Glăvan: Sunt două viziuni, să spunem, care se bat cap în cap. Este o viziune din asta mecanică, contabilă, care spune: "Dom'le, ok, hai să strângem mai mulţi bani la buget, hai să tăiem cheltuieli", şi aici e o paranteză, facem separat o discuţie pe treaba asta, astfel încât să reducem deficitul la cât trebuie. Şi este o altă viziune, care spune că bugetul este dependent sau trebuie înţeles în ansamblul economiei.

Adică nu poţi să detaşezi bugetul de ansamblul economiei şi nu poţi să-l analizezi independent. Şi atunci trebuie să ţii cont că dacă ai perspectiva asta foarte reducţionistă, în care zici: "Hai să mărim taxele că ne trebuie nişte bani şi hai să tăiem nişte cheltuieli, nu contează cum le tăiem", astfel rezolvăm problema.

Nu rezolvăm problema, pentru că dacă prin chestia asta creezi nişte motivaţii foarte proaste în economie şi nu mai stimulezi producţia şi dezvoltarea, nu vei scăpa de problema asta. Ideea este că dispare ştiinţa, practic, din toată povestea, adică nu mai ai argumente, nu mai ai modele, singura preocupare este "Hai să strângem bani, reducem cheltuielile".

Dacă asta e singura preocupare, atunci lucrurile vor merge prost, n-au cum să meargă bine, pentru că economia are nişte legi ale ei şi dacă nu ţii cont de ele, calci pe ea, atunci o să fie durere mare, adică nu o să meargă lucrurile bine. Şi în istorie, viziunea asta s-a inclus aproape întotdeauna, aş zice, şi a creat nişte crize economice destul de severe, că nu are cum să se întâmple altfel.

Însă modelele de dezvoltare sunt cu totul altele, adică dacă te uiţi la ţările care au făcut aşa ceva, care au mărit taxele, n-au ajuns să se dezvolte niciodată şi n-au scăpat niciodată de problema asta.

Deci institutul bugetar al nostru trebuie înţeles într-un context mai larg, al unor instituţii proaste, al unor practici, obiceiuri proaste, al unei economii defecte în ansamblu. Şi lucrurile astea neschimbându-se, din contră, acutizându-se chiar prin măsurile care se iau, nu vei scăpa de problema asta pe termen lung. Asta este pe scurt şi macro, ca să zic aşa, ideea.

Reporter: Deci anticipaţi că va face mai mult rău decât bine, sau mă rog, va face un bine de moment, va scădea deficitul acum dar pe termen lung o să se răzbune chestia asta?

Bogdan Glăvan: Da, cu siguranţă pe termen lung se va răzbuna, va ricoşa sub multiple aspecte. Un aspect este cel economic, despre care discutăm, anume că dacă măreşti taxele o să subminezi baza de impozitare. Ca să reduci deficitul într-o manieră sustenabilă, trebuie mai mulţi bani la buget. Asta înseamnă o bază de impozitare mai mare. E ca şi cum tu ai o grădină cu roşii sau cu căpşuni şi ţi-e foame mare şi dai buzna în ea şi mănânci roşiile astea care nici nu s-au copt - sunt nişte pătlăgele abia se pârguiesc - şi dai buzna în ele şi le rupi, păi n-o să ai niciodată grădina ăia cu producţia de roşii de care tu ai nevoie ca să-ţi acoperi cheltuielile. Dacă dai buzna în ele şi le faci harcea-parcea, n-o să ai niciodată recoltă. Ca să ai recolta aia trebuie să stai să le îngrijeşti. Adică trebuie să faci foamea, cu alte cuvinte, o perioadă. Asta-i problema.

Adică trebuie să ai răbdare, să gândeşti pe termen lung, să te abţii, să nu-ţi bagi mâna în ele, să nu le iei, să le bagi în gură câtă vreme încă nu sunt coapte, să ai grijă, şi atunci la final vei rezolva problema. Dar la noi nu se face chestia asta.

Motivul dat la reprezeală este ăsta: că ne trebuie acum. Asta este o chestie falsă. Adică este o chestie dubioasă. Nu-i adevărat. Investitorii străini şi cei români vor o perspectivă, vor un plan. Vor să aibă lucrurile clare. Şi dacă perspectiva este serioasă şi inteligibilă şi toată lumea înţelege, e foarte ok. Dar nu putem să le oferim aşa ceva.

Paradoxul României acum este că nu doar că nu le oferă aşa ceva, dar le oferă exact invers. Adică ideea rotativei la guvernare vine şi bate cuie în coşciugul ăsta, al viziunii reducţioniste, obtuze, înguste pe termen scurt. Adică, din acest punct de vedere, viziunea e mai proastă decât cea din 2010, pentru că noi spunem din start celor care se uită la noi: bă, o să facem treaba asta doi ani de zile cu Bolojan. După doi ani e posibil să nu mai fie, ceea ce nu le-am spus în 2010. Adică e o greşeală strategică.

Reporter: Credeţi că mai oportun decât creşteri de taxe şi foarte multe tăieri operate brusc şi fără analize atente, nediferenţiat de fapt, ar fi reeşalonarea termenului pentru reducerea deficitului bugetar? Mai pe scurt, dacă ne ducem cu un plan bun la Comisia Europeană şi am zice: uite domnule, vrem să facem asta, asta, asta, reeşalonaţi-ne calendarul, am avea şanse?

Bogdan Glăvan: Problema reeşalonării calendarului este una de preferinţă politică. Adică dacă noi vrem, sigur că dacă noi am vrea chestia asta şi am veni cu un plan, se poate discuta şi se poate ajunge la o concluzie în sensul ăsta.

Dar se pune şi întrebarea de ce să vrem aşa ceva? Adică e musai să vrem aşa ceva? Poate nu vrem aşa ceva, poate vrem să rezolvăm problema tot anul ăsta sau în 2 ani sau aşa.

Ce spun eu, nu este că singura soluţie alternativă ar implica o reeşalonare a deficitului. Sigur că da, e o variantă. Poate ar merita făcută, adică e o variantă mai bună, clar mai bună decât să creşti taxe şi nici măcar n-am auzit discutându-se chestiunea asta. Şi eu cred că ar trebui să se discute la mod oficial, transparent, serios, dacă se poate.

Dar mai e şi altă opţiune, aceea să facem exact lucrurile pe care nu ştiu, le face Argentina cumva la o scară mai mică, adică de ce să mărim impozitele când putem tăia mai mult şi putem pune pe stoc mai multe lucrări publice. Deci de ce să facem chestia asta?

În esenţă e o treabă de preferinţă politică. Oamenii ăştia pun în balanţă două lucruri. Cât putem să tăiem de la lucrări publice ca să nu supărăm clientela de partid şi cât putem să mărim impozitele ca să nu iasă revoluţie. Şi atunci ei zic că ok.

Ce spun eu este că în momentul în care te-ai atins de impozite...un leu economisit este mai valoros decât orice leu cules din impozite. Deci a mări impozitele şi cu un leu e o variantă mai proastă decât orice tăiere de cheltuieli cu un leu. Şi atunci am putea să tăiem mai multe cheltuieli astăzi sigur că ar fi mai draconică treaba, de-aia spun că e o variantă. Poate să nu-ţi placă asta, poate să-ţi placă mai puţin şi atunci o reeşalonezi.

Dar ceea ce trebuie evitat este creşterea substanţială a taxării care este să spunem aşa continuând ideea asta pe economie.

Reporter: Şi dacă totuşi cresc taxele? Care vor fi consecinţele?

Bogdan Glăvan: Care vor fi consecinţele? Consecinţele vor fi că e ca şi cum tu ai vrea să faci o reformă, dar nu permiţi reforma. Deci e ca şi cum în anii 90 s-ar fi spus: "Domne, gata, privatizăm companiile, dăm legea proprietăţii", dar după aia s-ar fi venit şi s-ar fi spus: "Dar nu poţi să vinzi nimic din ce ai". Păi ce fel de reformă este asta? Cam asta e treaba.

Ideea este ok, tăiem cheltuieli de la stat. Să presupunem că se vor tăia, aici în bună măsură sunt sceptic, să spun. Dar să presupunem că se vor tăia şi se vor elibera aceste resurse umane, financiare şi aşa mai departe. Bun şi ce să faci cu ele din moment ce restul economiei nu merge?

Ideea este ca tu să ai o economie funcţională, ca tocmai resursele astea care acum sunt utilizate ineficient să ajungă acolo unde pot fi utilizate eficient. Dar dacă tu măreşti impozitele, nu vor ajunge acolo. Deci este o contradicţie. Adică tu nu faci nicio reformă de fapt. Nu diminuezi sectorul ineficient ca să crească cel eficient. Nu extirpi celula canceroasă ca să poată corpul trăi sănătos, ci tu de fapt operezi acolo, o extirpi. Adică nu are noimă, nu are logică din punct de vedere al economiei în ansamblu.

De asta spun că viziunea asta e foarte reducţionistă. Adică urmăreşte un obiectiv care, în esenţă, nu poate fi detaşat de viziunea de ansamblu în economie. Şi de asta nu va duce la ceva bun. Ce văd eu este un copy-paste după austeritatea din 2010.

De fapt era foarte probabil să se întâmple chestia asta. Eu am şi scris de mult timp, în mod repetat, că aici se va ajunge. Deci este un remake după ce s-a întâmplat în 2010. Şi genul ăsta de austeritate niciodată nu este compatibil cu dezvoltarea economică, cu reforma, cu o economie de piaţă viabilă. Este incompatibil. Aşa ceva necesită un teren fertil, adică stimulente pentru oameni să muncească, să producă, să creeze. Deci trebuie să îi laşi liber să facă chestia asta.

Putem extinde foarte mult. Pot să dau un exemplu, că mă gândeam în maşină chiar până să suni tu. Că l-am văzut şi pe Lucian Mândruţă cu o postare fenomenală despre Grindeanu, fenomenală şi greşită în acelaşi timp. Cu siguranţă, ştiţi că Grindeanu a făcut-o pe prostu' zilele astea şi a zis: "Dom'le, că nu se mai poate cu ăştia din companiile de stat, ce indemnizaţii au, iar să le tăiem", iar nu ştiu ce...

Mândruţă, sigur că a făcut mişto de el ridiculizându-l. De fapt, Grindeanu nu s-a născut ieri să nu ştie ce salarii au ăştia în companiile de stat. Însă problema e cu totul alta. Şi noi călcăm pe banană. Problema este că Grindeanu ţine un fals subiect al discuţiei. Asta este problema. Şi Mândruţă a călcat în el. Deci, ideea asta că hai să ne uităm, dom'le, cât are ăla la STB, cât are ăla, sigur că ăla nu-şi merită banii. Bineînţeles că nu-şi merită banii. Dar toată această discuţie, finalmente, unde va duce? Va duce la tăierea indemnizaţiilor salariilor.

Este o falsă problemă. Este o deturnare a atenţiei publice de la subiectul esenţial. Aşa ceva s-a întâmplat şi în 2010. Li se va da oamenilor cu praf în ochi. Ăştia pe la televizor: Uite-l, dom'le, pe ăsta, ce bani are, nu ştiu ce apartamente în Dubai; lasă că îl ardem noi acum, ca poporul să stea liniştit în vreme ce ei măresc taxele.

Eu mă grăbesc să spun un lucru, dar hai să gândim temelnic. Eşti la o companie, precum Aeroportul, sau TAROM, STB, CEC. Cine din sectorul privat ar veni, pe ce salariu să conducă aşa ceva? Adică, hai să ne gândim sincer. Cât ar trebui să fie salariul la o companie asemănătoare? Cât e în privat? Dacă am sta cu adevărat să ne gândim la treaba asta, am descoperi că facem scandal ca nişte copii. Pe noi ce ne deranjează de fapt, nu este că ăla are 10.000 de euro, sau 5.000 de euro, pe noi ne deranjează că este un incompetent şi că el nu merită banii ăştia şi că duce ţara de râpă, duce compania de râpă, an de an. Asta este problema, de fapt. Nu salariul în sine de 5.000 de euro, da? Or, ei ce vor face? Ei vor tăia salariul, nu o să mai fie 5.000.

Citeam mai devreme, de viceprimarul sau primarul interimar al Bucureştiului care a zis că ăla, compania, nu ştiu care, să facă salariul egal cu celălalt viceprimar sau ceva de genul ăsta. Exact aşa s-a făcut în 2010. Ok, poporul o să fie mulţumit şi cu asta se va termina. Zici că asta a fost reforma. Nu. Asta este, de fapt, dacă îi dai poporului aşa ceva, acest surogat, de fapt îi dai ca să nu faci reformă, ca să rămână compania aia în continuare aşa.

Noi avem nevoie să privatizăm companiile astea. Noi avem nevoie de nişte oameni capabili care să le eficientizeze, care să se ducă acolo, cum zice Bolojan. Dom'le, vreau să reduc cheltuielile cu 20%. Plătiţi-mă şi eu fac chestia asta şi rezolv problema asta. Noi de asemenea oameni avem nevoie ca să ajungem la asemenea obiective. Nu-i vom avea făcând ceea ce militează oamenii ăştia gen Mândruţă sau Grindeanu în mod fals. Nu-i vom avea şi în consecinţă vom rămâne cu toate aceste ghiulele agăţate de picior mult timp de acum încolo.

Deci problema este că, de fapt, ne ducem după false subiecte care ne-au mai fost livrate şi în trecut cu mare abilitate. Ne ducem după ele în loc să stăm cu ochii pe butelie.

Cădem în plasa asta, că o mare problemă este mărimea salariilor şi indemnizaţiilor. Nu! Marea problemă sunt pierderile. Marea problema este ineficienţa. Marea problema este numărul companiilor de stat. Asta este greşit în România. Şi avem nevoie de nişte oameni buni.