Prof.dr.Ioan Lascăr: "Relaţia medic-pacient trebuie să fie profund umană" - partea II

Ziarul Epoch Times vă prezintă interviuri cu personalitaţi marcante din domeniul medical din Romania care abordează subiecte de real interes pentru dumneavoastră.

Astăzi vă prezentăm în foileton interviul acordat de Prof.dr.Ioan Lascăr, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti, reputat chirurg plastician, care a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor reporterilor noştrii (Partea II).

***

R: Ca somitate în domeniul chirurgiei plastice, estetică şi microchirurgia reconstructivă, ce ne puteţi spune despre rezultatele dv. mai deosebite?

IL: Specialitatea aceasta, în România, în prezent, este la nivelul a ceea ce se întâmplă în acest domeniu în celelalte ţări din spaţiul european. Făcând parte din bordul naţional şi cel internaţional, evenimentele ştiinţifice internaţionale pe care le organizăm în comun cu forurile internaţionale ne oferă garanţia şi certitudinea poziţionării pe palierul desfăşurării actului prezent în specialitatea noastră. Specialitatea este relativ nouă, însă în România este veche datorită magistrului meu profesor Agripa Ionescu, care a înfiinţat această specialitate oficial în 1962. Deci iată că avem deja 50 de ani de la înfiinţarea acestei specialităţi recunoscute oficial de Ministerul Sănătăţii. Multe ţări europene au înfiinţat specialitatea mult mai recent. De ex. Germania a înfiinţat specialitatea, în mod oficial, mult mai recent decât în România, dar asta nu înseamnă că problemele ce privesc sfera de competenţe a specialităţii nu erau abordate în ţări ca Germania şi Italia, ba chiar erau abordate la vârf prin prezenţa unor personalităţi care şi-au pus amprenta pe dezvoltarea acestei specialităţi.

În România, nu a fost foarte stufos reprezentată numeric până la sfârşitul anilor ‘80, începutul anilor ‘90. De ex., la începutul anilor '90 în toată ţara eram în jur de 35 de specialişti, toţi fiind elevi ai profesorului Agripa Ionescu. În prezent, specialitatea numără în jur de 250 de membri, incluzând aici şi pe cei aflaţi în procesul de finalizare a studiilor de specialitate, adică cei care sunt rezidenţi. Numărul chirurgilor plastici care părăsesc ţara pentru a găsi un loc de muncă în vest este foarte mic comparând cu alte specialităţi cum ar fi medicina de familie, obstetrica-ginecologia, anestezia, terapia intensivă. Numărul specialiştilor a crescut simţitor în ultimii 10-15 ani, însă repartizarea lor nu este foarte bine armonizată la nivelul întregii ţări. Numărul cel mai mare de specialişti, aproape 80 %, se află în Bucureşti, restul aflându-se în celelalte centre universitare şi câteva capitale de judeţ, unde există servicii tradiţionale de chirurgie plastică unde sunt îngrijite accidente cu profil de specialitate şi bolnavii arşi.

R: Aţi mai avut vreun caz deosebit în afară de tumora gigant pe care aţi operat-o în compania unei echipe internaţionale? Va rugăm să ne daţi câteva detalii despre acest succes.

IL: În câteva decenii am efectuat peste 40.000 de intervenţii chirurgicale şi fiecare pacient reclamă o soluţie unică. În 40 de ani vă daţi seama că am acumulat o experienţă semnificativă, şi asta mi-a permis să abordez şi cazul tumorii gigante, într-adevăr un caz absolut de excepţie, pentru că în literatura de specialitate nu este semnalată nicicând prezenţa unei tumori care să echivaleze cu de 2 ori greutatea pacientului. Pacienta noastră avea 118 kg înainte de operaţie şi a doua zi după operaţie a rămas cu 42 de kg. Într-adevăr a fost o intervenţie de excepţie care a generat un interes mediatic chiar planetar, foarte multe televiziuni şi publicaţii din întreaga lume au menţionat această ştire.

Însă Discovery Chanel a mai fost o dată în România pentru a mai filma o operaţie interesantă, tot în sala mea de operaţie. Este vorba de un alt pacient cvasiunicat, care prezenta o afecţiune foarte rară cu evoluţie foarte nefavorabilă, în sensul că el nu-şi putea folosi mâinile, nu se putea îmbrăca, nu se putea alimenta, era total dependent de membrii familiei. Fiind o persoană tânără sub 40 ani, reclama găsirea unei soluţii corespunzătoare. Am reuşit să găsesc soluţia salvatoare pentru el şi pacientul a realizat ceea ce îşi dorea de foarte mulţi ani: să conducă tractorul. Practic a fost un program operator extins pe o mai mare durată, la finalul căreia el avea mâini funcţionale şi putea să ducă o existenţă normală. A devenit o persoană independentă care îşi câştigă existenţa conducând tractorul. Desigur că acestea sunt cazuri excepţionale, dar sunt şi numeroase cazuri care la momentele respective au reprezentat premiere în ţara noastră, mai ales intervenţii în domeniul microchirurgiei reconstructive, acesta fiind palierul de performanţă şi vârful de lance al progresului în specialitatea noastră.

va urma