Procurorii care au instrumentat dosarul OUG 13, puşi la zid de Inspecţia Judiciară
alte articole
UPDATE: Apărută intiţal pe surse, vestea că Inspecţia Judiciară (IJ) a demarat o acţiune disciplinară faţă de procurorii care au instrumentat dosarul privind adoptarea OUG 13, se confirmă. O confimă chiar IJ care i-a şi găsit vinovaţi pe cei trei procurori de încălcarea principiul separaţiei puterilor în stat şi deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat.
Conform inspectorilor judiciari implicaţi în cercetare, prin conduita adoptată de procurorul şef de secţie Marius Bogdan Bulancea şi procurorul şef adjunct de secţie Paul Silviu Dumitriu, în ceea ce priveşte înregistrarea denunţului formulat la 31 ianuarie 2017 şi constituirea dosarului, au fost nesocotite o serie de dispoziţii din Codul de procedură penală, Legea 78/2000 şi din Legea 115/1999.
IJ mai susţine într-un comunicat citat de Agerpres, că a constatat şi nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuţiilor de serviciu, norme care, potrivit inspectorilor, impuneau organului judiciar clasarea cauzei fără a efectua acte de urmărire penală, ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale, dar şi să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât "toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror".
"Totodată, inspectorii judiciari au reţinut în sarcina procurorului şef secţie încălcarea dispoziţiilor art. 304 alin. 2 cu referire la prevederile alin. 1 CPP, manifestată în raport de măsurile dispuse în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale în dosar (în legătură cu desemnarea unui al doilea procuror de caz şi cu semnarea a numeroase adrese întocmite în cauză, transmise altor instituţii, având ca obiect solicitările formulate de către procurorii de caz în interesul urmăririi penale efectuate) şi neexercitarea din oficiu a atribuţiilor privind infirmarea actelor sau măsurilor date de procurorii de caz cu nerespectarea dispoziţiilor legale", se mai arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, urmarea imediată produsă, deşi nu condiţionează existenţa abaterii disciplinare săvârşită în modalitatea identificată, respectiv gravă neglijenţă, constă în încălcarea gravă a principiului separaţiei puterilor în stat (cum s-a constatat deja printr-o decizie din 27 februarie pronunţată de către Curtea Constituţională), în raport de conduita adoptată de procurorii cercetaţi, care s-au considerat competenţi să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative şi, implicit, legalitatea adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului.
IJ mai susţine că o altă urmare a acţiunilor celor trei procurori constă în "deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca serviciu public". Potrivit IJ, acest lucru s-ar datora faptului că, prin încălcarea normelor de procedură penală de către cei trei procurori, s-a constatat de către instanţa constituţională că "Ministerul Public nu doar că şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, dar şi-a şi arogat atribuţii ce aparţin Curţii Constituţionale sau puterii legislative".
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistraţilor cercetaţi.
* * *
În paralel cu controalele la DNA şi la Parchetul General - instituţii conduse de persoane intrate în vizorul lui Tudorel Toader - Inspecţia judiciară a declanşat o acţiune disciplinară împotriva procurorilor Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, acuzaţi de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă în dosarul în care au anchetat modul de adoptare a faimoasei OUG 13, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.
Potrivit sursei citate, cercetarea inspecţiei a pornit de la o sesizare formulată în martie 2017 de Jurindex Media SRL, firmă deţinută de jurnaliştii Adina Anghelescu şi Răzvan Savaliuc, editorii site-ul Lumea Justiţiei (Luju).
"Acţiunea disciplinară împotriva celor trei echivalează cu trimiterea la judecata CSM şi este semnată de inspectorul Adriana Romanescu Pampu, directoarea Direcţiei de Inspecţie pentru procurori. La cercetarea disciplinară a mai participat un inspector, Mihaela Focica, care a făcut opinie separată. Potrivit surselor hotnews.ro, împotriva ei s-a făcut o sesizare disciplinare pentru a fi scoasă din acest dosar, astfel încât a rămas doar inspectorul Romanescu", arată HotNews.
Articolul integral poate fi citit aici.