Problemele eurozonei sunt politice, nu economice (Joseph Stiglitz)
Europa se confruntă joi cu un moment critic - unul care ar putea determina nu doar dacă moneda euro va supravieţui, ci şi dacă economia globală va fi aruncată din nou în haos, scrie Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie şi profesor la Columbia University, într-un comentariu publicat de ziarul britanic Financial Times în ediţia de miercuri.
Pentru un economist, ceea ce trebuie făcut este simplu si clar: datoria Greciei trebuie adusă la un nivel sustenabil. Acest lucru, scrie Stiglitz, poate fi realizat doar prin reducerea ratei dobânzii pe care Grecia o plăteşte, prin reducerea îndatorării sale, şi/sau prin creşterea Produsului Intern Brut. Există mai multe moduri în care acest lucru poate fi realizat, însă detaliile instituţionale sunt mai puţin importante decât o înţelegere a ceea ce va funcţiona şi ceea ce nu va funcţiona.
Problema cu care se confruntă Europa nu este atât de mult una politică, cât una economică. Este însă uşor să vezi ce ar trebui făcut, scrie Stiglitz. Dacă Europa emite eurobonduri - susţinută de angajamentul colectiv al tuturor guvernelor - şi pasează ratele scăzute ale dobânzilor celor care au nevoie - datoriile pot fi gestionate. Chiar şi o datorie de 150% din PIB, poate fi gestionată, dacă ratele dobânzilor sunt suficient de scăzute. La o rată a dobânzii de 6% este nevoie de un surplus primar de 9 la sută doar pentru a acoperi serviciul datoriei. Europa poate accesa capital la rate scăzute ale dobânzii; în cele din urmă, raportul datorie colectivă /PIB din Europa este, de fapt, mai bun decât în Statele Unite.
Cei care, lăsând la o parte orice sentiment de solidaritate europeană, îşi fac griji pentru crearea unei 'uniuni de transfer' ar trebui să stea liniştiţi, crede Stiglitz; la un curs al dobânzii atât de scăzut, probabilitatea de a fi nevoie de subvenţii reale este limitată. Dar, chiar dacă ar exista unele subvenţii, Europa şi le-ar putea permite. Cu o economie de 16.000 de miliarde de dolari, chiar dacă Europa trebuie să suporte costuri proporţionale cu mărimea datoriei Greciei, acestea se dovesc minuscule prin comparaţie cu ceea ce va fi pierdut dacă Europa nu-şi va oferi asistenţa ţărilor care se confruntă probleme.
Strategia actuală şi-a atins nu doar limitele economice, ci şi limitele politice. În cel puţin unele dintre ţări, cetăţenii au atenţionat UE, nu doar prin proteste ci şi prin acţiunile lor. În condiţiile în care există o circulaţie liberă a forţei de muncă şi a capitalului, nici lucrătorii, nici întreprinzătorii nu pot fi obligaţi să plătească prea mult pentru păcatele din trecut. Ei se pot deplasa şi o şi fac.
Europa este norocoasă că, în majoritatea ţărilor de la periferia sa, au existat guverne responsabile care nu au luat măsuri populiste. Ceea ce Georgios Papandreou a făcut în ultimele optsprezece luni a fost cu adevărat impresionant şi este greu să ne aşteptăm la mai mult, crede Stiglitz. Faptul că îmbunătăţirea poziţiei fiscale a Greciei a fost mai mică decât s-a sperat nu are legătură cu faptul că premierul nu a făcut ceea ce trebuie, ci cu faptul că beneficiile reformelor structurale se văd în timp - un timp mai mare decât o permite procesul politic.
Într-un moment în care Europa stă în faţa prăpastiei, este timpul să se pună capăt abordărilor riscante şi certurilor politice, scrie Stiglitz. Banca Centrală Europeană ar trebui să conştientizeze faptul că o restructurare - chiar dacă aceasta presupune un 'eveniment de credit', aşa cum au determinat unele agenţii de rating americane - face ca titlurile de stat greceşti să fie mai sigure decât erau înainte. Iar dacă au fost acceptate drept garanţie înainte, ar trebui să fie şi mai acceptabile după. Spus fără menajamente, adaugă Stiglitz, a nu accepta obligaţiuni greceşti înseamnă a pune capăt aderării Greciei la zona euro, cu toate consecinţele care decurg din aceasta.
