Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, urmărit penal: ar fi cerut 50.000 de euro pentru o sentinţă

Radu Dimitrie Tărniceriu, preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, fiind suspectat că în perioada când conducea Tribunalul Iaşi ar fi cerut 50.000 de euro pentru intervenţii la alţi magistraţi.
(photos.com)
Flori Mladin
11.07.2014

Radu Dimitrie Tărniceriu, preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu, fiind suspectat că în perioada când conducea Tribunalul Iaşi ar fi cerut 50.000 de euro pentru a interveni la alţi magistraţi.

Conform ordonanţei DNA de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori, există suspiciunea rezonabilă că o persoană i-a promis 50.000 de euro, în anul 2010, inculpatului Tărniceriu Radu Dimitrie, preşedintele Tribunalului Iaşi, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi implicaţi în soluţionarea unei cauze civile.

Intervenţia viza admiterea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile a Judecătoriei Răducăneni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins plângerea reprezentanţilor unei societăţi comerciale împotriva unei încheieri de carte funciară a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi.

Tărniceriu Radu Dimitrie i-a determinat pe doi magistraţi din cadrul Tribunalului Iaşi să pronunţe o decizie civilă prin care a fost admis apelul formulat de reprezentanţii societăţii comerciale.

Ca urmare a acestei decizii judecătoreşti, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi, a fost obligat să intabuleze, în favoarea societăţii, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 282,5 ha teren amplasat în extravilanul localităţii Gorban, judeţul Iaşi, în condiţiile în care acesta face parte din domeniul public al statului.

În urma acestor demersuri frauduloase, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost prejudiciat cu 1.963.199,51 lei, în timp ce societatea comercială a obţinut un beneficiu de aceeaşi valoare ca urmare a intabulării ilegale al dreptului de proprietate al acestora asupra terenului în cauză în cartea funciară a localităţii Gorban.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor