Preşedintele Napolitano subliniază succesele Italiei în Europa, dar Monti îl ameninţă pe Letta (presa italiană)

Declaraţiile preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, care a subliniat duminică 'evidentele succese' ale Italiei în Uniunea Europeană (UE), şi ultimele afirmaţii ale fostului premier tehnocrat Mario Monti, care a criticat măsurile economice luate de guvernul de mare coaliţie condus de Enrico Letta, se află luni în atenţia principalelor publicaţii din Peninsulă.
Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano. (FILIPPO MONTEFORTE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
01.07.2013

Declaraţiile preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, care a subliniat duminică 'evidentele succese' ale Italiei în Uniunea Europeană (UE), şi ultimele afirmaţii ale fostului premier tehnocrat Mario Monti, care a criticat măsurile economice luate de guvernul de mare coaliţie condus de Enrico Letta, se află luni în atenţia principalelor publicaţii din Peninsulă.

'Napolitano apără succesele Italiei în UE', scrie La Repubblica de la Roma, care relevă faptul că, de la Zagreb, unde reprezintă Italia la evenimentele care marchează aderarea Croaţiei la UE, şeful statului italian, Giorgio Napolitano, a explicat duminică, într-un interviu acordat posturilor publice de televiziune, că, în această fază de criză, Europa 'nu mai poate promite miracole', deoarece se află 'în mare dificultate', dar, în acelaşi timp, a adăugat Napolitano, 'ar fi absurd să nu se recunoască rolul pe care l-a avut Italia' la ultimul Consiliu European, din 27-28 iunie, în cadrul acţiunii comune de a pune accentul 'pe temele creşterii economice şi ale luptei împotriva şomajului în rândul tinerilor europeni'.

Şeful statului italian, care a împlinit pe data de 29 iunie vârsta de 88 de ani, a mai afirmat că, în ultima perioadă, în Europa, guvernul italian de mare coaliţie condus de Enrico Letta (moderat de centru-stânga) a obţinut 'importante rezultate' şi 'ar fi absurd' ca acestea să nu fie recunoscute în ţară. Napolitano a avut cuvinte de apreciere şi pentru ministrul economiei şi finanţelor, Fabrizio Saccomanni, care 'a demonstrat în mod punctual' lucrurile concrete care se pot face în Italia pentru a depăşi criza economică, 'fără a susţine că ar avea o baghetă magică' pentru a putea rezolva toate problemele cu care se confruntă ţara, notează principalul cotidian roman.

'Există numeroase probleme încă nerezolvate, dar au fost făcuţi şi paşi înainte', a mai afirmat preşedintele Republicii. 'Italia nu a rezolvat încă problemele sale de stabilitate financiară şi problemele legate de datoriile suverane', dar a făcut 'paşi urgenţi şi importanţi', care au fost demonstraţi la Bruxelles, iar acest lucru 'nu trebuie să fie subevaluat' în ţară, a precizat Giorgio Napolitano, declaraţie subliniată de publicaţia amintită.

'Mario Monti ameninţă guvernul Letta', scrie Corriere della Sera din Milano, care relevă că fostul premier italian, lider al partidului de centru Alegere civică, a scris, într-un mesaj postat duminică pe pagina sa de Facebook, că 'dacă guvernul Letta nu îşi va schimba strategia economică, Alegere civică nu îl va mai susţine'. Fostul premier tehnocrat acuză executivul Letta de a fi sub o constantă presiune din partea principalelor două forţe politice care îl sprijină, Partidul Democrat (PD, de centru-stânga) şi Poporul Libertăţii (PdL, de centru-dreapta), 'care par a fi deja în campanie electorală'.

Cotidianul La Stampa din Torino scrie că Mario Monti propune 'un contract de coaliţie', pentru a întări angajamentele principalelor două partide care susţin guvernul şi care au în această perioadă 'un comportament ambiguu', mai ales 'din cauza problemelor judiciare cu care se confruntă liderul Poporului Libertăţii, Silvio Berlusconi'.

Mario Monti mai dă exemplul Germaniei, unde 'marile coaliţii se nasc pe baza unui contract scris şi detaliat, pe care partidele trebuie să îl respecte'. Spre deosebire de Germania, marea coaliţie care sprijină guvernul Letta are o singură bază, şi anume 'scurtele declaraţii programatice ale premierului Letta, pronunţate la parlament pe 29 aprilie'. Prea puţin pentru ca executivul italian să poată dura, iar aceste declaraţii ar trebui să fie întărite 'de un adevărat contract de coaliţie' şi de un 'cod de conduită' semnat de toate forţele politice 'care doresc să participe la efortul comun în vederea depăşirii crizei economice', mai susţine Monti, afirmaţie subliniată de publicaţia menţionată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor