Prescrierea faptelor loveşte din nou: Cum a reuşit să scape de răspunderea penală un fost director de cabinet din cadrul MAI

(Captură Foto)
Andrei Popescu
19.09.2023

Ionel Badea, fost director de cabinet al şefului Corpului de Control al ministrului de Interne Carmen Dan în 2017, a scăpat definitiv de răspunderea penală pentru intermedierea unei mite de 100.000 de euro între un director al OMV Petrom şi un afacerist, relatează Ziare.com.

Mai mult, continuă sursa citată, în afară de constatarea prescripţiei, instanţa a dispus restituirea cauţiunii către familia directorului OMV, între timp decedat, iar cheltuielile de judecată au rămas în sarcina statului.

La fond, fostul ofiţer MAI Ionel Badea a fost găsit vinovat de complicitate la luare de mită. Cel care a luat efectiv banii a fost Paul Eduard Ciobanu, director la OMV Petrom şi membru în comisia de evaluare a licitaţiei cu privire la atribuirea unui contract de transport persoane în valoare de aproape 1 milion de euro. Badea şi Ciobanu i-au cerut unui afacerist, care era interesat de obţinerea contractului, suma de 100.000 de euro, adică 10% din valoarea acestuia. Ca să nu “bată la ochi”, mita a fost disimulată sub forma unui contract de consultanţă, redactat pe numele unei firme, de Răzvan Viorel Poppa, mai precizează site-ul citat.

Pe data de 31 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe Badea, Ciobanu şi Poppa la câte 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, respectiv complicitate la această infracţiune. Cei trei au fost achitaţi pentru acuzaţia de trafic de influenţă.

Între fond şi apel, Paul Eduard Ciobanu a decedat, astfel că instanţa a dispus încetarea procesului penal cu privire la acesta.

Iar pe data de 5 septembrie, anul curent, Curtea de Apel Bucureşti a constatat însă că nu-i poate condamna nici pe Ionel Badea şi Răzvan Viorel Poppa, deoarece între timp faptele s-au prescris.

Totodată, conform publicaţiei menţionate, deşi procurorii DNA au solicitat condamnarea lui Badea şi a lui Poppa pe motiv că există acte de întrerupere a cursului termenului de prescripţie până la pronunţarea deciziei nr.297/2018 a CCR şi până la finalizarea rechizitoriului, în 2017, instanţa a reţinut că termenul de stingere a răspunderii penale a început să curgă la data săvârşirii infracţiunilor, adică din 2013.

Articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor