Contradicţii mioritice. Senator AUR din România, membră UE şi NATO, afirmă că "se simte mai liber în Rusia decât în Occident"

Cristian Vântu, senatorul AUR (Facebook - Cristian Vântu)
D.B.
22.10.2025
Cristian Vântu, senatorul AUR (Facebook - Cristian Vântu)
D.B.
22.10.2025

Senatorul AUR Cristian Vântu este unul dintre aleşii poporului care vizitează foarte des Rusia. Acesta chiar a afirmat că preferă Rusia în locul Uniunii Europene, ceea ce nu l-a împiedicat însă să fie membru al Comisiei pentru Afaceri Europene în perioada 21.12.2024 - 07.09.2025.

Potrivit Aktual24, Vântu a vizitat Rusia anul trecut chiar când armata Kremlinului bombarda cel mai mare spital de copii din Ucraina (Okhmatdyt, Kiev, în iulie 2024), „sincronizare” sesizată de jurnalistul Costin Andrieş.

În luna ianuarie a acestui an, senatorul AUR a făcut o nouă vizită în ţara invadatoare sub pretextul participării la jurizarea unui concurs de câini.

Senatorul AUR şi-a exprimat în mai multe rânduri simpatia faţă de regimul de la Moscova şi faţă de Vladimir Putin.

„Votez AUR pentru că presa globalistă spune că ar fi un partid anti-UE susţinut de Putin, iar mie îmi place Putin şi nu-mi place UE. Uniunea Europeană este noua Uniune Sovietică, nu Rusia creştină”, a declarat acesta.

Într-o altă intervenţie publică, Vântu a afirmat: „Prefer Rusia ortodoxă unui occident marxist, adică satanist (negarea lui Dumnezeu este satanism, nu ateism). Nu ştiu ce vine din Est, nu ştiu exact ce propune Putin şi nu sunt convins că el însuşi ştie foarte bine ce vrea însă un fapt este cert: Rusia de astăzi este mult mai aproape de valorile spirituale şi morale în care eu şi majoritatea est-europenilor cred. (…) în timp ce vestul îşi neagă originea creştină, Putin sprijină Biserica – sunt lucruri care nu au cum să nu-mi fie pe plac, chiar dacă bănuiesc că Putin personal face acest joc în scop propagandistic”.

Vântu a mai adăugat: „Valorile creştine în care eu cred sunt mai bine reprezentate şi apărate în Rusia decât în USA şi în democraţiile occidentale. Iar eu mă simt mai liber în Rusia decât în Occident, unde, asemeni României pre-’89, trebuie să fiu mereu atent la ce spun.”

Demersuri aberante în Senat

În urmă cu două săptămâni, Cristian Vântu a stârnit un nou val de controverse după ce a cerut, în plenul Senatului, verificarea stării de sănătate a preşedintelui României, Nicuşor Dan.

„Având în vedere că, în cursul săptămânii trecute, Preşedintele României a manifestat, în mai multe ocazii publice, un comportament cel puţin neobişnuit, iar o parte semnificativă a populaţiei îşi exprimă, în spaţiul public şi pe reţelele de socializare, îngrijorarea cu privire la capacitatea acestuia de a-şi exercita mandatul în condiţii optime”, a declarat senatorul AUR.

Vântu a precizat că a transmis o adresă oficială către preşedintele Senatului, solicitând informaţii de la Administraţia Prezidenţială, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Medicină Legală privind „starea de sănătate a domnului Dan Nicuşor”.

În documentul depus, senatorul cere, în funcţie de rezultate, sesizarea Curţii Constituţionale a României (CCR) pentru constatarea unei eventuale imposibilităţi temporare sau definitive de exercitare a mandatului prezidenţial.

„Acest demers nu este unul partizan, ci unul de răspundere instituţională, întreprins în interesul continuităţii funcţiilor statului, al transparenţei şi al încrederii publice”, a subliniat Vântu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor