Comisia Europeană, reacţie după ce CCR a respins legea privind pensiile magistraţilor: România riscă să piardă 231 milioane de euro


Comisia Europeană avertizează autorităţile de la Bucureşti că România are la dispoziţie până la 28 noiembrie 2025 pentru a finaliza măsurile legate de cele şase etape suspendate care fac parte din a treia cerere de plată, printre care şi reforma pensiilor magistraţilor.
Într-un răspuns pentru Ştiripesurse.ro, Comisia Europeană anunţă că a luat act de decizia CCR şi reiterează termenul până la care acest punct trebuie rezolvat pentru deblocarea fondurilor.
Redăm reacţia Comisiei Europene
"România a depus cea de-a treia cerere de plată la 15 decembrie 2023.
Aceasta a fost plătită parţial la 10 iunie 2025 (1,3 miliarde EUR).
În decizia sa de suspendare, Comisia a constatat că şase etape importante din cererea de plată a treia nu au fost îndeplinite. Printre acestea, etapa 215 se referă la intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale (inclusiv pensiile judecătorilor şi magistraţilor).
Comisia ia act de decizia Curţii Constituţionale a României referitoare la pensiile speciale.
În conformitate cu Regulamentul RRF, România are la dispoziţie până la 28 noiembrie 2025 (şase luni) pentru a finaliza măsurile legate de cele şase etape suspendate care fac parte din a treia cerere de plată.
La sfârşitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă aceste etape au fost îndeplinite în mod satisfăcător. În caz afirmativ, va ridica suspendarea şi va proceda la plata sumei suspendate”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Ştiripesurse.ro.