Presa dincolo de... “senzaţional”

Articolul de faţă îl putem încadra într-un metadiscurs, “presa” concentrându-se asupra ei însăşi. Comentariul nostru asupra acestui subiect vast, din care vom putea acoperi numai o mică parte, va porni de la o conferinţă cu titlul “Noutăţi senzaţionale în vechea presă. Şi invers...” susţinută de doamna profesor Ioana Pârvulescu, pe 22 ianuarie, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, în asociere cu Fundaţia Alexander von Humboldt.

Încă din titlul conferinţei putem constata explicita ironie a autoarei privind o constantă a presei de consum, anume, apelul la “senzaţional”, la şoc şi noutate, pentru captarea cât mai multor cititori în vederea vânzării ziarelor. Apoi, întorsăturile de frază, adesea întrebuinţate în presă, sunt uneori aiuristice, cum este exemplul unui titlu de articol oferit de doamna Pârvulescu: “Mediul social şi vice versa”.

Partea de început a prelegerii s-a concentrat asupra ponderii privind lectura ziarelor faţă de cea a cărţilor, în care balanţa înclină în favoarea celor dintâi. Pe de o parte, explicaţia constă în accelerarea ritmului de viaţă în societate şi aviditatea de informare într-o lume aflată în perpetuă schimbare. Pe de altă parte, ea constă în lipsa de răbdare a cititorilor şi confortul mental de a găsi răspunsuri imediate şi concise la întrebări stringente, sau dorinţa de satisfacere a diverselor curiozităţi.

O caracteristică a ziarelor rezidă în valoarea lor “terapeutică”, concretizată în mentalul receptorului prin obţinerea răspunsurilor satisfăcătoare, a senzaţiei de cunoaştere, a aflării unor zvonuri incitante, a amuzamentului şi multe altele. Această calitate de “leac împotriva plictiselii” se regăseşte, bineînţeles, şi în cărţile de literatură, cu precădere, în romane, care încorporează diferite strategii de construire a suspansului. Cu cât textul este mai surprinzător, sau, în acest cadru de discuţie, “senzaţional”, cu atât mai bine se va vinde publicaţia ce îl include. Această practică ce vizează în mod precis creşterea volumului vânzărilor o putem întâlni de la romanele foileton ale lui Balzac, sau Dickens, până la articolele ziaristice şi programele televizate de astăzi. Dimensiunea aceasta a divertismentului se împleteşte foarte bine cu caracteristica “neseriozităţii” menţionată de doamna Pârvulescu, aplicabilă atât romanelor, cât şi publicaţiilor jurnalistice, în acelaşi scop hedonist, al satisfacţiei, într-un fel pentru cititor şi în altul pentru ziarist. Presa, asemenea romanelor realiste din secolul al XIX-lea, cum descrie doamna Ioana Pârvulescu, oferă impresia omniscienţei, omniprezenţei şi a controlului asupra informaţiilor aflate şi însuşite, la fel ca în cazul lecturii de identificare cu naratorul ce posedă aceste trăsături, după cum putem lesne extrapola.

În afara celor menţionate mai sus, presa mai are un atu în privinţa sporirii cititorilor, în raport cu cartea de literatură: implicarea şi publicarea opiniilor în secţiunea de “corespondenţă” din paginile ziarelor, lucru imposibil de realizat în cazul romanelor, de pildă, aşa cum observă doamna profesor Pârvulescu. Această tendinţă de durată, continuată şi, am putea spune, amplificată în ziua de astăzi, poate fi observată şi în istoria artei, unde, în reprezentările picturale, putem vedea cum personajele portretizate ajung să fie înfăţişate citind gazete, în locul cărţilor de odinioară. De asemenea, latura social-comercială a presei scrise este şi ea un motiv de atracţie pentru oameni, această “instituţie” putându-le oferi multiple şanse de lucru, de la simplu distribuitor până la posturi calificate de reporter, editor, traducător şi redactor.

Presa a fost caracterizată drept “o sabie cu două tăişuri”, întrucât, prin latura sa negativă, ea poate propaga, în spiritul “senzaţionalului” profitabil, aspecte profund nefaste şi periculoase în mentalul colectiv. Promovarea iresponsabilă, până la refuz (în cazul tabloidelor) a ştirilor de tipul accidentelor, violurilor şi crimelor, pentru şocarea publicului, poate conduce, uneori, într-un scop manipulativ-idiotizant, la înmulţirea acestor manifestări în societate, fapt consemnat şi de criticul Nicolae Manolescu. Astfel, există publicaţii ale presei de consum ce contribuie la sporirea prăbuşirii moralităţii şi a relaţiilor interumane. În plus, această repetitivitate, cum a menţionat doamna Ioana Pârvulescu, toceşte repulsia, surprinderea şi teama în faţa crimelor şi atrocităţilor, oamenii obişnuindu-se cu ele, din moment ce le sunt tot timpul relatate şi descrise cu lux de amănunte. Bineînţeles, aici sunt implicaţi numeroşi factori, nu doar presa de calitate îndoielnică, ci şi filmele de tip thriller sau horror, ca şi acest tip de jocuri video şi pe calculator. Setea de violenţă se amplifică, cu toate că ştirea evenimentelor în sine se perimează, iar nivelul de stimulare a publicului cu afinitate pentru asemenea excitări psihologice creşte, pentru că vechiul nivel se toceşte, iar pragul se ridică, cerând stimuli tot mai puternici. Anomalia e percepută ca fiind normalitate. De aici apare şi indiferenţa faţă de evenimente cu adevărat grave petrecute în societate, cum ar fi genocidele, persecuţiile sau războaiele care îi fac pe astfel de oameni să ridice din umeri sau să afişeze câte un zâmbet dispreţuitor: “Şi de ce ar trebui să ne pese?” Asta, bineînţeles, până când problema ajunge la ei. Atunci devin brusc sensibili. Iată un punct la care presa ar trebui într-adevăr să lucreze şi să repare prejudiciile produse tot de unele segmente ale sale, în scopul de a reduce gradul de indolenţă, de nepăsare şi de apetenţă pentru egoism, ‘senzaţii tari’ şi violenţă.

Presa are datoria morală de a combate aceste tendinţe, prin învingerea impulsului de a populariza răul de dragul ştirii de senzaţie, promovând, în schimb, valorile binelui în rândul publicului cititor. Este un lucru firesc, pe de altă parte, ca presa să raporteze şi să analizeze corect toate manifestările nefaste şi periculoase din societate, care au înrâurire asupra oamenilor, astfel încât populaţia să le conştientizeze şi să devină sensibilă la ele. Mai mult decât atât, presa are responsabilitatea formării, sau cel puţin a informării opiniei publice. Iar oamenii, odată ce cunosc resorturile unei tragedii sau ale unui pericol iminent, vor putea lua atitudine pentru a reduce impactul negativ, ce îi poate afecta în viitor, chiar dacă nu îi afectează în prezent. Promovarea de sine a publicaţiilor jurnalistice nu trebuie să urmeze neapărat şocarea cititorilor pe filiera violenţei şi funestului, întrucât psihicul uman percepe şi este stimulat şi de alte categorii, mai inofensive şi mai elevate decât acestea, dar nu mai puţin profitabile – atât pentru ziare, cât şi pentru publicul în sine.

Dintre calităţile de seamă, dar adesea absente, în gazete, I. L. Caragiale menţiona două pe care el le consideră ca fiind de căpătâi: “cinstea şi gramatica”, cum putem observa într-un dialog al marelui dramaturg şi publicist cu Petre Locusteanu, citat de doamna profesor Pârvulescu. În acest ton, articolele de ziar trebuie să fie de calitate, să conţină “fraze bune” şi corecte, şi să reflecte cunoaşterea conţinuturilor relatate şi analizate. În stilul umoristic caragialean, autorul comenta că gazetele pot conţine “şi idei, dar nu e obligatoriu”.

În chip firesc, presa de calitate, pe lângă “cinstea” obiectivităţii şi “gramatica” profesionalismului lingvistic şi jurnalistic, trebuie să conţină articole de substanţă, cu o anumită profunzime şi relevanţă a “ideilor”, care, în fapt, chiar sunt obligatorii (bineînţeles, nu şi în cazul tabloidelor). În plus, la acestea vom adăuga expunerea răului şi promovarea binelui, adevărului şi frumuseţii în educarea marelui public, ca să facem apel la vechiul principiu al erei clasice greceşti. În cuvintele publicistului Joseph Pulitzer, “O presă capabilă, dezinteresată, preocupată de binele public, cu raţiunea antrenată în a discerne ceea ce este corect şi având curajul de a face acel lucru, poate menţine acea virtute a publicului fără de care guvernul unui popor ar fi o impostură şi o batjocură”[1]. Presa, fiind “a patra putere în stat” şi având, prin aceasta, o mare înrâurire asupra oamenilor, are rolul de a promova valorile pozitive în toate domeniile, modelând în felul acesta mentalitatea, comportamentul şi cultura întregii societăţi.