Premierul va propune zi de doliu naţional pentru românii decedaţi în cutremurul din Italia
alte articole
Ultimul român care fusese dat dispărut în urma cutremurului din Italia a fost identificat, a anunţat marţi premierul Dacian Cioloş, aflat în Italia împreună cu ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. De asemenea, premierul a mai anunţat că va propune în şedinţa de Guvern ca joi să fie zi de doliu naţional pentru românii decedaţi în cutremurul din Italia, relatează Agerpres.
"Mâine, în şedinţa de Guvern, o să propun şi o zi de doliu naţional pentru ei. (...) Foarte probabil joi o să propunem (să fie ziua de doliu naţional, n.r.)", a declarat premierul, după ce a participat la funeraliile de stat organizate în memoria victimelor cutremurului, alături de preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, şi de premierul Matteo Renzi.
Cu ocazia vizitei în Italia, premierul le-a vizitat pe româncele internate şi, de asemenea, a discutat cu românii din tabăra de sinistraţi din zona Amatrice, cărora le-a transmis că vor fi ajutaţi, dacă vor dori să revină în ţară.
"Am discutat şi cu cei care sunt aici în acest campus. (...) Sunt un pic dezorientaţi, sunt familii care au rămas fără case, câteva dintre ele care au investit banii pe care i-au câştigat în ultimii ani în a-şi construi aici locuinţe şi le-au văzut distruse în câteva ore. Îşi pun acum întrebări legat de ce o să facă, dacă să continue aici sau dacă să vină acasă. Le-am spus că, în măsura în care decid să vină acasă, o să-i ajutăm. (...) E un moment de cotitură pentru mulţi dintre ei şi (...) am vrut să (...) simtă că suntem împreună cu ei şi m-am bucurat în primul rând să văd solidaritatea care s-a ţesut aici, între ei, în această comunitate", a mai afirmat Cioloş.
Cioloş a mai precizat că un psiholog a mers din România în Italia pentru a fi alături de românii care au nevoie. De miercuri, acestuia i se va alătura şi un asistent social.
"Vrem să putem rezolva cât mai rapid şi partea birocratică, pentru că oamenii aceştia au nevoie acum, pentru perioada asta de tranziţie, de un sprijin inclusiv financiar", a mai susţinut Cioloş.