13 august, zi de doliu naţional. Programul funerariilor anunţat de Casa Regală

Guvernul a declarat ziua de 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana, zi de doliu naţional pe teritoriul României, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului.
Regina Ana, pe când servea ca voluntar alături de Forţele Franceze Libere (sub comanda generalului Charles du Gaulle) (dinmansarda.com)
L.M.
03.08.2016

„În această zi, toate instituţiile, autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul va fi arborat în bernă şi la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări şi aerogări, precum şi ca pavilion pe navele şi ambarcaţiunile care navighează sub pavilion românesc", a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Potrivit purtătorului de cuvânt, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

Casa Regală a României a anunţat programul funeraliilor Reginei Ana. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei va fi adus în ţară pe 9 august, pe Aeroportul Otopeni, iar apoi va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş (9 august). Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului şi a membrilor Casei Majestăţii Sale Regelui.

Miercuri, 10 august 2016, în cursul serii, corpul neînsufleţit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat.

Joi, 11 august 2016 şi vineri, 12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal, unde intrarea este liberă.

În ziua de sâmbătă, 13 august, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă, iar accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi.

De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire şi nu se va face slujbă religioasă.

De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş.

La ora 15.00, în ziua de sâmbătă, 13 august 2016, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor