Premierul promite susţinere - fermierii cer o parte mai mare din subvenţiile pentru agricultură
alte articole
Prim-ministrul Vlad Filat a participat astăzi la adunarea generală a Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, a relatat Direcţia comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.
La adunare s-au întrunit 256 de reprezentanţi ai gospodăriilor ţărăneşti din toată ţara, care au discutat despre rezultatele activităţii Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova (FNFM) în anul 2011 şi au trasat obiective pentru anul 2012.
Valeriu Cosarciuc, preşedintele FNFM, a menţionat că anul precedent a fost unul complicat pentru fermieri. Însă, graţie eforturilor depuse, FNFM a înregistrat rezultate pozitive, printre care lansarea şi realizarea mai multor proiecte importante, inclusiv trei proiecte transfrontaliere.
Preşedintele FNFM a punctat un set de probleme cu care se confruntă fermierii din ţara noastră, menţionând accesul la finanţare, la informare şi consultanţă, dar şi asigurarea accesului la pieţele de desfacere pentru producţia agricolă autohtonă.
Preşedintele FNFM a opinat că este necesar ca statul să susţină mai mult producătorii agricoli, în special pe cei mici, care muncesc în cadrul gospodăriilor ţărăneşti individuale, subliniind că domeniul agriculturii este unul prioritar pentru economia ţării, acesta constituind circa 20% din Produsul Intern Brut. În context, Valeriu Cosarciuc a salutat decizia Guvernului privind majorarea fondului de subvenţionare în agricultură până la 400 milioane de lei în anul 2012, precizând totodată că doar 16% din aceste mijloace sunt repartizate fermierilor.
Prim-ministrul Vlad Filat a apreciat activitatea FNFM, subliniind că recunoaşte importanţa domeniului agriculturii pentru economia ţării. În acelaşi timp, Premierul a menţionat că există mai multe domenii care necesită atenţie sporită din partea statului şi este important de acordat asistenţă echilibrată tuturor domeniilor.
Premierul a mai menţionat că agricultura are nevoie de modernizare şi tehnologizare pentru sporirea competitivităţii producţiei agricole. Acest lucru este important şi în contextul pregătirii pentru condiţiile care se vor crea odată cu deschiderea noilor pieţe de desfacere în conformitate cu Acordul de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, negociat în etapa actuală cu UE.
Prim-ministrul a îndemnat FNFM să comunice mai mult cu asociaţia producătorilor agricoli mari din ţara noastră, în vederea unei abordări consolidate a problemelor ce vizează domeniul agriculturii şi a conjugării eforturilor pentru depăşirea acestora de comun acord cu autorităţile statului.
Premierul a subliniat importanţa achitării impozitelor de către toţi agenţii economici, precizând că impozitul pe profit în agricultură constituie 12%, iar mijloacele respective vizează în mod direct autorităţile publice locale şi dezvoltarea localităţilor în care aceşti agenţi economici îşi desfăşoară activitatea.
Premierul a purtat o discuţie deschisă cu participanţii la adunare, iar principalele probleme abordate au vizat accesul limitat la credite eliberate de către băncile comerciale, reglementările imperfecte în domeniul importului de animale pentru gospodăriile ţărăneşti crescătoare de animale, utilizarea mijloacelor Fondului de subvenţionare şi politica fiscală în domeniul agroalimentar.
Cu toate acestea, fermierii au cerut o cotă mai mare din fondul de subvenţionare a agriculturii, şi nu doar 16% din totalul de 400 de milioane de lei alocaţi de stat pentru subvenţionarea ramurii în 2012, relatează moldpres.
FNF a adoptat o declaraţie adresată autorităţilor, prin care cere scutiri de impozite, anularea accizei la combustibil pentru lucrările agricole şi un şir de modificări legislative. Federaţia solicită majorarea fondului de subvenţionare a agriculturii până la 900 de milioane de lei.
Prim-ministrul Vlad Filat a explicat necesitatea prevederii legale ca fermierii care obţin profituri să plătească o taxă de 12%. Premierul a subliniat că, în ultimii doi ani, s-a reuşit să se demonstreze că şi întreprinderile ţărăneşti pot obţine profituri în agricultură şi s-a pronunţat pentru o mai bună planificare în sector.
80% din producţia de origine animală este asigurată de gospodăriile populaţiei. În raportul prezentat de preşedintele FNF, se mai arată că marile întreprinderi agricole asigură 32% din producţia globală din agricultura moldovenească, întreprinderile ţărăneşti - 19%, iar persoanele fizice - 49 la sută
Prim-ministrul a mai dat asigurări că Guvernul va susţine şi în continuare fermierii, iar problemele enunţate vor fi examinate cu atenţie, fiind identificate soluţii pentru depăşirea lor.