Premierul, despre alocarea unei case de protocol fostului preşedinte Băsescu: Vom respecta prevederile legii

Traian Băsescu (Captură video)
Liliana Alexe
11.08.2025

Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică seara, că situaţia locuinţei de protocol solicitată de către fostul preşedinte Traian Băsescu va fi rezolvată conform prevederilor legale.

„După decizia Curţii Constituţionale, săptămâna viitoare vom tranşa această problemă în aşa fel încât să respectăm prevederile legii”, a precizat premierul la Antena 3 CNN, referindu-se la casa de protocol şi la drepturile fostului preşedinte suspendate trei ani.

Traian Băsescu îşi pierduse privilegiile după ce a fost declarat colaborator al Securităţii. Ulterior, CCR a decis că legea e neconstituţională, iar Băsescu şi-a cerut înapoi toate privilegiile, inclusiv indemnizaţiile din ultimii trei ani.

Vineri, Guvernul a avut pe ordinea de zi o hotărâre pentru alocarea unei vile de protocol pentru fostul preşedinte Traian Băsescu, însă a amânat decizia.

Întrebat despre o eventuală locuinţă de protocol desemnată fostului preşedinte Iohannis, Bolojan a declarat: „Nu ştiu ca în momentul de faţă preşedintele Iohannis să aibă repartizată o locuinţă exactă, dar o să mă interesez (…) spaţiul de care s-a discutat, unde a fost la un moment dat sediul PNL în anii 90 şi după aceea, nu este în folosinţa fostului prşedinte Iohannis”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor