Premieră pentru moldoveni: curse de zbor direct în SUA

Veste bună pentru cei care călătoresc în SUA. În curând ar putea fi lansate curse de avion direct din Chişinău spre oraşe americane. Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, în cadrul unui brifing de presă.
(The Epoch Times)
Ana Chitoroagă
11.03.2014

Veste bună pentru cei care călătoresc în SUA. În curând ar putea fi lansate curse de avion direct din Chişinău spre oraşe americane. Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, în cadrul unui brifing de presă.

Potrivit oficialului, în cel mai scurt timp vor fi demarate negocierile privind implementarea programului Open Skies, pentru crearea spaţiului aerian comun.

”Ceea ce, la fel, am reuşit în această vizită este să ne axăm pe un subiect care ţine de aranjamentele bilaterale pentru a face aşa încât să putem avea zboruri directe între Chişinău şi localităţile din SUA. De fapt, membrii delegaţiei au avut discuţii cu oficialii americani pe subiectul iniţierii negocierilor dintre noi şi autorităţile aeronautice ale SUA privind Acordul de tip „Open skies" (cer deschis). De fapt, va fi un aranjament similar cu cel pe care-l avem deja cu Uniunea Europeană privind crearea Spaţiului Aviatic Comun şi care aduce deja beneficii cetăţenilor Republicii Moldova. Iată că în curând vom lansa negocierile propriu-zise şi sper că aceste discuţii, în momentul în care se vor materializa cu un acord, vor reprezenta un prim-pas pentru conexiuni aeriene directe dintre Republica Moldova şi SUA”, a menţionat premierul.

Ceea ce, la fel, am reuşit în această vizită este să ne axăm pe un subiect care ţine de aranjamentele bilaterale pentru a face aşa încât să putem avea zboruri directe între Chişinău şi localităţile din SUA.

Iurie Leancă a fost 3 zile în vizita în Statele Unite şi a avut mai multe întrevederi cu oficiali de rang înalt. Pe lângă vicepreşedintele Joe Biden şi secretarul de stat John Kerry, premierul s-a întâlnit cu preşedintele american Barack Obama.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor