Prefect: Nu există niciun raport INSEMEX despre explozia blocului din Rahova. Nu ştiu de unde a plecat această teorie

Andrei Nistor (Foto: Facebook)
Redacţia
23.10.2025
Andrei Nistor (Foto: Facebook)
Redacţia
23.10.2025

Prefectul USR al Capitalei, Andrei Nistor, a declarat joi, la Digi24, că nu există niciun raport preliminar INSEMEX privind explozia blocului din cartierul Rahova, iar anchetatorii abia au terminat de preluat probele de la faţa locului.

„Am văzut şi eu ştirile ieri, iar în momentul doi am sunat la INSEMEX să mă interesez de acest raport. Mi-au confirmat că nu există acest raport, deci nu ştiu de unde a plecat această teorie. Este posibil ca aceste informaţii să nu fie adevărate în acest moment. Înţeleg că vizual, cel puţin, au fost văzute nişte crăpături în ţeava respectivă. Este posibil, nu neg acest lucru, nu neg că asta ar putea fi cauza, dar în momentul de faţă nu avem aceste informaţii sigure. Acum, anchetatorii abia au terminat ieri de preluat probele de la faţa locului şi ancheta continuă”, a precizat prefectul.

Andrei Nistor a adăugat că nu are informaţii concrete deoarece ancheta este în faza în care nu este voie să se discute.

„Nu mi-au spus nimic, pentru că momentan ei nu au voie să discute, fiind parte din această anchetă. Deci, momentan nu am informaţii concrete despre raport. Ce mi-au spus este că un astfel de raport durează destul de mult, va fi foarte amănunţit şi când va fi finalizat îl voi primi şi eu şi voi încerca să îl fac public”, a punctat Andrei Nistor.

Prefectul a afirmat că, la modul general, este „convins” că există probleme la „destul de multe blocuri” şi că acestea ar trebui verificate, urmând să discute cu Distrigaz să facă aceste verificări acolo unde se impune acest lucru.

„Voi avea o discuţie cu Distrigaz, o să le cer un raport să înţeleg, din punctul lor de vedere, care este starea astăzi şi să vedem unde se impun aceste măsuri şi de ce nu le-au luat dacă trebuiau luate. Adică nu vor fi lăsaţi uşor, evident, nu încerc să disculp pe cineva, dar nici să acuz pe cineva în acelaşi timp”, a subliniat Nistor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor