Prăbuşirea pieţei imobiliare chineze aruncă economia în criză - "China se află într-o situaţie disperată"

Şeful statului Xi Jinping în faţa celorlalţi membrii ai Biroului Politic în 2012
 
Şeful statului Xi Jinping în faţa celorlalţi membrii ai Biroului Politic în 2012   (Foto: Feng Li/Getty Images – Epoch Times Germania)

Prăbuşirea pieţei imobiliare din China ar putea arunca a doua economie a lumii în haos şi agrava încetinirea economiei mondiale, potrivit Daily Wire.

Dezvoltatorii chinezi au pierdut cel puţin 90 de miliarde de dolari în ultimul an, potrivit unui raport al Bloomberg, în condiţiile în care preţurile locuinţelor au scăzut în ultimele 11 luni. Zeci de dezvoltatori au intrat în incapacitate de plată, iar mulţi dintre ei au oprit lucrările la locuinţele neterminate, ceea ce a stârnit indignare în masă şi chiar proteste, în condiţiile în care peste 80% dintre chinezii care îşi cumpără o locuinţă iau credite ipotecare şi încep să le achite înainte ca viitoarea lor casă să fie finalizată.

Acest aranjament, care a fost cândva o sursă de capital uşor de accesat pe o piaţă imobiliară în plină expansiune, a lăsat nenumăraţi consumatori chinezi în situaţia de a rămâne cu banii daţi pe casele pe jumătate terminate, care s-ar putea să nu fie niciodată construite complet. Mii de cumpărători de locuinţe refuză să plătească ipotecile pentru proprietăţile neterminate, în cadrul unui boicot ipotecar care s-a extins în aproape 100 de oraşe şi a afectat peste 320 de proiecte de dezvoltare.

"S-a ajuns în punctul în care nimeni nu se mai ocupă de ele. Aşa că, în mod firesc, trebuie să ne apărăm şi noi drepturile", a declarat pentru LA Times unul dintre chinezii protestatari, care şi-a păstrat anonimatul pentru a evita represaliile. "Dacă noi, oamenii, nu suntem fericiţi, este dificil să avem o societate stabilă". De asemenea, cetăţeanul chinez a declarat că unii cumpărători de case care au cerut răspunsuri au fost ameninţaţi sau reţinuţi pentru "deranjul" lor.

Se pare că peste jumătate din averea familiilor din China este legată de locuinţe, astfel încât răsturnarea averilor în domeniul imobiliar ar putea avea consecinţe economice de amploare.

"Vedem acest lucru peste tot", a declarat Michael Pettis, profesor de finanţe la Şcoala de Management Guanghua a Universităţii Peking. "Aveţi aceste valuri care se răspândesc, iar cu cât sectorul este mai mare, cu atât mai puternice sunt aceste valuri. Iar în China, din păcate, sectorul imobiliar este uriaş."

Se pare că Beijingul a semnalat că, indiferent de eforturile de salvare care vor avea loc, va acorda prioritate protejării proprietarilor de locuinţe în detrimentul dezvoltatorilor, deşi o mare parte din răspuns a fost lăsată în seama guvernelor locale.

"Întrucât este puţin probabil să vedem schimbări semnificative de politici, epoca de aur a creşterii rapide a veniturilor şi a efectului de levier ridicat pentru dezvoltatorii imobiliari s-a încheiat probabil", a declarat Gary Ng, economist senior la Natixis SA.

Este probabil ca administraţiile locale să nu poată răspunde în mod adecvat la criză, deoarece bugetele lor au fost deja puse la încercare în timpul pandemiei COVID. În plus, 40% din veniturile lor provin din vânzările de terenuri, care s-au epuizat în contextul prăbuşirii pieţei imobiliare care este la originea acestei crize.

Alţi indicatori economici par destul de sumbri. Şomajul în rândul tinerilor chinezi a ajuns la aproape 20%, încrederea consumatorilor a atins recorduri minime în ultimele luni şi, într-un semn că guvernul chinez ar putea crede că economia se află într-o situaţie mai gravă decât lasă să se înţeleagă, Banca Populară Chineză (banca centrală a Chinei) a redus ratele dobânzilor, în timp ce cea mai mare parte a lumii le majorează pentru a combate inflaţia; inflaţia din China nu este la fel de severă ca în multe alte economii majore, dar este încă la un nivel record al ultimilor doi ani. Cu mai puţin de o săptămână în urmă, presa de stat chineză a indicat că Banca Populară Chineză va acorda prioritate combaterii inflaţiei pentru restul anului 2022.

Interferenţa din partea Beijingului a pus şi mai mult stres asupra economiei chineze - măsurile de reprimare a industriei private pentru a combate "inegalitatea veniturilor" şi pentru a reduce "practicile comerciale lipsite de scrupule" ar fi afectat sectorul tehnologic şi nu numai. Lockdown-urile agresive ale regimului comunist chinez, de tip "zero-Covid", continuă să perturbe viaţa de zi cu zi a milioane de cetăţeni şi au creat disperare şi incertitudine pe scară largă. Eforturile de creştere a investiţiilor economice prin intermediul unei lichidităţi mai mari ar putea eşua în condiţiile în care consumatorii chinezi sunt din ce în ce mai hotărâţi să economisească toţi banii pe care îi pot, în loc să îi cheltuiască.

"În această economie, numerarul este rege, a avea bani la îndemână este cel mai important", a declarat pentru LA Times un muncitor în construcţii în vârstă de 32 de ani, identificat doar ca Gu.

"China se află cu siguranţă într-o situaţie foarte disperată", a declarat Xingdong Chen, economist la BNP Paribas. "Problema acum este lipsa unei cereri efective. Dacă nu le permiţi oamenilor să iasă şi să consume... nu există cerere".

Un semn cheie al scăderii cererii chinezeşti este declinul puternic al importurilor, cu mărfuri precum minereurile de fier şi de cupru care au scăzut drastic. China este unul dintre principalii consumatori de mărfuri de pe piaţa mondială, iar o scădere a cererii de materiale industriale ar putea avea ramificaţii majore în ţările în curs de dezvoltare din Africa şi America Latină.

Economia mondială se află deja într-o stare destul de precară: lanţurile de aprovizionare cu resurse vitale, cum ar fi gazele, petrolul şi cerealele, au fost perturbate de invazia rusă în Ucraina, se aşteaptă penurie de alimente şi foamete în mare parte din ţările în curs de dezvoltare şi, după toate definiţiile rezonabile, Statele Unite se află în recesiune. Potenţialele repercusiuni ale unei catastrofe economice în China sunt greu de evaluat.

Conflictul în curs de desfăşurare cu privire la independenţa Taiwanului, de exemplu, ar putea fi afectat în nenumărate moduri. Pe de o parte, Xi Jinping, despre care se preconizează că va încerca să obţină un al treilea mandat de preşedinte, fără precedent pentru a deveni cel mai longeviv conducător al Chinei de la Mao încoace, ar putea intensifica tensiunile sau chiar să invadeze Taiwanul pentru a obţine sprijin naţionalist şi a distrage atenţia de la problemele interne. Alternativ, o economie în declin l-ar putea convinge că China nu se află într-o poziţie suficient de puternică pentru a cuceri insula sau pentru a risca să-şi perturbe şi mai mult economia prin destabilizarea unui partener comercial important.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne