Potra, susţinător-cheie al lui Georgescu, apel către "militarii adevăraţi": Ieşiţi cu armele, arestaţi-i pe autorii loviturii de stat

Dat în urmărire internaţională, şeful grupării de mercenari Horaţiu Potra, unul dintre susţinătorii-cheie ai lui Călin Georgescu, i-a îndemnat pe militarii români să pună mâna pe arme şi "să-i aresteze pe toţi cei care au dat lovitura de stat".
Reacţia lui Potra vine după ce candidatura lui Călin Georgescu la Cotroceni a fost invalidată de Biroul Electoral Central.
"Mesaj către toţi militarii români, adevăraţii militari români care au jurat să-şi apere patria şi neamu, au depus un jurământ sacru: Ieşiţi acum, ieşiţi cu armele şi arestaţi-i pe toţi cei care au dat lovitura de stat. Absolut pe toţi, arestaţi-i pe toţi. Şi dacă generalii voştri încearcă să vă oprească, arestaţi-i şi pe ei. Ruşine acelor generali care până în acest moment nu au făcut nimic şi au acceptat lovitura de stat. Ieşiţi, militari români, respectaţi-vă jurământul. Nu sunteţi singuri. Poporul e cu cu voi. Doamne ajută!", a transmis Horaţiu Potra, personaj conectat cu Rusia care a fot dat în urmărire internaţională, printr-un mesaj transmis pe grupurile de comunicare ale angajaţilor săi, citat de G4Media.
Acelaşi Horaţiu Potra îşi îndemna cu o zi în urmă mercenarii să iasă în stradă să lupte şi le cere, în genere, românilor să iasă cu furci, topoare, arme. Detalii aici.
Reamintim că BEC a invalidat candidatura lui Georgescu. Vestea a stârnit nemulţumiri printre simpatizanţii acestuia. La BEC a izbucnit un protest violent. Mai mulţi manifestanţi au scos pavele şi au spart bucăţi de caldarâm pentru a le arunca asupra jandarmilor, anunţă Jandarmeria. Detalii aici.