Pot avea SUA încredere în UE după dezastrul din Cipru?

UE hărţuieşte Ciprul, aşa cum a procedat în trecut şi cu Grecia, însă această tactică nu va funcţiona atunci când UE şi SUA vor trebui să negocieze mai multe acorduri comerciale, consideră The Guardian.
(FABRICE COFFRINI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
21.03.2013

UE hărţuieşte Ciprul, aşa cum a procedat în trecut şi cu Grecia, însă această tactică nu va funcţiona atunci când UE şi SUA vor trebui să negocieze mai multe acorduri comerciale, consideră The Guardian.

Ceea ce se întâmplă în prezent în Cipru nu va rămâne în Cipru, ci va avea implicaţii pentru UE, dar şi pentru SUA, dacă atitudinea UE faţă de această mică insulă mediteraneană este un indicator ale felului în care funcţionează blocul comunitar. Din acest motiv, Statele Unite ar trebui privească cu atenţie la dezastrul de acum din Cipru, ţară care, susţine The Guardian, a devenit un exemplu pentru cea mai eşuată şi, totodată, cea mai consecventă politică a Uniunii: agresiunea.

Ciprul este o ţară mică, incapabilă în mare parte de a riposta politic sau financiar. Tratamentul meschin la care a supus-o UE este consecvent cu modul în care UE a tratat şi alte ţări atunci când a realizat că are putere, printre care Grecia şi Portugalia. În fiecare din aceste cazuri, remarcă The Guardian, unii membri ai UE s-au bazat pe stereotipuri culturale pentru a explica de ce negocierile financiare au trebuit să se întoarcă împotriva unei ţări.

În cazul Greciei, liderii europeni, printre care şi cancelarul german Angela Merkel, au descris ţara ca plină de mondeni mediteraneeni, leneşi, iubitori de soare şi dependenţi de pensii, pentru a justifica nevoia de austeritate. În opinia publicaţiei nu este vorba de o atitudine ofensatoare, ci de una pur şi simplu falsă: înainte de criza care a ridicat rata şomajului, grecii şi italienii lucrau mai multe ore pe săptămână decât germanii.

Aceste motive oferite de UE sunt ''tribale'' şi pică prost pentru o uniune monetară, care ar trebui să fie sofisticată şi raţională. Spre exemplu, serviciile de informaţii germane i-au informat pe liderii de la Berlin că insula mediteraneană este un paradis pentru spălarea de bani, iar motivul a fost invocat în mod bizar săptămâna trecută pentru a susţine că a lua bani din depozitele cipriote este o opţiune perfect legitimă. Băncile cipriote au rate mare ale dobânzilor pentru economii, iar ţara este un paradis fiscal, care a atras bani 'fierbinţi' din Rusia şi alte ţări. Nimeni din Europa nu s-a plâns atunci când aceşti bani sprijineau economia cipriotă, însă în prezent, când un plan de salvare este necesar, ecuaţia s-a schimbat.

Modul UE de a negocia - neglijent, predispus la producerea dezastrelor şi de multe ori agresiv - este important şi pentru SUA, iar rezultatele vor fi vizibile, crede The Guardian.

Costul dezastrului din Cipru se va vedea în faptul că rata dobânzii pe economii va rămâne extrem de scăzută. Rezerva Federală din SUA, care stabileşte rata de bază a dobânzii, este în stare de alertă pentru a proteja economia americană împotriva dorinţei continue a Europei de a risca o criză bancară. Din acest motiv, banca centrală a SUA va fi forţată să depună mai multe eforturi pentru a menţine stabilitatea economică, inclusiv prin menţinerea unor rate ale dobânzii reduse - poate chiar până în 2016, potrivit unor analişti.

O altă modalitate prin care atât SUA cât şi cetăţenii săi vor vedea impactul dezastrului din Cipru este legată de tipul de mâncare pe care americanii îl vor vedea în supermarketuri şi de maşinile aflate la vânzare. În acest an, UE şi SUA vor începe colaborarea la un acord de liber schimb în valoare de 613 de miliarde de dolari, care va crea legături financiare mai strânse pentru următorii doi ani. Potrivit lui Karel de Gucht, comisarul european pentru comerţ, acordul este un 'stimul' necesar pentru economia europeană aflată în dificultate, în condiţiile în care, pe fundalul a şi mai multor economii europene în recesiune, UE ar avea mult mai multe beneficii de pe urma sa decât SUA.

Pe de altă parte, avertizează The Guardian, trebuie să ne aşteptăm ca în relaţiile cu SUA, UE să împrumute din modelul negocierilor pentru bailout: întârzieri, apel la stereotipuri, iar în ultimă instanţă agresiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor