Posibilităţile aderării R.Moldova la UE, destul de sumbre (revista presei)
alte articole
În pofida 'frazelor frumoase', Republica Moldova continuă să fie tratată 'la pachet' de către Uniunea Europeană în cadrul Parteneriatului Estic, nu este 'decupată' din contextul CSI, ci pusă alături de state ca Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus, scrie Timpul de marţi.
Editorialistul Constantin Tănase menţionează că autorităţile nu spun adevărul despre perspectivele europene ale Republicii Moldova. 'Premierul nu ne spune ce ştie şi câte ştie el despre adevărata perspectivă a Republicii Moldova de a ajunge cândva în UE. Dacă ne-ar spune ce ştie, ar transforma în eurosceptici întreaga populaţie a Republicii Moldova', potrivit autorului.
Timpul scrie într-un articol şi despre 'adevăratele probleme ale României'. Potrivit ziarului, aproape 4 milioane de români au plecat să muncească în străinătate în ultimele două decenii. Doar 3,3 milioane de români lucrează în mediul privat, ei urmând să susţină prin contribuţiile la stat de două ori mai mulţi bugetari şi pensionari. La acestea se adaugă şi problemele demografice. Mai mulţi români se nasc decât mor, iar în ultimii zece ani, au fost înregistrate câteva milioane de avorturi. 'Viitorul nu sună bine deloc în România', potrivit ziarului.
Cotidianul menţionează că aceleaşi probleme se regăsesc şi în Republica Moldova. 'Soluţia găsită la Chişinău a fost retragerea statului din aceste chestiuni - niciun fel de regulă nu a fost respectată în domeniul afacerilor. Oamenii au fost lăsaţi să trăiască şi să se descurce cum au putut, bineînţeles, după ce au plătit ce trebuia plătit către cei aşezaţi în capul mesei. Din păcate, această soluţie nu poate fi aplicată în România care trebuie să respecte standardele şi regulile Uniunii Europene', concluzionează Timpul.
Jurnal de Chişinău se referă la faptul că autorităţile de la Chişinău nu permit înregistrarea statutului politic al Partidului Naţional Liberal, care îşi propune unirea cu România, în schimb au permis colectarea de semnături pentru organizarea unui referendum pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică. Publicaţia se întreabă în acest context cine stă în spatele ministrului justiţiei Oleg Efrim. 'Atât Oleg Efrim, cât şi cei care stau în spatele său, se discreditează ca marionete imperiale, refuzând să înregistreze statutul PNL', scrie Jurnal de Chişinău.
'Depozite ale morţii în 23 de localităţi', titrează Adevărul. Deşi Republica Moldova avea cele mai fertile soluri din URSS, în perioada chimizării agriculturii în RSSM, au fost aduse cantităţi uriaşe de pesticide. Conducătorii de atunci se ghidau de principiul: 'Cât mai puţine lucrări, cât mai multe roade'. Tone de chimicale erau folosite iraţional, fără ca autorităţile să se gândească la impactul acestora asupra naturii şi a sănătăţii oamenilor. Consecinţele nu s-au lăsat mult timp aşteptate: soluri otrăvite şi tot mai mulţi bolnavi de cancer şi ciroză.