Prelegerile private ale miliardarului Peter Thiel: Greta Thunberg şi criticii tehnologiei IA sunt „legiunea Anticristului”


Miliardarul din domeniul tehnologiei Peter Thiel a avertizat recent, în prelegeri private despre creştinism, că activista suedeză Greta Thunberg şi criticii tehnologiei sau ai inteligenţei artificiale sunt „legiunea Anticristului”, legând supravegherea guvernamentală asupra Silicon Valley de un viitor apocaliptic, potrivit unor înregistrări analizate de The Washington Post
În cadrul celor patru prelegeri, de aproximativ două ore fiecare, care au început luna trecută şi s-au încheiat luni la Commonwealth Club din San Francisco, Thiel şi-a expus viziunile religioase în faţa unui public numeros, căruia i s-a cerut ca informaţiile prezentate să rămână „confidenţiale”, conform descrierii evenimentului. El a susţinut că cei care propun limitarea dezvoltării tehnologice nu doar că împiedică progresul economic, ci şi ameninţă să provoace distrugerea Statelor Unite şi instaurarea unei ere de dominaţie totalitară globală, potrivit înregistrărilor.
„În secolele XVII-XVIII, Anticristul ar fi fost un doctor Strangelove, un om de ştiinţă care făcea experimente nebuneşti şi malefice”, a spus Thiel în discursul său inaugural din 15 septembrie, conform înregistrărilor.
„În secolul XXI, Anticristul este un ludit [o persoană ostilă tehnologiei moderne - n.n] care vrea să oprească toată ştiinţa. E cineva ca Greta sau Eliezer”, a afirmat el, referindu-se la Greta Thunberg şi la Eliezer Yudkowsky, un critic proeminent al modului în care industria tehnologică abordează inteligenţă artificială.
Thunberg a criticat capitalismul global ca factor principal al degradării mediului, în timp ce Yudkowsky pledează pentru limitarea cercetării în domeniul IA, pentru a preveni ca tehnologia să depăşească inteligenţa umană. Thiel a finanţat în trecut activitatea lui Yudkowsky, dar a spus în prelegerea din 15 septembrie că acum se simte jenat de acea asociere şi că acesta şi alţi critici de acest tip au devenit „dezechilibraţi”, potrivit înregistrărilor.
Prelegerile lui Thiel au loc într-un moment de ascensiune a naţionalismului creştin în Statele Unite. Creştinii au interpretări variate asupra figurii biblice a Anticristului, însă aceasta este adesea înţeleasă ca un adversar al lui Dumnezeu care apare în vremurile de pe urma.
The Washington Post i-a trimis lui Thiel, prin intermediul unui purtător de cuvânt, o listă detaliată de întrebări legate de afirmaţiile sale din prelegeri, însă acesta a refuzat să comenteze.
Yudkowsky a declarat, într-un comunicat, că „înţelegerea mea este că autorităţi din mai multe confesiuni creştine au afirmat că opiniile lui Thiel — care identifică Anticristul cu propunerile de reglementare a industriei IA — nu sunt compatibile cu credinţa creştină convenţională”.
Reprezentanţii Gretei Thunberg nu au răspuns solicitării de comentarii.
Înregistrările audio ale tuturor celor patru prelegeri ale lui Thiel, intitulate „Anticristul: un curs în patru părţi” au fost verificate parţial de Hany Farid, expert în criminalistică digitală şi profesor la Universitatea California, Berkeley, care a indicat că acestea sunt cel mai probabil autentice şi nemodificate cu ajutorul inteligenţei artificiale. Reuters relatase anterior unele pasaje din aceste conferinţe.
Thiel, un investitor timpuriu în Facebook şi cofondator al companiei de analiză de date Palantir, a promovat de mult timp viziuni libertariene, susţinând că politica, birocraţia şi reglementările au dus la stagnarea economică în SUA şi Europa.
Totuşi, prelegerile recente par să marcheze o intensificare a acestei ideologii şi o încercare de a o prezenta la o scară mai amplă.
Înregistrările oferă detalii noi despre modul în care miliardarul pare să îi plaseze pe cei care critică sau doresc reglementarea dezvoltatorilor de tehnologie într-o viziune religioasă a luptei dintre bine şi rău, unde viitorul întregii creaţii depinde de libertatea totală a inovatorilor.
Liderii din Silicon Valley şi-au amplificat lupta împotriva reglementării IA după inaugurarea preşedintelui Donald Trump. Thiel are legături strânse cu oficiali din administraţie, inclusiv cu vicepreşedintele JD Vance, consilierul ştiinţific al Casei Albe Michael Kratsios şi David Sacks, coordonatorul guvernamental pentru IA şi criptomonede. Fiind una dintre cele mai influente figuri din industrie, efortul său de a prezenta opoziţia faţă de reglementarea tehnologică drept o bătălie religioasă ar putea intensifica „cruciada” sectorului.
Thiel a spus, în cea de-a treia prelegere, din 29 septembrie, că doar un argument religios ar putea inspira un răspuns adecvat la ameninţarea unei reţele globale tot mai dense de reguli, potrivit înregistrărilor.
„Există o mulţime de motive raţionale pentru care pot spune că un stat global unic este o idee proastă: ar transforma planeta într-o închisoare; cred că taxele ar fi foarte mari. Dar cred că, dacă elimini contextul biblic, nu va părea niciodată suficient de înfricoşător. Nu te vei împotrivi cu adevărat”, a spus el.
Prelegerile miliardarului au fost notabile şi ca o manifestare puternică de religiozitate într-o industrie care, în mod tradiţional, a fost seculară. Creştinismul a devenit recent o prezenţă semnificativă în unele cercuri influente din tehnologie, parţial datorită organizaţiei non-profit ACTS 17 Collective, dedicată promovării principiilor creştine în industria tech, care a organizat seria de conferinţe ale lui Thiel.
Participanţii cu bilete au fost obligaţi să asiste la toate cele patru prelegeri şi să respecte politica de confidenţialitate, potrivit anunţului evenimentului. Thiel a sugerat, în a treia prelegere din 29 septembrie, că această restricţie era menită să atragă mai multă atenţie asupra ideilor sale.
„E o strategie de marketing destul de bună dacă vrei ca toată lumea să audă despre ceva, dar nu laşi pe nimeni să intre în sală. Nu mă laud, dar nu sunt nici complet incompetent”, a spus el.
Miliardarul a vorbit aproape opt ore, în total, în cadrul celor patru prelegeri private, despre teoriile sale privind rolul tehnologiei în societate şi în lume, citând surse care variau de la Biblie şi texte teologice şi filozofice până la anime japonez.
El a recunoscut că tehnologia poate avea efecte negative asupra oamenilor şi societăţii, dar a argumentat că limitarea dezvoltării sale ar fi mult mai dăunătoare.
„Poate că aceste lucruri sunt bune sau rele — dar oprirea lor pare mult, mult mai gravă. Dacă internetul sau inteligenţa artificială îi dezechilibrează pe unii oameni, dar trebuie să le oprim complet, e ca şi cum ai sări din lac în puţ — un leac mult mai rău decât boala”, a spus el.
Un mozaic fragil de legi la nivel de stat impune anumite limite în dezvoltarea IA, cerând companiilor din California să testeze siguranţa produselor şi împiedicând firmele din Texas să discrimineze anumite categorii protejate. În ciuda unei activităţi intense la Washington în ultimii ani, nicio lege federală nu a fost adoptată.
Thiel a susţinut că criticile la adresa tehnologiei şi apelurile la o reglementare mai strictă, formulate de Greta Thunberg şi de alţii, par să reflecte interpretări biblice ale unui Anticrist care va câştiga puterea oferind lumii „pace şi siguranţă” în faţa distrugerii apocaliptice, potrivit înregistrărilor. El a menţionat-o anterior pe Thunberg într-un interviu acordat pentru New York Times în iunie.
Thiel l-a acuzat, de asemenea, pe filosoful suedez Nick Bostrom — cunoscut pentru popularizarea ideii că omenirea va inventa, în cele din urmă, o „superinteligenţă” potenţial periculoasă — că promovează restricţii asupra tehnologiei care ar ţine societatea pe loc, potrivit înregistrărilor.
Într-un interviu, Bostrom a spus că opiniile sale sunt „complexe” şi s-au dezvoltat în direcţia concentrării asupra potenţialului pozitiv al inteligenţei artificiale.
„Poate că are nevoie de o nouă agenţie de casting pentru demonologia sa”, a spus Bostrom despre Thiel.
Thiel, a cărui avere este estimată la aproximativ 27 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, a folosit de asemenea prelegerile sale private pentru a critica reglementările financiare. El a afirmat că astfel de reguli sunt un semn că a început să se contureze un guvern mondial unic, care ar putea fi preluat de o figură a Anticristului, ce ar putea apoi exercita control asupra oamenilor.
„A devenit destul de dificil să-ţi ascunzi banii. A fost construită o maşinărie incredibilă de tratate fiscale, supraveghere financiară şi arhitectură a sancţiunilor.”, a spus Thiel, conform înregistrărilor. Bogăţia oferă „iluzia puterii şi a autonomiei”, a adăugat el, „dar ai sentimentul că ţi-ar putea fi luată în orice moment”.
Thiel are legături strânse cu administraţia Trump şi a fost printre primele figuri din tehnologie care au susţinut candidatura preşedintelui în 2016. El nu a donat politicienilor republicani în 2024, dar a făcut parte dintr-o reţea de elite din tehnologie care au contribuit la instalarea lui JD Vance, un protejat al său, în funcţia de vicepreşedinte.
Thiel a donat anul acesta 850.000 de dolari către comitetul comun de strângere de fonduri al preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson (R-Louisiana), potrivit înregistrărilor electorale federale.
În prelegerile sale şi în sesiunile de întrebări şi răspunsuri de după fiecare conferinţă ţinută, Thiel şi-a exprimat opiniile despre faptul dacă figuri precum preşedintele Trump, preşedintele Chinei Xi Jinping, fostul preşedinte Joe Biden şi cofondatorul Microsoft Bill Gates ar putea fi asemănătoare Anticristului, potrivit înregistrărilor.
Biden şi Xi nu sunt suficient de carismatici, a spus Thiel, iar deşi l-a descris pe Gates drept „o persoană foarte, foarte detestabilă”, investitorul a adăugat că acesta „nu este nici pe departe capabil să fie Anticristul”.
Comentariile lui Thiel despre Trump au fost mai complexe, conform înregistrărilor.
„Dacă eşti dispus, într-un mod sincer, raţional şi bine argumentat, să susţii că Trump este Anticristul, te voi asculta. Dacă nu eşti dispus să faci acest argument, poate ar trebui să fii deschis la posibilitatea că este, cel puţin relativ vorbind, un om bun”, a spus el.
Purtătorul de cuvânt al lui Thiel, Jeremiah Hall, a declarat: „Peter nu crede că Trump este Anticristul. Provocarea lui a fost adresată criticilor liberali ai lui Trump, pentru ca aceştia să-şi susţină argumentul, dacă vor că Peter să-i asculte — iar el ştie că, în practică, nu pot şi nu o vor face”.
Casa Albă nu a răspuns solicitării de comentarii.
Thiel a vorbit, de asemenea, despre alte figuri influente din domeniul tehnologiei. El l-a acuzat pe investitorul Marc Andreessen de „propagandă pură în stil Silicon Valley”, potrivit înregistrărilor, referindu-se la eseul acestuia din 2023 intitulat Manifestul techno-optimist, care susţinea că IA va transforma rapid societatea în moduri pozitive.
Thiel a avut însă cuvinte mai amabile la adresa CEO-ului Tesla, Elon Musk, pe care l-a numit „una dintre cele mai inteligente şi mai lucide persoane” pe care le cunoaşte, menţionând că antreprenorul a vorbit recent în favoarea creştinismului.
Investitorul a spus că l-a încurajat pe Musk să renunţe la angajamentul său din 2012 faţă de Giving Pledge — o iniţiativă fondată de Bill Gates, prin care miliardarii promit să doneze cea mai mare parte a averii lor pentru cauze caritabile.
„200 de miliarde de dolari — dacă nu eşti atent — vor ajunge la organizaţii non-profit de stânga, alese de Bill Gates”, a spus Thiel că l-a avertizat pe Musk, pictându-l pe filantrop drept una dintre forţele malefice care îi ameninţă pe inovatorii din domeniul tehnologic.
Musk nu a răspuns solicitării de comentarii. Reprezentanţii lui Andreessen şi Gates nu au răspuns nici ei. Reuters a relatat anterior unele dintre comentariile lui Thiel despre Trump şi Musk.
Thiel a fost dintotdeauna un creştin devotat, dar în ultima vreme el şi alte figuri proeminente din Silicon Valley au devenit mai vocali în legătură cu credinţa lor. Mişcarea a câştigat avânt după realegerea lui Trump şi s-a împletit cu dezvoltarea rapidă a inteligenţei artificiale, pe care unii o consideră o tehnologie potenţial atotputernică, ce ridică întrebări profunde despre natura umană.
ACTS 17, organizaţia creştină non-profit care a organizat prelegerile lui Thiel, este un acronim pentru Acknowledging Christ within Technology and Society („Recunoaşterea lui Hristos în Tehnologie şi Societate”). Numele face trimitere şi la Faptele Apostolilor, cartea din Noul Testament în care apostolul Pavel călătoreşte la Atena şi dezbate Evanghelia cu filozofi.
Fondatoarea grupului, Michelle Stephens, este căsătorită cu Trae Stephens, investitor în fondul de capital de risc al lui Thiel, Founders Fund, şi cofondator al companiei de tehnologie militară Anduril
Stephens a spus că i-a venit ideea pentru ACTS 17 la petrecerea de 40 de ani a soţului ei, în 2023. La acea aniversare, potrivit interviurilor acordate, Thiel a ţinut un discurs despre Hristos şi miracole, moment în care ea a realizat că predicarea pentru elite este la fel de importantă ca învăţăturile creştine despre ajutorarea săracilor.
Stephens l-a prezentat pe Thiel la prima sa prelegere, pe 15 septembrie, drept „unul dintre marii capitalişti” şi totodată „unul dintre marii creştini ai vremurilor noastre”, conform înregistrărilor. Protestatari s-au adunat în faţa evenimentului, potrivit presei locale, unii costumaţi în diavoli sau purtând pancarte care îl acuzau chiar pe Thiel că este Anticristul.
Solicitată pentru comentarii, Stephens i-a rugat pe reporterii The Washington Post să „respecte” politica de confidenţialitate a evenimentului şi nu a făcut alte declaraţii.
Garry Tan, directorul general al incubatorului de start-up-uri Y Combinator şi membru al ACTS 17, a găzduit în casa sa din San Francisco — o fostă biserică transformată în locuinţă — evenimente despre intersecţia dintre credinţa creştină, ştiinţă şi tehnologie, în ultimul an.
O întâlnire organizată de Tan în iunie i-a avut ca invitaţi pe Pat Gelsinger, fostul CEO al producătorului de cipuri Intel, şi pe reprezentanţi ai ACTS 17, potrivit unei postări pe reţelele sociale a lui Gelsinger.
„O discuţie profundă despre ‘Sfânta Schimbare’ în viaţă, inteligenţă artificială, conducere şi credinţă”, a scris acesta.
Un purtător de cuvânt al firmei de capital de risc Playground, unde Gelsinger este partener general, a refuzat să comenteze.
Tan a spus că a considerat comparaţia făcută de Thiel — între reglementarea excesivă a IA şi Anticrist — drept „provocatoare” şi o utilizare „uşor ironică” a conceptului.
„Sunt cadre mentale utile pentru a înţelege cum interacţionează tehnologia cu societatea”, a spus el.
El a adăugat că supracontrolul energiei nucleare a agravat criza climatică.
„Ce-ar fi dacă am face acelaşi lucru cu era inteligenţei? Viitorul nu se va repeta, dar va rima.”